G4Media.ro

Refugiaţi din Ucraina au ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Suceava:…

Sursa foto: Pixabay

Refugiaţi din Ucraina au ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Suceava: între aceștia, o gravidă, un bebeluș de 8 zile și o fetiță care a mers 30 de ore pe jos până la frontieră

Un număr de 24 refugiaţi din Ucraina au ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava, printre care copii, o femeie însărcinată şi studenţi nigerieni, a informat, luni, purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, dr. Dan Teodorovici, relatează Agerpres.

Sursa citată a precizat că în ultimele trei zile au ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe 24 de persoane venite din Ucraina, dintre care şapte copii, o femeie însărcinată şi cinci studenţi nigerieni.

Potrivit purtătorului de cuvânt al SJU Suceava, doar un copil şi femeia însărcinată au nevoie de internare, iar majoritatea şi-au revenit din punct de vedere fizic după ce au primit îngrijiri medicale.

Teodorovici a exemplificat cu situaţia unui copil în vârstă de un an cu rinofaringită acută, icter fiziologic la un bebeluş în vârstă de numai 8 zile, sindrom dureros abdominal cu dispepsie acută la un copil în vârstă de 13 ani sau angină acută eritematoasă cu febră, vărsături şi dureri abdominale în cazul unei fetiţe care s-a deplasat din Ucraina, pe jos, timp de 30 de ore până la Siret.

Sursa foto: Pixabay

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

2 comentarii

  1. Erau probabil din strehaia, dar ziceau ca sunt victimele tsunamiului.

  2. Ruși = ucigași.