Remus Borza: M-am înscris în PSD în semn de solidaritate faţă de lucrurile bune făcute pentru ţară
Deputatul Remus Borza, care a fost desemnat săptămâna trecută consilier onorific al premierului pe probleme economice, reformă şi fiscalitate, a declarat pentru AGERPRES că s-a înscris luni în Partidul Social Democrat, fără a viza vreo funcţie, „în semn de solidaritate faţă de un partid care a făcut şi lucruri bune pentru ţară, şi chiar nu merită să fie înfierat cu atâta mânie proletară”.
„Confirm această informaţie. (…) Era firesc, odată ce am acceptat să fiu consilierul onorific, neremunerat al premierului, să încerc să aduc o parte din expertiza mea economică, acumulată în vreo 25 de ani de activitate, să o transfer şi asupra partidului. Nu îmi doresc nicio funcţie, nu o să mai candidez pentru un nou mandat de parlamentar, nu vizez nicio funcţie de ministru sau membru al Cabinetului. O fac de o manieră absolut dezinteresată, o fac voluntar, neremunerat, e oarecum un sentiment de solidaritate faţă de un partid care a făcut şi lucruri bune pentru ţară, şi chiar nu merită să fie înfierat cu atâta mânie proletară. E o campanie de demonizare şi ostracizare a partidului pe care eu evident că nu am agreat-o niciodată”, a precizat Remus Borza.
Borza a subliniat că s-a alăturat Executivului şi pentru a „optimiza mai multe instituţii care sunt hipergonflabile şi hiper-remunerate”, precum şi pentru încurajarea investiţiilor.
„Eu pentru asta m-am alăturat acestui efort al Executivului şi al partidului aflat la guvernare. Tocmai încerc să optimizez: sunt prea multe instituţii hipergonflabile, hiper-remunerate, ar trebui şi aici remunerarea să ţină cont de eficienţă şi de competenţă, ar trebui să mai reducem costurile în sectorul public şi să încurajăm mai mult şi să finanţăm investiţiile. Investiţiile sunt cele care dau sustenabilitate creşterii economice. De asemenea, Guvernul trebuie să manifeste deschidere spre dialog şi conlucrare cu toate mediile economice – cu mediul bancar, cu mediul antreprenorial, trebuie să susţină capitalul românesc, clasa antreprenorială românească, să fie partener al tuturor. Nu avem duşmani, nu avem inamici, cu toţii trebuie să conlucrăm spre binele comun„, a punctat Borza.
El a arătat că PSD şi Guvernul nu sunt inamicii multinaţionalelor, dar a precizat că toate firmele trebuie să îşi plătească impozitele către stat, argumentând că marea ameninţare la adresa securităţii naţionale a ţării este evaziunea fiscală.
„Nu suntem inamicii multinaţionalelor, am manifestat deschidere, România este o ţară prietenoasă, care a pus la dispoziţie resurse umane, materiale. (…) Asta trebuie să înţeleagă şi ei, în general toate firmele, că trebuie să îşi plătească şi dările către stat, pentru că din impozitele noastre se finanţează marile sisteme publice. Când o să ne obişnuim să ne plătim dările către stat, atunci vom avea şi drumuri, şi autostrăzi, şi şcoli, şi spitale moderne. România este campioană, indiscutabil, la evaziune fiscală – 16 miliarde de euro anual -, asta înseamnă vreo 15 autostrăzi, ca să dau un exemplu Piteşti – Sibiu, pe unde merge în fiecare săptămână preşedintele ţării, sau 13 autostrăzi pierde România în fiecare an. Asta este marea ameninţare la adresa securităţii economice a României – evaziunea fiscală. Şi aici evident că trebuie să intervin. Trebuie să reformăm şi să informatizăm o instituţie încă anacronică şi ineficientă – ANAF, chiar dacă e într-un progres remarcabil în ceea ce priveşte gradul de colectare, dar cu tot acest efort suntem pe ultimul loc în Europa în ceea ce priveşte ponderea veniturilor bugetare în PIB. Sunt multe de făcut, important e ca PSD, ca Guvernul să realizeze care sunt aceste priorităţi şi, până în ultimul moment de guvernare, el trebuie să se achite de aceste datorii faţă de ţară”, a afirmat consilierul premierului.
Context. Remus Borza a votat în 2017 împotriva moțiunii de cenzură care a condus la căderea Guvernului Grindeanu, amintește HotNews.ro. În urma acestui vot, Remus Borza a fost exclus din ALDE.
Remus Borza a fost administrator judiciar al Hidroelectrica. În februarie 2015, a fost condamnat de Înalta Curte de Casație și Justiție la un an de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese. Euro Insol, în care Remus Borza era partener, a angajat în numele societății Hidroelectrica firma de avocatură Borza & Asociații pentru 74 de procese pe care compania le avea cu creditorii în timpul insolvenței.
Sursa Foto: Facebook
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
16 comentarii