Regele Mihai: Un democrat în vremea tiraniilor, un patriot adevărat care n-a încetat nicio clipă să-și iubească țara, dar mai presus de orice un om de o profundă decență

L-am cunoscut personal pe Regele Mihai cu ocazia celor cinci interviuri pe care mi le-a acordat între 1990 și 2008, prilejuri cu care am putut să realizez că bărbatul din spatele imaginii publice era un om dintr-o bucată, fără pretenții intelectuale și duplicități adesea asociate claselor conducătoare în România de-a lungul secolului ce se împlinește de la nașterea sa.

Primul interviu a fost în noiembrie 1990 la reședința sa de la Versoix in Elveția, unde a locuit fostul suveran în ultimii ani ai exilului său impus de regimul comunist din România și început în primele zile ale lui 1948, după abdicarea sa forțată.

Regele Mihai și Petru Groza

Iar în acest interviu, publicat în revista Tinerama, momentul de vârf a fost cel în care Regele Mihai mi-a povestit cum se pregătea să semneze actul de abdicare la Palatul Elisabeta, înconjurat de trupele Diviziei Tudor Vladimirescu, fidelă regimului comunist impus în umbra tancurilor sovietice la 6 martie 1945 și cu câteva sute de tineri luați ostatici, în prezența liderului Partidului Comunist, Gheorghe Gheorghiu Dej, a prim ministrului Petru Groza și a Reginei Mamă Elena.

Atunci am aflat de la Regele Mihai cum Petru Groza i-a arătat Reginei Mamă tocul cu pistol pe care-l purta la brâu și i-a spus, jumătate în glumă “Nu vreau să pățesc ce-a pățit Antonescu”, aluzie la arestarea celui ce era președinte al Consiliului de Miniștri la 23 august 1944 la ordinul tânărului suveran care avea atunci 22 de ani.

Desigur, spre deosebire Antonescu în 1944, comuniștii controlau pârghiile puterii la sfârșitul lui 1947 și mai ales aveau în spate Armata Roșie care ocupa România, dar chiar și așa se simțeau ilegitimi și se temeau de popularitatea Regelui Mihai.

Mi l-am imaginat pe Groza, totuși un om educat, un burghez cu orientare de stânga, cum s-a manifestat cu grobianism în fața a doi oameni demni, a unui monarh care rămăsese ultima linie de apărare a României în fața tăvălugului bolșevic și mi-am dat seama ce a pierdut România pe 30 decembrie 1947.

Regele Mihai a demontat în acel interviu și minciunile grosolane inventate de comuniști cu care au fost spălate pe creier generații întregi de indivizi încălțați la prima sau chiar la a doua generație, cum că ar fi plecat din România cu nu știu câte kilograme de aur și bijuterii, adevărul fiind că a Majestatea Sa și Regina Mamă au plecat aproape numai cu hainele de pe ei.

Iar locuința sa de la Versoix în care Regele locuia cu chirie era relativ modestă. La prima întâlnire m-au impresionat modestia și simplitatea, ușurința cu care comunica (a nu se confunda cu trasul de șireturi tradițional românesc), dar simultan și respectul pe care-l inspira acest om, un personaj celebru al istoriei recente a României.

Regele Mihai și Ion Iliescu

La ceva mai mult de o lună de la acest interviu, regimul condus de Ion Iliescu avea să-l expulzeze din România în mod rușinos de Crăciun pe Regele Mihai revenit în țara sa natală pentru prima oară după aproape 43 de ani.

Într-un fel, noii conducători ai României, teoretic legitimați de o imensă majoritate în alegerile, e adevărat imperfecte, din 20 mai 1990, sufereau de același complex de ilegitimitate ca și Groza și Partidul Comunist, cu care de fapt aveau multiple legături.

Al doilea interviu cu Regele Mihai, difuzat de BBC România, a fost realizat la Londra în 1995, cu prilejul semicentenarului victoriei împotriva Germaniei Naziste, la care a fost invitat în calitate de șef de stat al României la 8 mai 1945. N-a fost un interviu memorabil, dar cum l-am intervievat și pe președintele de atunci al României, Ion Iliescu, mi-a revenit în minte interviul de la Versoix din 1990 și nu m-am putut împiedica să-mi reamintesc de Petru Groza.

Atunci a fost evitat un incident diplomatic când la dineul oficial al șefilor de stat a fost inclus și Regele Mihai în aceeași sală în care se afla și președintele Iliescu. Incidentul a fost evitat, potrivit relatărilor presei britanice, datorită intervenției personale a Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii care a insistat pe lângă guvernul condus la acea dată de John Major ca Regele, care era vărul ei, să fie prezent în sala în care avea loc dineul oficial.

Regele Mihai și Regina Mamă Elena

Al treilea interviu a fost tot la Londra și tot pentru BBC România, în noiembrie 1997, cu prilejul participării Regelui Mihai la aniversarea nunții de aur a Reginei Elisabeta. L-am intervievat la același hotel unde stătuse cu jumătate de secol înainte când fusese invitat la nunta pe atunci Prințesei Elisabeta cu Prințul Philip.

Cel mai memorabil punct al acelui interviu a fost relatarea plecării sale împreună cu Regina Mamă și a întoarcerii la București. La plecare a fost petrecut la aeroportul Băneasa de întregul cabinet de miniștri în frunte cu Petru Groza, secondat de ministrul de externe, la acea vreme redutabila Ana Pauker.

