Referat DNA: La Spitalul Județean de Urgență din Botoșani funcționează ”legea junglei”/ Postul era obținut de candidatul care lua nota maxima la proba scrisă, avea pilă puternică și era dispus să ofere cea mai mare sumă de bani
Procurorii DNA arată, în referatul prin care cer arestarea preventivă a 11 persoane, că la nivelul Spitalului Județean de Urgență Mavromati Botoșani, funcționează „legea junglei”, potrivit unei discuții înregistrată în mediul ambiental de investigatorului sub acoperire autorizat în cauză, cu unul dintre funcționarii vizați de ancheta penală. Potrivit procurorilor, acest lucru înseamnă că ”postul era obținut de candidatul care lua nota maximă la proba scrisă, avea pilă puternică și era dispus să ofere cea mai mare sumă de bani, contând așadar „…și pila și banii…”. Procurorii mai notează că fenomenul fraudării concursurilor datează din 2015, astfel încât într-un domeniu atât de sensibil au ajuns să activeze activeze ”oameni nemotivați, indolenți, care urmăresc, în principal, să-și recupereze, pe parcursul carierei, sumele de bani pe care le-au plătit ca preț al postului obținut”.
Redăm mai jos un fragment relevant:
”Fenomenul fraudării concursurilor de ocupare a unor posturi vacante de: asistenți-medicali, infirmieri, îngrijitori, brancardieri, muncitori ș.a., la nivelul Spitalului Judeţean de Urgență Mavromati Botoșani, prin coruperea funcționarilor publici cu atribuții privind organizarea și desfășurarea concursurilor precum și a celor cu funcții de conducere, este unul amplu și datează încă din anul 2015, punând în pericol însăși siguranța actului medical și implicit, valori precum sănătatea și viața pacienților, în condițiile angajării unor persoane care nu posedă cunoștințele necesare pentru exercitarea profesiilor respective, referindu-ne, îndeosebi, la cea de asistent-medical, angajările fiind făcute în baza altor criterii decât cele de performanță profesională și anume, în funcție de cine oferă suma de bani cea mai mare și cine are pila cea mai puternică în interiorul sistemului.
Astfel, într-un domeniu atât de sensibil pentru un stat de drept, precum cel al sănătății, ajung să activeze oameni nemotivați, indolenți, care urmăresc, în principal, să-și recupereze, pe parcursul carierei, sumele de bani pe care le-au plătit ca preț al postului obținut, inițiind, astfel, la rândul lor, mecanismele adecvate pentru formarea relațiilor necesare în cadrul spitalului, în scopul facilitării ocupării posturilor de către alte persoane, care au aceleași intenții de a le obține, prin fraudarea examenelor și prin coruperea funcționarilor publici, concursurile reprezentând, astfel, o sursă de venituri ilicite uriașe, pentru inculpați, în condițiile în care din mijloacele de probă administrate în cauză, a rezultat, spre exemplu, că în anii 2018-2023, pentru a obține 1 post de asistent-medical în cadrul Spitalului Județean de Urgență Mavromati Botoșani, un candidat trebuia să dea cu titlu de mită, suma de aproximativ 8.000-10.000 de euro, sumă care a crescut la 15.000 de euro, în anul 2023.
Declarațiile martorilor audiați până în prezent, în cauză, confirmă fenomenul fraudării concursurilor, de la nivelul Spitalului Județean de Urgență Mavromati Botoșani, care a cuprins sfera funcționarilor publici din județul Botoșani, inclusiv din administrația locală și județeană precum și a personalului angajat în cadrul Spitalului Județean de Urgență Mavromati Botoșani, începând de la manager și persoane cu funcții de conducere, până la persoane care ocupă funcții de execuție (…)
(…) din mijloacele de probă administrate în cauză, a rezultat, spre exemplu, că în anii 2018-2022, pentru a obține 1 post de asistent-medical în cadrul Spitalului Judeţean de Urgență Mavromati Botoșani, un candidat trebuia să dea cu titlu de mită, suma de aproximativ 8.000-10.000 de euro, sumă care a crescut la 15.000 de euro, în anul 2023.
La nivelul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani, posturile vacante sunt ocupate de către candidați agreați, în schimbul unor sume de bani și/sau în baza unor relații printre funcționarii unității spitalicești sau printre persoane cu funcții publice din administrația publică locală și județeană.”
Context
Managerul, directorul de îngrijiri medicale, șefi de secții și alți angajați de la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani au fost reținuți și vor fi prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă, a anunțat DNA.
În total, 11 persoane reținute și patru puse sub control judiciar după perchezițiile DNA.
Potrivit procurorilor, în perioada 2018 – 2023, inculpații ar fi pretins și primit, direct sau prin intermediari, de la diverse persoane, inclusiv personal medical:
– bijuterii și sume de bani cuprinse între 8.000 – 15.000 de euro pentru un post de asistent medical, iar un post de altă natură, cum ar fi: muncitor, îngrijitor, brancardier, spălatoreasă, ș.a., sume cuprinse între 2.000 – 5.000 de euro, cu precizarea că sumele de bani pretinse/oferite/remise/primite creșteau, în funcție de adaosul fiecărui intermediar participant la mecanismul infracțional. În anul 2019, “costul” pentru ocuparea unui post de asistent ar fi fost de 8.000 de euro, în 2022 a crescut la 10.000 euro, iar în 2023 a ajuns la 15.000 euro.
– sume de bani necuantificate încă, bijuterii din aur, ceasuri de lux, pentru promovarea pe posturi de medic specialist, transferul personalului medical din cadrul altor unități medicale la Spitalul Județean de Urgență “Mavromati” Botoșani, aprobarea scoaterii la concurs a unor posturi.
Până în prezent, sumele de bani, identificate, ce ar fi fost primite cu titlu de mită, se ridica la cuantumul total de aproximativ 65.000 de euro.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii