G4Media.ro

Regiunea autonomă Găgăuzia vrea reprezentativitate politică în Parlamentul de la Chișinău. Politicienii…

Foto: Mădălin Necșuțu / G4Media

Regiunea autonomă Găgăuzia vrea reprezentativitate politică în Parlamentul de la Chișinău. Politicienii găgăuzi sunt apropiați de Moscova

Regiunea autonomă Găgăuzia vrea reprezentativitate politică în Parlamentul de la Chișinău prin acordarea a cinci mandate de parlamentari Găgăuziei, transmite Radio Chișinău.

Dacă autoritățile de la Chișinău nu vor găsi o soluție în acest sens, autonomia își rezervă dreptul de a ignora alegerile prezidențiale și parlamentare din Republica Moldova, a declarat vicepreședintele Adunării Populării de la Comrat, Gheorghe Leiciu, în cadrul dezbaterilor privind proiectul Codului electoral.

Gheorghe Leiciu a invocat că proiectul nu a luat în calcul propunerile unor parteneri de dezvoltare privind garantarea reprezentativității politice a Găgăuziei în organul legislativ național. Reprezentantul Comratului propune ca 96 de deputați să fie aleși pe circumscripții naționale, iar cinci pe circumscripții din Găgăuzia.

Gheorghe Leiciu a declarat în cadrul dezbaterilor că Găgăuzia ar putea să ignore alegerile prezidențiale și parlamentare, dacă nu va fi identificată o soluție în vederea asigurării reprezentativității politice a autonomiei găgăuze în Parlament.

Reamintim că politicienii locali din Găgăuzia sunt considerați apropiați de linia Moscovei. Acordarea a cinci mandate de deputați în Parlamentul Republicii Moldova ar putea înclina balanța de putere către partidele pro-ruse din republică.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Pai nu sunt deja reprezentati? Pot sa-si faca partide politice si sa participe la alegerile parlamentare.

  2. Gagauzii sunt ca sasii din Romania, au limba lor materna care este bulgara. In campania electorala, Maia Sandu i-a intrebat daca vor scoli in limba lor, bulgara. Stiti ce-au raspuns ? Ca nu este nevoie, vor limba rusa. Sa se spele cu Putin pe cap !

    • De fapt gagauzii vorbesc o limba inrudita cu turca, sunt singurul popor turcic de religie ortodoxa.

  3. Moscova tot încearcă cu federalizarea; asta ar însemna in fapt dacă găgăuzii și transnistrenii ar fi reprezentați în felul ăsta în parlament. Eu zic că li s-a urât cu binele.