G4Media.ro

Refugiați afgani, de profesie judecători, împreună cu familiile lor, găzduiți de Universitatea…

sursa Facebook

Refugiați afgani, de profesie judecători, împreună cu familiile lor, găzduiți de Universitatea Politehnica din București / Apelul lansat de judecătorii români pentru sprijinirea acestora

Asociaţia Forumul Judecătorilor din România informează că s-a implicat în sprijinirea a 45 de cetățeni afgani, refugiați care au fost salvați în ultima clipă din Afganistan, „în condiții excepționale”.E

Este vorba de 7 judecători afgani și de familiile lor, în total 45 de persoane. Cu toții au fost găzduiți de Universitatea Politehnica din București, ca urmare a transferului efectuat de la Centrul de Refugiați din Galați.

„Acest moment reprezintă un nou început, o șansă pentru viața unor oameni salvați în ultima clipă, în condiții excepționale. Colegii noștri au primit sute de pachete cu ajutoare strânse de judecătorii, procurorii și grefierii români. A fost o mobilizare impresionantă”, se precizează în informarea Asociaţiei Forumul Judecătorilor din România.

Judecătorii români arată că sprijinul acordat nu poate fi încheiat încă, având în vedere că cetățenii afgani au nevoie să obțină locuri de muncă și să se integreze.

„Oamenii aceștia au nevoie de locuri de muncă, de programe de inserție, de ajutorul tuturor celor ce le pot fi aproape. Dacă doriţi să ajutaţi cu o sumă, puteţi să donaţi în continuare în contul deschis de Asociația Iniţiativa pentru Justiție – BCR cont lei : RO52RNCB0203162579230005. Asociaţia Forumul Judecătorilor din România adresează mulțumiri speciale Universității Politehnica din București și tuturor colegilor implicați”, transmite Asociaţia Forumul Judecătorilor din România.

Sursa Foto: Facebook/Asociaţia Forumul Judecătorilor din România.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

18 comentarii

  1. Sa le dati si pensii speciale gunoaielor!

  2. Eu credeam ca i ajutati dvs. pana la rezolvarea tuturor problemelor ; nu asta inseamna salvare?

  3. Este o idee bună! Pot să îi înlocuiască pe ai noștri care se pensionează la 50 de ani. Când nu le mai ajung banii, deși au salarii nejustificat de mari plus foarte multe alte privilegii pot și ei să obțină venituri din hotărâri judecătorești. (cine știe înțelege)

  4. Măcar pe afgani să-i ajutați, daca de studenții voștri vă bateți joc.

  5. Țara cu peste 5 milioane de cetățeni în diaspora vrea sa integreze musulmani.

    • Inainte de a fi musulmani sunt oameni.
      Tu, la fel, inainte de a fi crestin, esti om, si se vede asta din limitele pe care ti le exprimi, cand arati ca uiti de pilda bunului samaritean – asta numai in cazul in care ti-a pasat vreodata de valorile crestine, sau te declari crestin numai pentru a te plasa in antiteza cu musulmanii, pe care ii judeci scurt si global ca fiind sub demnitatea umana, numai ca sa te poti simti si tu superior cuiva.
      Acei judecatori i-au privit pe colegii lor de breasla ca pe niste confrati ale caror vieti erau in mod cert primejduite de un regim extrem de opresiv. Au dat dovada de empatie.
      De ce nu va convine si va roade sa vedeti la cineva urme de empatie?
      Sa fie oare din cauza ca voi sunteti incapabili de sentimentul asta, iar asta va creeaza inconstient vinovatie??
      Sa fie din cauza ca ati pus o eticheta negativa si apriorica pe judecatori, in general, si nu mai puteti discerne sub nicio forma intre manifestarile lor maligne si cele benigne?
      Sa fie din cauza ca preferati sa simplificati totul, gandind in clisee si judecand prin etichete?
      Mai meditati…
      Deschideti ochii la orice gest de altruism din jurul vostru, poate invatati ceva, totusi.
      In definitiv, poate nu e totul pierdut nici pentru voi.

  6. Păi nu vă ”salvăm” pe voi destul, cu salarii uriașe până la cer și pensii nesimțite și nemuncite mai mari ca salariile ? De ce nu dă Dorneanu una din cele două sau trei pensii, pe lângă cele două salarii, toate nesimțite ? Nu vă e rușine să apelați tot la ”sclavii” care muncesc pe brânci ca să vi le plătească ?

  7. Ma cuprinde sila cand aud de garbovan.

  8. Trebuiau lasati in Afganistan,doar au fost niste tradatori care au mancat din palma ocupantului!

    • Nu cred ca intelegi ca pentru ei pragmatismul a înlocuit ideologiile, iar tu ai ramas blocat in comunism / fascism.

    • A-i „trada” pe fascisti, comunisti, dictatori,talibani, isis samd e un lucru nobil

  9. Sunt peste 1 mld. de oameni doar in Africa, 90% din ei probabil ca ar zice un mare DA daca le-ai oferi sansa sa traiasca in Europa, ce facem? Mutam toata Africa in Europa? Afganistan, Pakistan, Irak, Iran, Siria – inca jumatate de miliard, ii mutam si pe astia in Europa?

  10. Au sărit să comenteze șoșocii patriei, rumânii verzi, fanii lui Funar și Puric. Vai de creierele voastre plate, șoșocarilor.