G4Media.ro

Repercusiuni nefericite ale unui program de protejare a animalelor: Marii rechini albi…

Sursa foto: Wikimedia Commons / Terry Goss

Repercusiuni nefericite ale unui program de protejare a animalelor: Marii rechini albi au devenit tot mai numeroși în largul coastei estice americane

Un program de protejare a animalelor are repercusiuni nefericite: Marii rechini albi au devenit tot mai numeroşi în ultimii ani în largul coastei estice americane, crescând astfel probabilitatea unor nedorite întâlniri cu oamenii, informează AFP luni, citată de Agerpres.

În fiecare an, în timpul lunilor de vară, aceşti prădători urcă de-a lungul coastei atlantice a Statelor Unite, spre regiunea New England. Vârful sezonului migrator se produce între august şi octombrie.

În peninsula Cape Cod din Massachusetts, marele rechin alb – personajul principal din filmul „Jaws” – a devenit o atracţie turistică, decorând prin imagini ale sale mai multe game de şepci şi tricouri. Însă plajele din regiune au trebuit deja să fie temporar închise în acest an din cauza prezenţei unor rechini albi.

Aproape 300 de rechini albi au fost echipaţi cu balize de monitorizare de-a lungul anilor şi 10 dintre ei sunt deja prezenţi în zonă, a declarat Gregory Skomal, un biolog din Massachusetts specializat în studiul rechinilor. El estimează că peste 100 de mari rechini albi ar putea să străbată aceste ape în fiecare an.

Anumite reglementări au fost implementate în zona Oceanului Atlantic începând din anii 1990 pentru protejarea acestei specii împotriva pescuitului.

„Există o creştere generală a populaţiei, pe care noi o considerăm un fel de revigorare după (…) niveluri foarte înalte de pescuit excesiv”, a declarat el pentru AFP, deşi nu există o estimare privind numărul exact al acestor exemplare.

În plus, rechinii albi au tendinţa de a înota tot mai aproape de linia ţărmului pentru a vâna una dintre prăzile lor preferate: focile. Ei au fost astfel protejaţi, iar numărul lor a crescut.

Rezultatul: tot mai mulţi rechini se aventurează mai aproape de zonele în care oamenii fac plajă şi înoată în mare.

„Atacurile rechinilor sunt foarte rare, dar în ultimii 10 ani am văzut că acest număr a crescut”, a spus Gregory Skomal.

Muşcături

În statul New York, guvernatorul local a anunţat de curând patrule suplimentare de supraveghere, inclusiv prin intermediul dronelor şi elicopterelor.

Pe plajele turistice din Long Island, mai multe muşcături de rechin au fost deja raportate de presa locală – rechinul alb nu este neapărat vinovat pentru toate acele incidente, întrucât mai multe alte specii trăiesc în apele din zonă, mai ales rechinul-tigru şi rechinul-taur.

Acest număr de atacuri este neobişnuit, după trei ani în care niciun astfel de incident nu a fost raportat.

Potrivit lui Gavin Naylor, directorul unui program de cercetare a rechinilor la Universitatea Florida, această constatare este legată de prezenţa crescută în 2022 a unor peşti care îi atrag pe prădători, posibil din cauza unor curente marine calde.

Deşi pe plan local situaţia poate să varieze puternic de la un an la altul, la nivel mondial aproximativ 75 de atacuri ale rechinilor sunt înregistrate în fiecare an – după o scădere la circa 60 de atacuri în primii doi ani ai pandemiei de coronavirus. Numărul anual al deceselor se situează în jurul pragului de cinci.

În ultimii 20 de ani, doar două decese au fost înregistrate la nord de statul american Delaware: unul în Cape Cod, în 2018, şi altul în Maine, în 2020.

Însă pe viitor, pare destul de rezonabil să ne aşteptăm ca numărul victimelor să crească. „Există mai mulţi rechini albi, deci probabilitatea va creşte (…). Vor exista mai multe muşcături”, a rezumat Gavin Naylor. Pentru moment, variaţiile generale ce au fost observate nu sunt încă semnificative din punct de vedere statistic, a adăugat el.