Toți membrii guvernului erau radioși, își imaginau că Regele nu se va mai întoarce în România. La Londra i s-a spus suveranului că Marea Britanie și Occidentul în general nu-l puteau ajuta în fața primejdiei sovietice și i s-a recomandat să nu se mai întoarcă în țară. Dar animat de un înalt simț al datoriei, inculcat în primul rând de mama sa, Regele Mihai a refuzat sfatul și s-a întors în România cu numai câteva săptămâni înainte de 30 decembrie 1947.

A fost întâmpinat din nou la sosire de întreg guvernul Groza, de data asta cu fețe lungi de dezamăgire și iritare, pentru că Regele le stricase socotelile și atunci au trebuit să recurgă la puciul din 30 decembrie 1947 ca să-l îndepărteze, evident la ordinul lui Stalin, pentru că așa ceva nu se putea petrece fără aprobarea “Părintelui Popoarelor”.

Regele Mihai din nou la Palatul Elisabeta

Până la al patrulea interviu, din iunie 2008, au trecut mai bine de 10 ani în care au avut loc mari schimbări. După revenirea la putere în 2000 a lui Ion Iliescu și a PSD, cu România în curs de aderare la Uniunea Europeană și NATO, conducătorii care-i refuzaseră consecvent Regelui Mihai revenirea în țară (cu excepția vizitei de Paști în 1992, pentru ca ulterior să fie primit oficial în 1997 pe vremea președintelui Emil Constantinescu) au descoperit că fostul suveran putea fi util prin legăturile sale cu familiile regale din Europa.

Și uita așa, nu numai că Regele Mihai s-a stabilit din nou în România, dar a și primit ca reședință oficială, ironia soartei, Palatul Elisabeta. Acolo l-am intervievat pentru Revista ACUM, în același loc unde semnase actul de abdicare înainte cu ceva mai mult de 60 de ani.

Subiectul interviului a fost rolul Reginei Mamă Elena în salvarea evreilor în timpul regimului fascist condus de Ion Antonescu, dictatorul care-l disprețuia și-l trata cu totală lipsă de respect pe tânărul Rege Mihai.

“Am auzit că se întâmplă anumite lucruri cu evreii noștri la București, aici în țară și aveam contact, și mama mea și cu mine, destul de des cu rabinul șef care era atunci la București, Alexandru Şafran, și ne explica puțin cam ce se întâmplă, cam ce are să se întâmple – cred că știa el mai multe lucruri – și atunci mama mea s-a sesizat foarte tare pe toată chestiunea asta, și de la una, de la alta, ea a reușit fată de Antonescu. Antonescu era un om destul de bizar în anumite lucruri, fiindcă făcea ce toată lumea știe, dar avea un fel de… cum să spun, un respect foarte adânc fată de mama mea. Și ea a reușit, în cursul mai multor luni, să-l domolească în ceea ce făcea el cu evreii, și a reușit într-o bună măsură.”, mi-a spus atunci Regele Mihai.

În fapt, Regina Mamă Elena este creditată cu un rol important în decizia lui Antonescu din vara lui 1942, când s-a răzgândit și a revenit asupra unui acord cu Germania Nazistă care prevedea deportarea tuturor evreilor din Vechiul Regat, sudul Transilvaniei și Banat în lagărul de exterminare de la Belzec, din Polonia ocupată. Intervențiile Reginei Mamă pe lângă Antonescu erau notate cu iritare de trimisul Germaniei la București în chestiunea evreiască, Gustav Richter, care transmitea rapoarte critice la Berlin la adresa ei.

Pentru rolul ei în salvarea evreilor din România, Regina Mamă a fost decorată post mortem în 1993 cu ordinul Dreaptă între Popoare de către Memorialul Holocaustului Yad Vashem de la Ierusalim.

Regele Mihai și viitorul monarhiei

În sfârșit, ultimul interviu, al cincilea, a fost la Londra, tot pentru Revista ACUM, în noiembrie 2008, când Regele Mihai fusese invitat de nepotul său moștenitorul Tronului britanic, Prințul Charles, care împlinea 60 de ani.

A fost un interviu extrem de relaxat în care am avut ocazia să vorbim de legăturile sale cu familiile regale europene. Am încheiat cu întrebarea despre viitorul instituției monarhice în România.

“E un lucru la care e foarte greu de răspuns. Asta e cum spun italienii „tempi passati”. Or fi ei tempi passati dar eu încerc să spun să se gândească ce s-a întâmplat în acest timp. Ce s-a întâmplat atunci și ce se întâmplă acum. Asta nu depinde de mine, din păcate, depinde de populația românească și de anumite cercuri românești. Dacă unii vor să facă o schimbare, cu atât mai bine, dar e greu de spus. Sunt prea multe țări în estul Europei care au fost monarhii înainte, unde treburile mergeau bine, iar apoi lucrurile s-au încurcat. Nu e vina nici a noastră nici a acelor familii regale, dar au fost dați afară cei care au făcut treabă acolo și pe urmă se miră ce merg prost lucrurile.” mi-a răspuns Regele Mihai în noiembrie 2008.

A fost ultima mea întâlnire cu acest personaj istoric, decedat în decembrie 2017, la vârsta de 96 de ani. A fost un om al datoriei, față de țara și de poporul său, un democrat într-o epocă a tiraniilor, nici pe departe un intelectual, dar un om de o profundă decență, care s-a întors după peste patru decenii de exil în țara sa de baștină, găsind-o schimonosită de brutala dictatură comunistă, cu oameni în bună măsură spălați pe creier și fără reflexe democratice de bază.

Am să închei printr-un exercițiu de istorie contra-factuală: întrebați-vă cum ar fi arătat România, dacă nu ar fi cunoscut regimul comunist impus cu forța armelor de o putere străină, iar Regele Mihai ar fi devenit cel mai longeviv monarh din istoria omenirii?