Refugiați ucraineni ajunși la Brașov: „Am fugit de război deja de două ori. Prima dată în 2014, din Donețk, când am lăsat totul, am plecat la Odesa și am luat-o de la capăt. Acum am părăsit în fugă și Odesa”
Sute de cetățeni fugiți din calea războiului din Ucraina au poposit în Brașov în ultimele zile. Unii sunt doar în tranzit, dorm o noapte pe unde apucă, apoi pleacă mai departe, spre țările occidentale, unde îi așteaptă rude, prieteni. Alții se opresc aici și așteaptă să treacă urgia din țara lor, pentru a se putea întoarce acasă, transmite Rador.
Sunt încă în stare de șoc. În această stare am găsit peste 40 de refugiați găzduiți de un hotel din Brașov, printre care și o familie cu trei copii dintre care două gemene de doar 1 anișor, care au fugit din calea războiul pentru a doua oară așa cum ne-au spus chiar ei:
„Am fugit de război deja de două ori. Prima dată în 2014, când am fugit din Donețk. Atunci am lăsat totul – casa și afacerea pe care o aveam – și am plecat la Odesa, unde am luat-o de la capăt. Am muncit. Acum, am părăsit în fugă și Odesa. În Ucraina au rămas părinții și frații noștri. Ei nu au mai putut ieși din țară. Ținem legătura prin internet și ne spun că, de teama bombardamentelor, se adăpostesc în încăperi fără ferestre, în sala de dușuri sau în holuri, dacă blocurile lor nu au subsoluri.”
În camera de hotel alăturată, altă poveste tristă. Svetlana are 64 de ani, iar împreună cu mama ei, de 90 de ani, două fiice, dintre care una însărcinată, și o nepoată de 6 ani, au părăsit în grabă Odesa. Un singur bărbat mai există în familie, dar acesta a rămas să lupte pentru țară.
„Nu am vrut să plec din casa noastră, dar când am văzut străzile pustii și magazinele goale mi-am dat seama că nu putem trăi singure în oraș. Era o atmosferă apăsătoare. Când am auzit și rachetele, mi-am zis că trebuie să părăsim orașul numaidecât. Sunt capul familiei și am o responsabilitate față de ea! Așa că ne-am urcat degrabă în mașină și am plecat. Prima oprire a fost în Republica Moldova, deja aglomerată cu refugiați. Am găsit cu greu o casă în care să dormim. În următoarea zi am plecat iar la drum, spre România”, ne-a spus Svetlana.
Toți ne-au mărturisit că primirea de care au avut parte de cum au pășit pe pământ românesc a fost impresionantă. Românii le-au dat mâncare, pături, benzină și bani, iar la Brașov au găsit un loc cald în care să doarmă în liniște și curățenie. Speranța lor este să se întoarcă acasă în câteva zile.
Sursa foto: Inquam Photos / Bogdan Buda
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii