G4Media.ro

Regulile pentru concursurile de ocupare a funcțiilor vacante, aferente implementării PNRR, stabilite…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Regulile pentru concursurile de ocupare a funcțiilor vacante, aferente implementării PNRR, stabilite de Guvern prin Ordonanță de Urgență

Guvernul a adoptat joi, prin ordonanţă de urgenţă, unele măsuri pentru ocuparea posturilor aferente funcţiilor publice vacante şi temporar vacante care au atribuţii în implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României (PNRR), relatează Agerpres.

Potrivit unui comunicat al Executivului, actul normativ se referă la ocuparea şi modul de organizare şi desfăşurare a concursurilor pentru funcţiile publice vacante şi temporar vacante din cadrul autorităţilor, instituţiilor publice şi organismelor cu atribuţii în gestionarea şi controlul fondurilor acordate în cadrul Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă, precum şi în cadrul structurilor beneficiare cu atribuţii în implementarea angajamentelor asumate conform acestui mecanism.

Aceste posturi pot fi ocupate pe durata de implementare a PNRR, respectiv până la data de 31 decembrie 2026.

„Măsura a fost luată (prin derogare de la prevederile art. 618 din OUG 57.2019 privind Codul administrativ), având în vedere că perioada de implementare a PNRR este relativ scurtă, iar pentru aceasta sunt necesare resurse umane specializate, astfel încât PNRR să poată fi implementat în termenele asumate. 31 august 2026 este data până la care a fost asumată îndeplinirea a 507 jaloane şi ţinte asociate investiţiilor cheie şi reformelor majore aferente celor şase piloni principali”, se arată în comunicat.

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Oare când vor pricepe ministrii din fruntea Guvernului ca oricât ai plati la Stat un angajat sa munceasca,
    dacă șeful lui nu munceste (isi vede de afacerile personale),
    angajatul nu va face mai mult decât scrie in fișa postului (daca îi este permis să o înțeleagă)!

    Fără rapoarte țintite agregate (uitați de descentralizare), colectate lunar,
    0 să o tot hârâim așa și așa…

  2. Ati uitat sa amintiti conditia eliminatorie: sa fie membru PSD, PNL, UDMR sau ruda, prieten, amanta etc. 😛

  3. Iară mai umflăm schema, că proștii plătesc impozitele.De redistribuirea personalului, cursuri de reconversie și specializare nu au auzit? Gem ministerele și direcțiile, inclusiv cele teritoriale, de plimbători de hârtii și ei tot angajează.

  4. Hocus pocus. Apar din joben specialiștii. În PNRR. Viseeeeeee!

  5. CONCURSURI, HA HA HA HA HA. , HA HA HA HA HA
    PENTRU CINE MAI FACETI MASCARADA ASTA?
    SUNTETI PARTID UNIC.
    SUTE, MII DE LACUSTE DE PARTID ADUSE PENTRU A FI GHIFTUITE.

    „IMPLEMENTAREA” PENERERE NE VA COSTA MULT MAI MULT DECAT BANII OBTINUTI.
    E DOAR UN NOU PRILEJ DE A JEFUI RESURSELE. CHIAR SI CELE PE CARE NU LE AVEM.