G4Media.ro

Regina Elisabeta a II-a, înlocuită la discursul tronului de prinţul Charles

sursa foto: Jane Barlow / AFP

Regina Elisabeta a II-a, înlocuită la discursul tronului de prinţul Charles

Regina Elisabeta a II-a va fi absentă marţi de la discursul tronului în parlament, ceremonie solemnă în democraţia britanică, şi va fi înlocuită de prinţul Charles, a anunţat Palatul Buckingham luni seara, evocând „probleme de mobilitate” ale suveranei, potrivit agenției AFP, citată de Agerpres.

„Regina continuă să aibă probleme de mobilitate episodice şi, după consultarea cu medicii săi, a decis – cu părere de rău – să nu participe la discursul tronului”, a indicat palatul într-un comunicat.

Este pentru prima oară în ultimii 60 de ani când regina, în vârstă de 96 de ani, nu va citi discursul tronului, scris de guvern pentru a-şi prezenta priorităţile. Este de asemenea pentru prima oară când prinţul Charles, moştenitorul coroanei, o va înlocui, notează AFP.

Regina Elisabeta a II-a nu a ratat această ceremonie decât de două ori în cursul domniei sale, când era însărcinată în 1959 şi în 1963.

„La cererea Majestăţii sale şi cu acordul autorităţilor competente, prinţul de Wales va citi discursul tronului în numele ei, împreună cu ducele de Cambridge (prinţul William, nepotul reginei) care va fi de asemenea prezent”, a precizat palatul.

Această absenţă, în anul celebrării jubileului de platină cu ocazia împlinirii a 70 de ani de când se află pe tron, marchează o nouă etapă simbolică în transferul progresiv al atribuţiilor suveranei către prinţul Charles, care o reprezintă deja în străinătate de mai mulţi ani.

După o scurtă spitalizare în octombrie, apariţiile reginei Elisabeta a II-a au devenit extrem de rare, chiar dacă ea continuă să-şi asume „sarcini uşoare” în castelul Windsor, în cea mai mare parte prin videoconferinţă.

La 29 martie, ea a asistat totuşi în Catedrala Westminster la o ceremonie religioasă care îl omagia pe prinţul Philip. Aceasta fusese prima sa importantă apariţie publică după mai multe luni.

Suverana britancă, observată mergând cu un baston în ultimele luni, declarase ea însăşi la jumătatea lunii februarie, că „nu putea să se mişte”, arătându-şi piciorul stâng într-o audienţă la Windsor.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...