Regiunea Valea Morții din SUA a înregistrat cea mai ridicată temperatură după anul 1913, peste 54 de grade Celsius
Temperaturile înregistrate în Death Valley (Valea Morţii) din Statele Unite au urcat vertiginos, duminică, până la 54,4 grade Celsius (130 de grade Fahrenheit), posibil cea mai ridicată valoare înregistrată pe Pământ după anul 1913, relatează luni agenţia DPA, preluată de Agerpres.
Dacă valoarea înregistrată de Serviciului Naţional de Meteorologie (NWS) este corectă, aceasta se numără totodată printre primele trei cele mai ridicate temperaturi consemnate vreodată în Death Valley – o vale din estul Californiei, situată în nordul deşertului Mojave – şi este de asemenea cea mai ridicată temperatură înregistrată în acest loc în luna august.
Temperatura din Death Valley a atins valoarea de 54,4 grade Celsius la ora 15:41 (22:41 GMT, duminică), a anunţat NWS într-un mesaj transmis pe Twitter.
Death Valley deţine recordul pentru cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată pe planetă, de 56,7 grade Celsius (134 grade Fahrenheit), consemnată în 1913, potrivit Guinness World Records. Această valoare este însă disputată.
De atunci, o valoare de 54 grade Celsius (129,2 grade Fahrenheit) a fost înregistrată tot în Death Valley, în 2013.
Valoarea consemnată duminică vine pe fondul unui val de căldură de proporţii, care continuă să afecteze mare parte din regiunile situate în sud-vestul SUA.
Mai multe recorduri zilnice de căldură, consemnate local, au fost stabilite sâmbătă. NWS a raportat o temperatură maximă de 44,4 grade Celsius (112 grade Fahrenheit) în zona Woodland Hills din Los Angeles, fiind doborât astfel recordul de 42,2 grade Celsius (108 grade Fahrenheit), stabilit în 1977. De asemenea, a fost consemnată o temperatură maximă de 33,3 grade Celsius (92 grade Fahrenheit) la Universitatea din California din Los Angeles, valoare care a depăşit recordul de 32,2 grade Celsius (90 de grade Fahrenheit) stabilit în 2003.
Temperatura din centrul oraşului Los Angeles a ajuns până la 36,6 grade Celsius (98 de grade Fahrenheit), valoare similară cu cea record stabilită în 1994.
Image by My pictures are CC0. When doing composings: from Pixabay
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank