„Referendumul” din Zaporijie: Moscova anunță un procent de 93% în favoarea aderării la Rusia
Moscova susține că 93% dintre persoanele care au votat în prima zi a așa-zisului referendum pe care l-a comandat în regiunea ucraineană ocupată Zaporojie ar fi votat în favoarea aderării la Rusia, potrivit agenției de presă a statului, TASS.
Referendumul, care nu este recunoscut de comunitatea democratică, are în vedere anexarea regiunilor pe care Rusia le-a ocupat după ce a invadat Ucraina. De notat că au existat numeroase raportări privind vot multiplu sau soldați care merg cu armele la vedere din ușă în ușă, pentru a forța oamenii să voteze.
Agenția TASS citează un sondaj care ar fi fost realizat de Institutul Republican din Crimeea pentru Cercetări Politice și Sociologice, pe un eșantion de 500 de persoane.
„500 de locuitori ai regiunii au fost chestionați în prima zi a votului pentru referendum, la 23 septembrie 2022. Dintre cei care au participat la referendum și au răspuns la întrebare, 93% au susținut aderarea regiunii Zaporojie la Federația Rusă, în timp ce 7% au susținut statutul ucrainean al regiunii”, a precizat institutul.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
22 comentarii