Regina Elizabeth II a renunţat la participarea la slujba de Remembrance Sunday din cauza unor dureri de spate: „Maiestatea sa este dezamăgită că va lipsi de la slujbă”
Buckingham Palace a anunţat, duminică, într-un comunicat, că regina Elizabeth II a renunţat la participarea slujba de Remembrance Sunday de la Cenotaph, din cauza unei probleme medicale.
În comunicat se menţionează că regina are probleme la spate şi a luat „cu mare regret” decizia de a nu participa la eveniment. „Maiestatea sa este dezamăgită că va lipsi de la slujbă”, se mai arată în mesaj.
La fel ca în anii trecuţi, o coroană va fi depusă la memorialul de război din centrul Londrei, în numele reginei, de către prinţul de Wales, alături de ducesa de Cornwall, ducele şi ducesa de Cambridge, precum şi alţi membri ai familiei regale.
Iniţial, presa britanică anunţa că monarhul în vârstă de 95 de ani va participa la slujba de la Cenotaph.
Evenimentul va aduce revenirea numărului de veterani, personal militar şi privitori înainte de pandemie.
Serviciul Naţional de Comemorare din Whitehall, care comemorează morţii din război, a fost închis publicului anul trecut, şi doar un număr limitat de veterani şi personal militar a participat.
Sursa foto: Casa Regală britanică
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu