G4Media.ro

RedBull explică ce nu a funcționat la monopostul său în sezonul 2024…

Monopost al celor de la RedBull / Sursa foto: dpa picture alliance / Alamy / Alamy / Profimedia

RedBull explică ce nu a funcționat la monopostul său în sezonul 2024 al Formulei 1

După două sezoane consecutive de supremație, RedBull a pierdut titlul de la constructori, monopostul echipei din Milton Keynes fiind depășit în 2024 de McLaren și Ferrari. Pierre Wache, directorul tehnic al RedBull, a explicat ce nu a funcționat așa cum echipa s-ar fi așteptat.

Max Verstappen și-a păstrat titlul de campion al Formulei 1 (al patrulea consecutiv), dar RedBull a încheiat doar pe trei în clasamentul constructorilor.

Pierre Wache, directorul tehnic al RedBull, a explicat ce nu a funcționat în sezonul recent încheiat.

Monopostul RB20 a cedat pas cu pas supremația în favoarea rivalelor McLaren și Ferrari, iar Wache a făcut lumină în acest caz.

Conform oficialului celor de la RedBull, datele CFD și ale simulatorului nu s-au potrivit deloc cu ceea ce s-a întâmplat cu monopostul RB20 pe circuit. La nivel de aerodinamică mașina RedBull a suferit mult de-a lungul sezonului 2024.

Ce este un CFD?

CFD este un instrument de simulare care are la bază un computer care permite proiectanților să prezică modul în care fluidele și gazele circulă pe suprafața unui vehicul.

Aceste date sunt esențiale pentru a înțelege performanțele aerodinamice ale unei mașini și modul în care aceasta se va comporta pe pistă.

Cu ajutorul CFD, proiectanții pot testa și perfecționa modelele fără să mai fie nevoie de teste costisitoare în tunelul aerodinamic. Se economisesc astfel două componente importante: timp și resurse financiare.

„Sezonul a fost practic la fel de provocator pe cât ne așteptam. Aș spune că am fost mai surprinși la începutul sezonului din cauza decalajului pe care l-am avut. Ne așteptam ca întregul sezon să fie ca la finalul sezonului, o mare luptă cu ceilalți.

Nu ne așteptam la o gaură atât de mare în mijlocul sezonului, dar ne așteptam la o luptă mare cu alții.

Există mai multe aspecte în această poveste. Primul este corelația, faptul că mașina a avut unele caracteristici diferite față de ceea ce ne așteptam în ceea ce privește aerodinamica.

Un alt aspect este că nu ne așteptam ca unele elemente să afecteze performanța mașinii atât de mult pe cât au făcut-o. Nu ne-am concentrat suficient asupra lor. Aceste elemente erau încă acolo la finalul sezonului și trebuie să le reparăm pentru 2025.

Am avut o pierdere de forță de apăsare în unele zone și, prin urmare, nu am performat pe pistă așa cum am crezut că am putea pe baza tunelului de vânt, așa că au existat unele probleme. Deci performanța este întotdeauna relativă față de ceilalți”, a precizat Pierre Wache pentru Autosport.

Cum arată grila de start pentru sezonul 2025 al Formulei 1

  • Alpine: Pierre Gasly, Jack Doohan
  • Aston Martin: Fernando Alonso, Lance Stroll
  • Scuderia Ferrari: Charles Leclerc, Lewis Hamilton
  • Haas: Esteban Ocon, Oliver Bearman
  • Sauber: Nico Hulkenberg, Garbiel Bortoleto
  • McLaren: Lando Norris, Oscar Piastri
  • Mercedes: George Russell, Andrea Kimi Antonelli
  • RB: Yuki Tsunoda, Isack Hadjar
  • RedBull: Max Verstappen, Liam Lawson
  • Williams: Alexander Albon, Carlos Sainz Jr.

Marile Premii din sezonul 2025 al Formulei 1

  • Australia (Albert Park) – 16 martie
  • China (Shanghai) – 23 martie
  • Japonia (Suzuka) – 6 aprilie
  • Bahrain (Sakhir) – 13 aprilie
  • Arabia Saudită (Jeddah) – 20 aprilie
  • Miami (International Autodrome) – 4 mai
  • Emilia Romagna (Imola) – 18 mai
  • Monaco (Circuit de Monaco) – 25 mai
  • Barcelona (Montmelo) – 1 iunie
  • Canada (Gilles Villeneuve, Montreal) – 15 iunie
  • Austria (Spielberg) – 29 iunie
  • Marea Britanie (Silverstone) – 6 iulie
  • Belgia (Spa-Francorchamps) – 27 iulie
  • Ungaria (Hungaroring) – 3 august
  • Olanda (Zandvoort) – 31 august
  • Italia (Monza) – 7 septembrie
  • Azerbaijan (Baku) – 21 septembrie
  • Singapore (Marina Bay) – 5 octombrie
  • SUA (Austin) – 19 octombrie
  • Mexic (Hermanos Rodriguez) – 26 octombrie
  • Sao Paulo (Interlagos) – 9 noiembrie
  • Las Vegas (Nevada) – 22 noiembrie
  • Qatar (Lusail) – 30 noiembrie
  • Abu Dhabi (Yas Marina) – 7 decembrie.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.