G4Media.ro

Renate Weber: Curtea Constituțională este foarte fermă în privința restrângerii exerciţiului unor…

sursa foto: Facebook

Renate Weber: Curtea Constituțională este foarte fermă în privința restrângerii exerciţiului unor drepturi în starea de alertă. Se poate face numai prin lege adoptată de Parlament

Fără o lege care să permită restrângerea exerciţiului unor drepturi nu se va putea face mai nimic în starea de alertă, a declarat Avocatul Poporului, Renate Weber, miercuri, pentru AGERPRES, referindu-se la decizia Curţii Constituţionale a României (CCR) privind prevederi din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 21/2004.

„A fost respinsă una dintre excepţiile ridicate de noi, a fost însă admisă cealaltă excepţie şi Curtea este foarte fermă în felul în care spune că restrângerea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi nu poate fi făcută pe durata stării de alertă decât prin lege. Ba mai mult, Curtea trimite inclusiv la considerentele deciziei anterioare cu privire la starea de urgenţă, deci, din punctul acesta de vedere, eu cred că putem spune că la Curtea Constituţională s-a interpretat că restrângerea exerciţiului unor drepturi a fost considerată pe linia a ceea ce noi am sesizat Curţii, deci, cred că, din acest moment, fără o lege care să se refere în mod expres, care să permită în mod expres restrângerea exerciţiului unor categorii (de drepturi – n.r.) nu se va putea face mai nimic în starea de alertă”, a explicat Weber.

Ea a menţionat că Avocatul Poporului este interesat ca, atunci când se pune problema restrângerii exerciţiului unor drepturi, aceasta să fie în conformitate cu Constituţia.

„Pe noi ne interesează foarte mult să apărăm drepturile şi libertăţile, iar atunci când se pune problema restrângerii exerciţiului acestora, asta să fie în conformitate cu Constituţia şi asta este ceea ce a făcut Curtea Constituţională azi, a dat o interpretare şi a spus că aceste restricţii trebuie făcute numai prin lege”, a subliniat Renate Weber.

Ea şi-a exprimat speranţa că din Parlament va ieşi o lege „bine făcută”. „Trebuie să aşteptăm să vedem ce face Parlamentul zilele acestea, sperând că de acolo va ieşi o lege care să fie bine făcută şi să permită şi astfel de restricţii, în concordanţă cu ceea ce Constituţia însăşi prevede”, a adăugat Weber.

CCR a stabilit, miercuri, că dispoziţiile articolului 4 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă sunt constituţionale „în măsura în care acţiunile şi măsurile dispuse pe durata stării de alertă nu vizează restrângerea exerciţiului unor drepturi”.

Plenul CCR a luat în dezbatere excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art .2 lit.f) şi art. 4 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, excepţie ridicată direct de Avocatul Poporului.

În urma deliberărilor, CCR, „cu majoritate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 4 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă sunt constituţionale în măsura în care acţiunile şi măsurile dispuse pe durata stării de alertă nu vizează restrângerea exerciţiului unor drepturi sau a unor libertăţi fundamentale”, potrivit unui comunicat al CCR.

Totodată, judecătorii constituţionali, cu unanimitate de voturi, au respins excepţia de neconstituţionalitate şi au constatat că dispoziţiile articolului 2 lit. f) din OUG 21/2004 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

„În motivarea soluţiei pronunţate, Curtea, în mod similar considerentelor pe care s-a întemeiat Decizia 152 din 6 mai privind starea de urgenţă, a statuat că actul normativ care restrânge/afectează drepturi şi libertăţi fundamentale ale cetăţenilor sau instituţii fundamentale ale statului cade în sfera interdicţiei prevăzute de art. 115 alin. (6) din Constituţie, astfel că, respectând cadrul constituţional rezultat ca urmare a revizuirii Legii fundamentale din anul 2003, o reglementare cu un atare obiect nu poate fi decât o lege, ca act formal al Parlamentului”, menţionează CCR.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. renate se bucura, fiindca la 30 de ani de la Revolutie, tot comunistii sunt la putere

  2. hmm…adica daca e sa se adopte ceva neconstitutional doar parlamentul o poate face legal :))

  3. cand ai o poza in care apari tu in poza citind o carte, arata cata slanina ai pe creier, in rest, orice ar scoate pe gura aceasta doamna, reprezinta doar abureli/jocuri politice …

  4. Doamne, ce vaca…

  5. Daca legea ce reglementeaza- starea de alerta – este constitutionala atunci intregul legii asa cum a fost ea votata in parlament este aplicabila . Partea cu restringerea unor drepturi poate fi privita doar ca o recomandare . Curtea nu se poate pronunta si nici nu poate decide cine are competenta de a stabili ce actiune guvernamentala este restringere sau ce actiune nu este rastringere a unor drepturi . Deci , cuvintele ajutatoare din decizia CCR nu pot fi transpuse in practica ,daca nu stim , care sunt acele drepturi cuprinse in legi si care nu pot fi astfel restrictionate . Referirea este generalista si inaplicabila .