Regiunea Rostov din sud-vestul Rusiei a declarat stare de urgență din cauza afluxului de refugiaţi din estul Ucrainei
Regiunea Rostov de la frontiera Rusiei cu Ucraina a declarat sâmbătă starea de urgenţă, din cauza afluxului de refugiaţi din estul Ucrainei, unde regiunile separatiste Doneţk şi Lugansk au ordonat evacuarea civililor, informează AFP, citată de Agerpres.
„Ţinând cont de creşterea numărului de persoane care sosesc, considerăm că este cazul să introducem starea de urgenţă”, a declarat guvernatorul regiunii Rostov, Vasili Golubev, citat de agenţiile de presă ruse preluate de AFP.
Liderii celor două structuri secesioniste pro-ruse au decretat sâmbătă mobilizarea generală, după ce vineri au acuzat guvernul de la Kiev că pregăteşte o ofensivă în Donbas şi au ordonat evacuarea în Rusia a femeilor, copiilor şi vârstnicilor.
Potrivit autorităţilor din Doneţk, sâmbătă dimineaţa fuseseră evacuaţi deja din regiunea respectivă 6600 de oameni. Puterea locală din Lugansk susţine că din această regiune au plecat de bună voie 25.000 de persoane şi alte 10.000 sunt gata de plecare.
Ministerul pentru situaţiile de urgenţă de la Moscova a comunicat că peste 400 de persoane şi 150 de vehicule sunt implicate în primirea refugiaţilor din Ucraina. Preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat ca fiecărui refugiat să i se dea 10.000 de ruble (circa 114 euro).
Conflictul dintre separatişti şi forţele guvernamentale ucrainene s-a soldat din 2014 până în prezent cu peste 14.000 de morţi. Sâmbătă, guvernul a anunţat că un soldat ucrainean a fost ucis de artileria secesioniştilor, pe care i-a acuzat de zeci de încălcări ale armistiţiului. Pe de altă parte, un martor a declarat agenţiei Reuters că în oraşul Doneţk, controlat de forţele pro-ruse, s-au auzit în cursul dimineţii mai multe explozii.
Sursa foto: Andrey BORODULIN / AFP
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii