Religia politică leninistă si moștenirile sovietismului (op-ed de Vladimir Tismăneanu)

Lenin, fondatorul bolșevismului s-a născut în orasul Simbirsk, Imperiul Rus, pe 22 aprilie 1870. A fost un ideolog obsedat de înfăptuirea unei revoluții apocaliptice. Ilegitim si criminal, proiectul totalitar leninist s-a constituit pe mai multe dimensiuni: politică, economică, morală, natională, culturală şi antropologică.

Esenţială in această obsesivă inginerie socială era replăsmuirea condiţiei umane, construirea unei noi specii. Exaltarea Omului Nou o întâlnim deopotrivă la Lenin, Stalin, Troţki şi Buharin. Politic, pentru Lenin si acoliţii săi, era necesară distrugerea pluralismului şi a statului de drept.

La fel, piaţa liberă şi proprietatea privată erau demonizate şi trebuiau distruse. Individul dispărea ca persoană morală si juridică, devenea parte a unei colectivităţi amorfe şi totalizante.

Bolşevismul adaugă ceva cu totul nou mitologiilor revoluţionare ale secolului al XIX-lea: incluziunea puterii într-un tip de reprezentare care defineşte partidul ca entitate magică.

Slăvirea statutului predestinat al partidului împreună cu insistență maniacală asupra formelor conspirative de organizare („celulele” revoluţionare) şi cu un cult al înregimentării fanatice au generat o nouă formă de radicalism politic, ireconciliabil cu tradiţia liberală individualistă occidentală sau, cel puţin în această privinţă, cu socialismul democratic (liberal) anti autoritarist.

Iuri Piatakov, unul dintre favoriţii lui Lenin din generaţia mai tânără a vechii gărzi bolşevice, a exprimat această identificare cu partidul în cei mai dramatici termeni: „Da, voi considera negru un lucru pe care l-am simţit şi l-am considerat alb, de vreme ce în afara partidului, în afara acordului cu partidul nu există viaţă pentru mine.” Este executat în 1937 in urma celui de-al doilea proces spectacol (show trial) de la Moscova.

Absolutismul ideologic, sacralizarea scopului suprem, suspendarea facultăţilor critice şi cultul liniei de partid ca expresie perfectă a voinţei generale au fost încorporate în proiectul bolşevic original.

Subordonarea tuturor criteriilor morale convenţionale faţă de scopul suprem al obţinerii unei societăţi fără clase a constituit principala problemă a leninismului. Faza stalinistă a exacerbat ceea era de-acum acolo, in angrenajul instituțional si amoral al leninismului.

Ce rămâne din aceasta utopie genocidară şi liberticidă după un veac? Economic, sovietismul a capotat lamentabil. Nu s-a născut o societate fără clase, ci o profitocraţie abuzivă, rapace, ineptă şi parazitară. Politic, individul a fost infantilizat, partidul bolşevic a fost motorul unui sistem dictatorial intemeiat pe minciună, cinism şi duplicitate.

Problema naţională nu a fost rezolvată, imperialismul rus a continuat să fie hegemonic. Moral, cum scria Leszek Kolakowski, este vorba de un teritoriu al ruinelor mişcătoare, de un cimitir de iluzii trădate şi abandonate.

În locul emancipării promise in octombrie 1917, a prins fiinţă un sistem terorist a cărui esență este concentrată in acronimul GULAG. Iniţial acceptată (în chip condiționat), avangarda artistică a fost asfixiată şi distrusă.

In numele „ateismului ştiinţific”, s-a purtat un permanent război împotriva religiilor tradiţionale. In momentul in care au proclamat superioritatea asa-zisei dictaturi a proletariatului in raport cu detestata democrație burgheză, Lenin si Trotki, liderii revoluţiei, au deschis porţile spre cele mai teribile forme de samavolnicie.

Întregi categorii sociale şi etnice au fost anihilate. Statul sovietic a fost, pe întreg parcursul existenţei sale, unul lipsit de legitimitate. Aşa s-a născut, aşa s-a stins din viață.

Putinismul nu face decât să încerce să prelungească aceste macabre moşteniri nu atât instituţional, cât mai ales prin metodele criminale inventate si practicate de bolşevici…