G4Media.ro

Regatul Unit autorizează prima lansare verticală a unei rachete de pe teritoriul…

Sursa foto: John Raoux / AP / Profimedia

Regatul Unit autorizează prima lansare verticală a unei rachete de pe teritoriul său

Compania germană Rocket Factory Augsburg (RFA), care îşi propune să devină prima societate comercială ce va plasa sateliţi pe orbită din Regatul Unit, a primit joi licenţa necesară pentru a efectua zboruri în spaţiu de la o bază situată în nordul extrem al acestei ţări, informează agenția de știri AFP, citată de Agerpres.

Autoritatea britanică de reglementare a aviaţiei civile (CAA) i-a acordat companiei RFA „prima licenţă de lansare pe verticală a unei rachete în spaţiu de pe solul britanic”, a anunţat CAA într-un comunicat.

După eşecul de anul trecut cauzat de explozia motorului unei rachete, compania germană spera să lanseze un zbor-test în acest an de la baza SaxaVord, construită pe insula izolată Unst din Arhipelagul Shetland.

„Obţinerea primei licenţe de lansare” de pe continentul european, „în afara sitului Agenţiei Spaţiale Europene (ESA) din Kourou” (situat în Guyana Franceză, deci în UE, dar pe continentul sud-american – n.red.), reprezintă „un moment de cotitură pentru inovaţia spaţială europeană”, a declarat Jorn Spurmann, cofondatorul şi directorul comercial al RFA, citat într-un comunicat al companiei germane.

Comisia Europeană şi ESA au anunţat anul trecut că au selectat cinci operatori de lansări spaţiale, inclusiv RFA, pentru a plasa pe orbită mici sateliţi europeni şi pentru a stimula astfel concurenţa într-un sector dominat în prezent de SpaceX, compania americană deţinută de miliardarul Elon Musk.

Atribuirea acestei prime licenţe este „o etapă istorică” pentru Regatul Unit, a declarat Rob Bishton, directorul general al CAA, care acordase deja la sfârşitul anului 2023 o „licenţă de port spaţial” bazei private SaxaVord.

Motorul unei rachete a companiei RFA a explodat în august 2024 în timpul unui test de lansare statică – un test desfăşurat fără ca racheta să se ridice în aer -, însă incidentul nu a rănit nicio persoană.

Printre proiectele concurente dezvoltate în Regatul Unit, Virgin Orbit, o companie specializată în plasarea pe orbită a unor mici sateliţi lansaţi de o rachetă eliberată în zbor de un avion Boeing 747, a dat faliment în 2023 după o lansare eşuată de la „Spaceport Cornwall” din sud-vestul Angliei.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.