G4Media.ro

REPER București solicită oprirea imediată a „lucrărilor ilegale” de la planșeul Unirii,…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

REPER București solicită oprirea imediată a „lucrărilor ilegale” de la planșeul Unirii, transparentizarea tuturor cheltuielilor și proiectelor Primăriei Sectorului 4 și o anchetă privind atribuirea contractului pentru planșeu

REPER București solicită oprirea imediată a „lucrărilor ilegale” de la planșeul Unirii, transparentizarea tuturor cheltuielilor și proiectelor Primăriei Sectorului 4 și o anchetă privind atribuirea contractului pentru planșeu și „emiterea ilegală” a autorizației de construire de către primarul sectorului 3, Robert Negoiță.

„REPER București condamnă ferm acțiunile ilegale și abuzive ale Primarului Sectorului 4, Daniel Băluță, în scandalul șantierului pentru refacerea planșeului de la Piața Unirii. Suntem alături de Primarul General Nicușor Dan în eforturile sale de a opri acest abuz flagrant și de a asigura respectarea legii”, se arată într-un comunicat al REPER București.

Potrivit sursei citate, „contractul atribuit ilegal de Daniel Băluță, în valoare de 175 de milioane de euro, reprezintă o sfidare a interesului public și a procedurilor legale. Este definiția tipică a politicii «Clanuri, nu oameni!»”

Autorizația de construire emisă de Primăria Sectorului 3 este nelegală și nu poate fi folosită pentru lucrări pe un teren aflat în administrarea Primăriei Generale, susține REPER.

„Graba de a începe lucrările fără avizele necesare de la instituții precum Apele Române sau Metrorex pune în pericol siguranța publică și integritatea infrastructurii critice. Acțiunile Primarului Băluță par să favorizeze interesele unor grupuri de interese în detrimentul cetățenilor”, se mai arată în comunicat.

„Daniel Băluță își trădează funcția de primar, substituind interesele cetățenilor cu cele ale grupurilor mafiote. Deviza lui pare a fi: Clanuri, nu oameni! Încălcările legii pe față și nepăsarea pentru bunăstarea bucureștenilor sunt inacceptabile și necesită o acțiune imediată”, afirmă Cătălin Teniță, președintele REPER București.

REPER București solicită:
„1. Oprirea imediată a lucrărilor ilegale din Piața Unirii.
2. Transparentizarea tuturor cheltuielilor și proiectelor Primăriei Sectorului 4.
3. O anchetă privind circumstanțele atribuirii acestui contract și emiterii ilegale a autorizației de construire de către primarul sectorului 3, Robert Negoiță.
REPER rămâne dedicat promovării unei guvernări transparente, bazate pe respectarea legii și protejarea intereselor cetățenilor. Susținem eforturile Primarului General Nicușor Dan de a asigura că acest proiect important se va desfășura conform legii, în interesul real al bucureștenilor.”

Citește și BREAKING Nicușor Dan anunță că va demonta gardurile „amplasate ilegal” de Daniel Băluță la planșeul din Piața Unirii / Primarul Sectorului 4 a început lucrările la planșeu, deși nu are avizele și autorizațiile de la Primăria Generală, ci de la Sectorul 3 / Care sunt mizele proiectului de 867 de milioane de lei

Citește și VIDEO Oamenii lui Nicușor Dan au fost împiedicați de persoane de la Poliția Locală Sector 4 să înlăture gardurile din Piața Unirii / Nicușor Dan, reacție dură față de Daniel Băluță în scandalul șantierului de la Piața Unirii: Mofturile unui primar care vrea să ia niște bani înainte să ia avizele necesare

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Nrgoita are pe constiinta (daca ar avea asa ceva) doi morti la un santier ilegal. Si justitia-ergo savonea and co- se face ca nu exista speta. Deci ce asteptari sa avem?