Recursul compensatoriu analizat la rece. Marea problemă este ce se întâmplă cu cei liberați după liberare

Să ne înțelegem: faptele comise la Mediaș, Alba Iulia sau în alte părți sunt îngrozitoare și indezirabile. Este aproape imposibil să consolezi victimele sau pe apropiaților lor. Ce poți să le spui? Că niște ființe au acționat primitiv? Că astfel de oameni există printre noi în orice societate? Că societatea modernă sau post-modernă trebuie să învețe să gestioneze astfel de riscuri? Mă tem că niciun astfel de mesaj nu le va ușura suferința și nici nu le va aduce înapoi pe cei pierduți.

În aceste condiții este de înțeles că prima reacție a victimelor sau a celor apropiați va fi una vindicativă. Ba mai mult, publicul general va fi revoltat și va cere măsuri excepționale, unele poate la fel de primitive ca faptele comise. Emoția va fi și mai amplificată de reportaje, breaking news, dezbateri și imagini înfiorătoare derulate aproape non-stop pe ecranele televizoarelor. Evident că politicienii nu pot absenta de la acest festin mediatic. Cu instincte de vânători vor înțelege din primele momente în ce direcție bate vântul emoției și vor propune abrogări, înăsprirea pedepselor, poate chiar reintroducerea pedepsei cu moartea.

Bănuiesc că acest scenariu nu vă este necunoscut. Este ușor de anticipat, ba chiar și mai ușor de identificat pe stradă sau la televizor.

Dar haideți să ne uităm la fapte!

Legea nr. 169/2017 privind recursul compensatoriu a fost adoptată ca o strategie de răspuns la condamnarea României cu decizia pilot în cazul Rezmives si alții v. Romania. Pe scurt, această decizie pilot cere României ca, în șase luni, să trimită Consiliului de Miniștri al Consiliului Europei un calendar precis cu măsurile potrivite să rezolve problema supra-aglomerării și a condițiilor necorespunzătoare de detenție. În contextul condițiilor necorespunzătoare de detenție, decizia pilot cere României să reformeze sistemul de remedii compensatorii sau preventive astfel încât acesta să devină eficient, adică să prevină sau să compenseze satisfăcător orice încălcare a drepturilor omului în penitenciare.

În acest sens, nu există decât două soluții: o compensare financiară la nivelul celei acordate de către jurisprudența CEDO sau compensarea cu zile. Cum compensarea financiară este dincolo de resursele României în acest moment, autoritățile au decis să introducă remediul compensatoriu prin zile câștig. Măsura nu era una nou în Europa și a funcționat satisfăcător în Italia, spre exemplu. După cum se poate observa, remediul compensator nu este o măsură de diminuare a populației carcerale. Cel puțin, nu una directă.

Remediul compensatoriu este un mecanism de compensare pentru executarea pedepsei cu închisoarea în condiții sub-standard. Prin urmare, discuțiile despre cui nu trebuie să acordăm acest drept în funcție de faptă sau de făptuitor sunt naive. Singurul răspuns posibil și legal este că nu trebuie să acordăm acest drept celor care și-au executat pedeapsa privativă de libertate în condiții definite ca fiind în conformitate cu drepturile omului, atât în ceea ce privește spațiul, cât și accesul la lumină naturală, servicii medicale minime etc. În concluzie, putem să nu acordăm nimănui acest drept, dacă vom avea condiții decente de detenție.

Prin aplicarea Legii 169/2017 privind recursul compensatoriu s-au liberat anticipat 11.851 de persoane. Un număr de 2.551 de persoane au beneficiat de legea privind recursul compensatoriu, dar, cu toate astea, s-au liberat la termen. Ce înseamnă asta? Înseamnă că Legea privind recursul compensatoriu creează vocația persoanei private de libertate să se prezinte în fața comisiei de propuneri pentru liberare condiționată mai devreme. Asta nu înseamnă că această comisie este obligată să propună liberarea condiționată a deținutului.

La fel stau lucrurile și la instanță. Instanța poate în continuare să amâne liberarea condiționată sau chiar să aștepte până la liberarea la termen. Poate că persoanele liberate condiționat, cu sau fără recursul compensatoriu, puteau sa fie mai bine selectate? Multi-recidiviștii, infractorii cu antecedente de violență, infractorii sexuali etc. puteau fi amânați de comisiile de liberare condiționată sau de către instanțe pe motiv de ‘nu au prezentat dovezi de îndreptare’? Poate ceva nu este în regulă în mecanismul de selectare a celor eligibili pentru liberare condiționată?

11.851 persoane au beneficiat de recursul compensatoriu. Din comunicatul ANP înțelegem că această cifră se referă la un interval de aproape un an și șase luni de când a intrat legea în vigoare. Dintre aceștia, 724 au revenit în penitenciar deja, continua comunicatul de presă al ANP, ceea ce reprezintă 5,02% dintre cei liberați cu recursul compensatoriu. Sigur, din punct de vedere uman, și o singură recidivă este dramatică și presupune consecințe uriașe pentru victimă, infractor, familia sa și societate.

Dar, din punct de vedere statistic, o rată de 5,02% este una relativ mică. Sigur, sunt multe detalii care ne lipsesc pentru o analiză atentă, însă, la o primă privire, această rată este chiar extrem de mică. Sa fie clar, 5,02% nu reprezinta rata de recidivă după închisoare, ci doar proporția celor care s-au întors în penitenciar. Este posibil ca alți foști deținuți liberați anticipat în baza recursului compensatoriu să nu fie identificați încă, să nu fie trimiși în judecată încă sau să nu fie trimiși în judecată încă. În orice caz, cu toate aceste limite, dacă vom compara această rată de reîntoarcere în penitenciar cu rata de recidivă după închisoare în țări precum Marea Britanie (cca. 60%) sau SUA (68%), vom putea concluziona că aceasta nu este ridicată.

Se clamează constant că rata infracționalității a crescut vertiginos în ultimii doi ani în România ca urmare a aplicării Legii privind recursul compensatoriu. Poate că așa este, însă științific, în România, nu avem la dispoziție decât datele Ministerului de Interne care vorbesc despre o scădere a ratei infracționalității sesizate în România, și în 2017 și în 2018. De altfel, acest trend de scădere a ratei infracționalității se păstrează în ultimii șapte ani, potrivit datelor Poliției Române (rata infracționalității se calculează ca număr de infracțiuni sesizate la 100.000 locuitori).

Graficul de mai jos poate fi ilustrativ în acest sens:

Sursa: Inspectoratul General al Poliției Române.

Același trend descrescător se înregistrează și în ceea ce privește așa numita infracționalitate stradală (-7,6% în 2018 față de 2017). Infracțiunile de tâlhărie (furt cu violență) au înregistrat cea mai mică valoare din ultimii 11 ani (-11,7% în 2018 față de 2017).

Prin urmare, nu există dovezi că aplicarea recursului compensatoriu a condus la o creștere a infracționalității în România.

În aceste condiții, cui folosește această campanie împotriva recursului compensatoriu? La ce bun această ”panică morală”? așa ne dorim să promovăm politici publice, pe baza emoțiilor și a știrilor false?

În opinia mea, nu recursul compensatoriu este problema. Probabil că acele fapte oribile s-au produs mai devreme decât dacă acele persoanele private de libertate ar fi fost liberate condiționat sau la termen. Nu există cuvinte prin care cineva le-ar putea ușura victimelor suferința cauzată de aceste fapte. Din nefericire, și liberații condiționat și cei liberați la termen comit fapte îngrozitoare și, cu toate astea, nu abrogăm liberarea condiționată sau liberarea la termen.

Cred că adevărata problemă este ce se întâmplă cu cei liberați după liberare. Mulți dintre ei au nevoie în continuare de asistență și supraveghere. Cei mai mulți sunt ținuți la marginea societății prin tot felul de mecanisme de excluziune socială (ex. cazierul judiciar, intoleranță, sărăcie extremă etc.). Mulți dintre ei au probleme de sănătate mentală, de adicție sau de controlul furiei. Unii locuiesc în ghetouri urbane unde ziua de mâine este incertă, iar oportunitățile legale nu există nici în visele locuitorilor.

Probabil că o soluție rațională ar fi crearea unui mecanism de asistență/supraveghere a celor liberați, în funcție de nevoile criminogene și nivelul de risc de recidivă, astfel încât să se asigure o tranziție eficientă de la mediul carceral la libertate. Astfel de mecanisme există în alte state europene și avem suficiente cercetări din care putem învăța ce trebuie făcut. Trebuie numai să trecem peste lamentațiile retorice și să facem ceva concret pentru a crește siguranța publică și reintegrarea celor care au executat pedepse privative de libertate.

Prof. Ioan Durnescu
Universitatea din București

12 februarie 2019