Practicanţii de surfing care se aventurează în larg reprezentau în 2021 jumătate din totalul atacurilor neprovocate. Mai la sud pe coasta estică americană, statul Florida, cu numeroasele sale plaje turistice şi clima sa tropicală, concentrează 60% din totalul atacurilor de rechini înregistrate în Statele Unite – şi aproape 40% din atacurile raportate la nivel mondial.

Limitarea riscurilor

Rechinii sunt departe de bestiile însetate de sânge descrise uneori în filme. Mai multe studii au arătat că ei pot să îi confunde pe practicanţii de surfing şi pe înotători cu prăzile lor obişnuite – mai ales rechinii albi, care au o vedere mai degrabă slabă.

„Cu atât de mulţi oameni în apă, dacă rechinii ar prefera să se hrănească cu carne umană, am avea zeci de mii de atacuri în fiecare an”, a explicat Gregory Skomal.

Odată cu schimbările climatice, acelaşi expert american se aşteaptă la o extindere a sezonului în care rechinii sunt prezenţi în nord-estul Statelor Unite, din cauza creşterii temperaturii apelor oceanice.

Ce poate fi făcut pentru a limita riscurile?

O aplicaţie a fost lansată pentru ca orice om să poată să semnaleze apariţia unui rechin.

„Când vă aflaţi în apă, priviţi în jurul vostru”, recomandă Nick Whitney, cercetător la Aquarium din New England. Dacă un număr mare de păsări vânează peşti, „acest lucru înseamnă probabil că rechinii care se hrănesc şi ei cu peşti sunt la rândul lor prezenţi”, a adăugat el.

În cazul unei muşcături, pericolul real constă în pierderea de sânge, deci este important să ajungeţi cât mai repede pe ţărm şi să controlaţi hemoragia până la sosirea echipajelor de salvare.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. Bine ca noi n-avem probleme d-astea! Ursii nu traiesc in Marea Neagra.

  2. ”În cazul unei muşcături, pericolul real constă în pierderea de sânge, deci este important să ajungeţi cât mai repede pe ţărm şi să controlaţi hemoragia până la sosirea echipajelor de salvare.”

    bun sfat, cred ca multi nici nu se gandeau sa mai inoate pana la tarm dupa ce erau muscati de rechini… asta in cazul in care mai aveau cu ce sa inoate :))))

    • O grămadă de vieți vor fi salvate datorita acestui sfat.
      Cei care nu ar fi luat în considerare sa ajunga la mal după ce au fost mușcați acum știu cum sa acționeze.

  3. In curand o sa citim cum un roman care facea baie in Long Island a fugit in gura unui Mare Alb

  4. Un grup de romani care vorbeau în dialect, au mâncat un rechin alb. Aceștia au declarat ca l-au confundat cu o lebădă. Și-au dat seama de eroare, abia după ce au terminat de mâncat.

  5. Tare „aplicatia” pentru semnalat rechini. Se întelege ca tot omul înoata cu smart phone la el, dar nu anuntau salvamarul pentru ca nu aveau aplicatia. Tembelismul la putere!

  6. Rechinul mananca foci. Focile manca sardine si alti pesti grasi. Noi pescuit excesiv pesti grasi, focile s-au imputinat, rechinul alb are mai putina mancarica si umbla mai aproape de foca cu doua picioare. Care daca mai plesneste si de sanatate grasuta pe sub piele…Atentie, ardelenii plecati in concedii exotice.
    In Marea Neagra traia pana nu demult o specie de foca endemica, de-a locului, si asta facea ca aria in care se plimba rechinul alb sa includa si marea noastra…baubau. Prin 80si ceva a fost vazuta ultima foca endemica de MNeagra si nici marele alb de apa nu a mai aparut. Cred ca focile faceau plaja si se inmulteau pe insula serpilor. Eu preferam focile si rechinii albi rusilor .