G4Media.ro

Reformistul Pezeshkian şi ultraconservatorul Jalili, în frunte după primul tur al alegerilor…

Sursa foto: Photo 185636560 © Borna Mirahmadian | Dreamstime.com

Reformistul Pezeshkian şi ultraconservatorul Jalili, în frunte după primul tur al alegerilor prezidenţiale din Iran

Candidatul reformist Massoud Pezeshkian şi cel ultraconservator Said Jalili se află pe primele două locuri în alegerile prezidenţiale desfăşurate vineri în Iran, conform rezultatelor parţiale publicate sâmbătă dimineaţa de Ministerul de Interne, transmit AFP şi dpa, conform Agerpres.

Dacă această tendinţă se va confirma şi niciun candidat nu va obţine mai mult de 50% din sufragii, cei doi se vor califica pentru un al doilea tur pe 5 iulie.

Sâmbătă, la ora locală 09.00 (05.30 GMT), după deschiderea a 14,07 milioane de buletine, deputatul Massoud Pezeshkian avea 5,95 milioane de voturi, iar Said Jalili, fost negociator în dosarul nuclear, 5,56 milioane.

Ei îl devansau la mare distanţă pe preşedintele conservator al parlamentului, Mohamad Baquer Ghalibaf, care adunase 1,89 milioane de voturi.

Cel de-al patrulea candidat, clericul Mostafa Pourmohammadi, întrunea doar 112.000 de voturi.

Autorităţile nu au dat nicio cifră cu privire la prezenţa la urne a celor în jur de 61 milioane de alegători de pe liste.

Scrutinul a fost organizat în grabă după decesul preşedintelui Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter pe 19 mai.

Aceste alegeri sunt urmărite cu atenţie în capitalele străine în contextul în care Iranul, o putere regională, se află în centrul mai multor crize geopolitice, de la războiul din Gaza la dosarul nuclear, în care se opune puterilor occidentale.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează