G4Media.ro

Regizorii Batgirl, „stupefiați” de decizia Warner Bros de a nu mai difuza…

captura youtube

Regizorii Batgirl, „stupefiați” de decizia Warner Bros de a nu mai difuza filmul

Cei doi regizori belgieni care au regizat filmul Batgirl s-au declarat miercuri „stupefiați” de decizia studioului de a nu mai lansa filmul, aproape finalizat, în ciuda unui buget de 90 de milioane de dolari, potrivit BFM TV.

Warner Bros Discovery a ales să anuleze lansarea filmului în cinematografe sau pe platforma de streaming HBO Max, unde urma să fie disponibil în Statele Unite.

„Încă nu ne vine să credem”

Adaptând aventurile personajului din DC Comics, filmul a avut-o în rolul principal pe Leslie Grace, alături de Michael Keaton, care a îmbrăcat din nou costumul mitic al lui Batman.

„Suntem întristați și stupefiați de această veste. Încă nu ne vine să credem”, au spus Adil El Arbi și Bilall Fallah pe Instagram.

„În calitate de regizori, este esențial ca munca noastră să fie prezentată publicului și, chiar dacă filmul era departe de a fi terminat, ne-am fi dorit ca fanii din întreaga lume să îl poată vedea și înțelege”, au adăugat cei doi belgieni.

O mare parte din munca de post-producție – etapa în care, de exemplu, se adaugă efecte speciale – era deja finalizată.

Într-o declarație pe contul său de Instagram, miercuri seară, Leslie Grace (Where We Come From), a spus că este „mândră de dragostea, munca și determinarea pe care toată incredibila noastră distribuție și echipa neobosită le-au pus în acest film timp de șapte luni în Scoția”.

 

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Leslie Grace (@lesliegrace)


Victimă a unei schimbări de strategie

În mesajul lor, regizorii, printre ale căror filme se și Bad Boys for Life, au adus un omagiu sincer „actorilor fantastici” din film.

„Oricum, ca mari fani ai lui Batman încă de când eram copii, a fost un privilegiu și o onoare să facem parte din (DC Cinematic Universe), chiar și pentru o perioadă scurtă de timp. Batgirl pentru totdeauna”, au concluzionat aceștia.

Decizia studioului a uimit Hollywood-ul, unde cunoscătorii din industria cinematografică au declarat că o astfel de anulare este fără precedent pentru un film aproape finalizat – și care a costat atât de mulți bani.

Batgirl pare să fi fost victima colaterală a unei schimbări de strategie după fuziunea dintre Warner Bros și Discovery. Warner Bros plănuia să producă filme pentru lansarea directă pe platforma HBO Max.

Dar această alegere, justificată în parte de necesitatea de a ocoli cinematografele în plină pandemie Covid-19, nu a fost susținută în unanimitate, iar studiourile par să fi dat înapoi după fuziunea cu Discovery.

Batgirl ar fi fost considerat prea scump pentru o industrie de streaming care își strânge cureaua, dar nu suficient de spectaculos pentru marele ecran, ceea ce l-a condamnat la abandon, potrivit unor persoane din industrie, citate de revista Variety.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Nu e nicio pierdere, deja sunt prea multe filme cu ciudați superputernici.

    • Tu, Ivane, te uiți la singurul post de tembeliziune aprobat de propaganda r e g i m u l u i cr¡m¡nal rus.

  2. ” Adil El Arbi” și” Bilall Fallah”

    Doi regizori belgieni

  3. Adil El Arbi și Bilall Fallah, ce nume de belgieni get-beget.

  4. Mai bine ar scoate Warner un film cum o violau pe Madona … Bani, nu gluma.