Regina Elisabeta a II-a a participat la botezul a doi nepoți. Copiii, născuţi la începutul anului, sunt al 13-lea şi, respectiv, al 24-lea în ordinea succesiunii la tron
Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a asistat duminică la botezul ultimilor doi strănepoţi ai săi, la o săptămână după ce a fost nevoită să îşi anuleze prezenţa la o ceremonie oficială, potrivit unei surse din Palatul Buckingham, anunță Agerpres, care citează AFP.
Suverana britanică, în vârstă de 95 de ani, a fost văzută într-o jachetă şi cu o pălărie de culoare verde pal la bordul unui Range Rover la sfârşitul zilei, potrivit unor imagini publicate de presa britanică.
August Brooksbank şi Lucas Tindall au fost botezaţi într-o ceremonie privată la Capela All Saints, în domeniul regal Windsor, la aproximativ 50 de kilometri vest de Londra.
Primul este fiul Eugeniei, fiica prinţului Andrew, al doilea fiu al reginei şi al regretatului ei soţ, prinţul Philip. Al doilea este fiul Zarei Tindall, fiica prinţesei Anne, fiica Elisabetei a II-a.
Cei doi copii botezaţi, născuţi la începutul anului, sunt al 13-lea şi, respectiv, al 24-lea în ordinea succesiunii la tron.
Starea de sănătate a suveranei, care domneşte de aproape 70 de ani, provoacă îngrijorare de când medicii au sfătuit-o să se odihnească, la 20 octombrie, şi a petrecut o noapte în spital pentru o serie de analize „preliminare” a căror natură nu a fost niciodată precizată.
Miercuri, regina Elisabeta a acordat prima audienţă în persoană din ultima lună, primindu-l la Castelul Windsor pe generalul Nick Carter, şeful forţelor armate britanice.
Până atunci, a fost nevoită să anuleze mai multe apariţii publice, dar a acordat, totuşi, audienţe prin legătură video.
Suverana urma să îşi facă reapariţia în public duminică trecută, urmărind de la balcon o ceremonie în memoria victimelor războiului, dar participarea ei a fost anulată în ultimul moment, palatul explicând că suferă de dureri de spate.
La sfârşitul lunii octombrie, regina Elisabeta şi-a mai anulat deplasarea la Glasgow (Scoţia) pentru conferinţa Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (COP26), unde prinţii Charles, moştenitorul tronului, şi William, fiul lui cel mare, au reprezentat familia regală.
Sursa foto: The Royal Family / Facebook
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank