G4Media.ro

Regia Protocolului de Stat: Luni s-a împlinit termenul în care Traian Băsescu…

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Regia Protocolului de Stat: Luni s-a împlinit termenul în care Traian Băsescu avea obligaţia de a elibera şi preda vila de protocol / Dacă nu se va da curs notificării trimise, se vor demara procedurile de evacuare

Regia Autonomă „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” (R.A.-A.P.P.S.) tramsmite, miercuri, într-un comunicat oficial, că luni a expirat termenul în care fostul preşedinte Traian Băsescu trebuia să elibereze vila de protocol, iar fostul preşedinte al României a fost notificat de acest lucru. Regia spune că, în condiţiile în care nu se va da curs notificării în sensul eliberării reşedinţei oficiale, vor demara procedurile de evacuare, relatează News.ro.

Prin notificarea Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” (R.A.-A.P.P.S.) din data de 28.03.2022, Dlui. Traian Băsescu, beneficiarul contractului nr. 1.905/19.02.2015 având ca obiect folosinţa gratuită a imobilului- reşedinţă oficială situat în Bucureşti, Str. Gogol nr. 2, sector 1, i s-a comunicat faptul că în termenul prevăzut de lege de 60 de zile de la încetarea contractului, atât Dumnealui, cât şi membrii familiei au obligaţia de a elibera şi de a preda reşedinţa oficială.

RA-APPS precizează că în data de 23.05.2022 s-a împlinit termenul legal de 60 de zile în care Dl. Traian Băsescu avea obligaţia de a elibera şi preda imobilul situat în Bucureşti, Str. Gogol nr. 2, sector 1.

Întrucât imobilul menţionat nu a fost eliberat şi predat către R.A.-A.P.P.S., fostul Preşedinte al României a fost notificat, în acest sens, prin executor judecătoresc.

”Precizăm faptul că, în condiţiile în care nu se va da curs notificării în sensul eliberării reşedinţei oficiale, vom demara procedurile de evacuare”

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, miercuri, la ieşirea din vila de protocol, că nu s-a mutat încă pentru că nu este gata apartamentul pe care l-a achiziţionat.

Citește și Traian Băsescu nu s-a mutat din vila de protocol: Nu am terminat de semnat contractele pentru energie electrică, apă, gaze. Am comandat o mobilă, o bibliotecă / Am primit ieri notificarea de la RAAPPS, în care se spune că trebuie să evacuez imobilul

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

9 comentarii

  1. Cum era aia? „Ieși afară, javră ordinară!” sau „Marș afară, javră ordinară!”
    Și când îți amintești cum se smiorcăia la perdeluță fix acum 10 ani că nu ieșise Lenuța Udrea preșă la PDL… Ce vremuri atunci și ce vremuri acum? Aia pe la pușkerie, ăsta dovedit turnator stahanovist în nume ca și-n faptă, plus evacuat din huzur și fara indemnizație… Dacă mai punem si faptul ca acuși fuge și fiică-sa din țară, tot pe motiv de pușkerie…e nazol!
    Ce ironică e viața, Băselinho, n’-așa?

  2. Daca ar face asa toti cei care nu mqi au chef sa plateasca chiria? „Uite nu plec ca nu mi-am gasit inca in alta parte!”

  3. Jigodie ! Cea mai profundă calitate, a d-lui.

  4. Sper sa te vad in piata vanzand pe ziare patrunjel la ce tzapa imensa ai putut sa ne tragi celor care te-am sustinut prin vot si ne-am opus suspendarii.
    Bașca ai avut tupeul sa o propui pe borfeta candidat la prezidentiale.

  5. Nimic nou în Est. Cam așa i-a făcut și Brejnev lui Hrușciov. I-a luat după vreun an vila specială, dacea.

  6. Și tu la fel

  7. Și tu la fel

  8. Pentru câtă distrugere și suferință a produs această creatură DIABOLICĂ numită Băsescu . BLESTEMAT SĂ FIE IN VECII , VECILOR , EL ȘI TOȚI AI LUI !