G4Media.ro

Referendum în Franța în ziua alegerilor europarlamentare: Macron ar putea să-i întrebe…

Referendum în Franța în ziua alegerilor europarlamentare: Macron ar putea să-i întrebe pe francezi dacă vor mai puțini parlamentari

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, ia în calcul organizarea unui referendum în ziua alegerilor europarlamentare pentru a ieşi din criza „vestelor galbene”, scrie publicația Journal du Dimanche (JDD) preluată de Agerpres.

Una dintre întrebările de la referendum ar fi legată de scăderea numărului de locuri din Parlamentul Franței și limitarea numărului de mandate ce pot fi ocupate de un parlamentar, potrivit surselor citate de JDD.

Macron încearcă să recucerească opinia publică, după două luni şi jumătate de frondă socială şi manifestaţii în fiecare sâmbătă. La 2 februarie, „actul 12” al protestelor a scos în stradă 58.600 de oameni în toată Franţa, conform cifrelor oficiale, transmite Agerpres.

Referendumul s-ar putea referi la subiecte instituţionale, ca reducerea numărului de parlamentari – care este de altfel una din principalele revendicări ale „vestelor galbene” -, recunoaşterea votului în alb şi limitarea cumulului de mandate.

„Totul este pe masă, dar nu s-a decis nimic”, a indicat duminică pentru France Presse anturajul preşedintelui.

Organizarea unui astfel de referendum simultan cu scrutinul european considerat determinant pentru viitorul Uniunii Europene nu ar fi lipsită de dificultăţi, notează AFP. Un ministru care a afirmat că preferă ca un referendum să aibă loc în iunie sau septembrie a insistat săptămâna aceasta asupra provocării logistice pe care ar reprezenta-o un astfel de vot, pentru a nu mai menţiona că acesta ar risca să eclipseze mizele europene la care ţine atât de mult preşedintele.

Alţi responsabili guvernamentali se tem de un vot-sancţiune împotriva guvernului, la 14 ani de la „nu”-ul de la referendumul din 2005 privind o Constituţie europeană.

Foto: Contul personal de Facebook Emmanuel Macron

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

4 comentarii

  1. Sa vină în schimb de experienta în, România, că și noi am avut referendum pe tema asta… Drept pentru care avem așa de putini parlamentari că, prin vasta Casă a Poporului, fluieră vântul…
    Dar avem parlamentari numai de excepție :Nicoliceaa, Șerban Nicolae, Ciordache, Rădulescu Mitralieră, Inimă Zburdalnica, Draknea de Teleorman…
    Să ne trăiască…!

  2. G4, fituica securistoida stangista, e pisata pe ei de frica cand postez echilibrat si in sustinerea statului de drept!

  3. cladirea in care e parlamentul, cu toti din ea, cu tot ce e in ea, consuma cat doua orase.
    oare o fi bine pentru desteptii care platesc impozite avand ca singura finalitate asigurarea salariilor si privilegiilor nomenklaturii ?