G4Media.ro

„Regimul de operaţiune antiteroristă”, ridicat la Moscova după rebeliunea eşuată a grupului…

Sursa foto: Facebook / Szijjártó Péter

„Regimul de operaţiune antiteroristă”, ridicat la Moscova după rebeliunea eşuată a grupului Wagner

‘Regimul de operaţiune antiteroristă’ instaurat sâmbătă la Moscova şi în regiunea capitalei ruse în urma rebeliunii, în cele din urmă eşuată, a grupului paramilitar Wagner a fost ridicat luni, a anunţat primarul Serghei Sobianin, transmite AFP, citată de Agerpres.

‘Ridicăm toate restricţiile legate de instaurarea regimului de operaţiune antiteroristă’, a scris Sobianin pe Telegram, mulţumindu-le locuitorilor pentru ‘calm şi înţelegere’.

Decizia a fost luată datorită ‘absenţei ameninţărilor pentru viaţa, sănătatea şi bunurile imobiliare’ ale oamenilor, a precizat Comitetul Naţional Antiterorist (NAK), într-un comunicat citat de agenţiile de presă ruse.

‘Situaţia în regiunea Moscova este stabilă deocamdată’, a dat asigurări comitetul.

‘Regimul de operaţiune antiteroristă’ a fost ridicat, potrivit agenţiei germane dpa, şi în regiunile Moscova şi Voronej, unde fusese ordonat tot sâmbătă după ce şeful Wagner, Evgheni Prigojin, anunţase un marş al luptătorilor săi spre capitala rusă.

Acest regim le acordă puteri sporite forţelor de ordine, mai ales pentru a întreprinde operaţiuni de poliţie.

Sâmbătă seara, Prigojin a anunţat însă că oamenii săi ‘se întorc’ în taberele lor pentru a evita ‘o baie de sânge’, după negocieri cu preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko.

Primarul Sobianian a menţinut totuşi ziua liberă decretată pentru luni la Moscova, pe care o anunţase sâmbătă după ameninţările lui Prigojin de a mărşălui spre capitală.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...