
Remus Pricopie solicită CCR să mențină soluția de respingere a candidaturii lui Călin Georgescu la prezidențiale
Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, a solicitat luni Curții Constituționale, într-un memoriu Amicus Curiae, menținerea soluției de respingere a candidaturii lui Călin Georgescu, argumentând că înregistrarea acesteia contravine dispozițiilor constituționale și a hotărârilor CCR nr. 2 și nr. 32 din 2024.
“Motivele invocate în document fac referire la încălcarea condițiilor de eligibilitate prevăzute de Constituția României, în special ale art.1 alin. (3) și (5), ale art. 82 alin. (2), corelate cu articolele 148 și 149. Aceste dispoziții subliniază respectarea valorilor democrației, statului de drept, Constituției și a angajamentelor internaționale ale României, respectiv apartenența țării la Uniunea Europeană și NATO”, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul SNSPA.
Memoriul a fost înaintat în contextul contestației formulate de Călin Georgescu împotriva Deciziei nr. 18D/09.03.2025, prin care Biroul Electoral Central (BEC) a respins înregistrarea candidaturii sale la alegerile pentru președintele României din anul 2025.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii