Reperul lui Cioloș: Un act de sinucidere politică

Dacian Cioloș a decis, marți, să se sinucidă politic plecând din partidul care în urmă cu câteva luni l-a făcut președinte ca să-și facă o nouă formațiune politică botezată cam pompos Reper. Cum ar veni, acest lider al partidelor mici cu proiecte personale mari se autointitulează farul călăuzitor al României, busola, borna, punctul fix în jurul căruia gravitează mica lume politică românească.

Reperul cui? Electoratul n-a ajuns până azi să spună ce părere are despre partidulețele lui Cioloș înființate de-a lungul timpului. Ele n-au participat niciodată singure în alegeri, ca să aflăm dacă sunt repere sau nu. S-au dovedit, în schimb, foarte profitabile pentru inventatorul lor. Parazitându-i pe alții, Cioloș a ajuns europarlamentar, șef de mare grup politic european, apoi chiar liderul USR, în care a aterizat cu celălalt fost reper, Plus.

Cu ultima lui mutare, Cioloș arată ca motanul care se uită în oglindă și se vede leu cu coama înfoiată. Discrepanța frapantă dintre performanțele sale modeste și ambițiile mari, de number one, de all star game, îl fac pur și simplu ridicol. Din acest motiv, anunțul său a stârnit prea puțin interes, dar a provocat în schimb un hohot general de râs. A devenit repede un reper, într-adevăr, dar altfel decât și-a imaginat: ținta ironiilor foștilor săi colegi, sursă de inspirație pentru glume pe net.

Ce poate fi mai inadecvat decât următoarea frază, scrisă de un politician care a rezistat numai patru luni în fruntea USR, pentru ca a ulterior să demisioneze și să plece cu totul din partid: ”Formația mea de agronom m-a educat să am răbdare și să cultiv în loc de a distruge”. Ce a cultivat Cioloș în USR sau PLUS în afară de cultul propriei persoane? În ce a constat răbdarea lui? Cum adică nu ”distruge” când plecarea lui din USR are tocmai acest efect asupra partidului care i-a dat totul.

Cioloș dovedește din nou că nu a depășit niciodată mentalitatea de funcționar, de om de sistem, așteptând mereu oportunități pentru el și pentru micul său grup de la Bruxelles. Pe cât de eficient s-a dovedit în funcții executive, cel puțin în cele de fost ministru al agriculturii și de Comisar European, mai puțin în cea de premier, pe atât catastrofal se comportă ca om politic.

Un încurcă-lume cu morgă, veșnic ezitant și trist, instabil și impredictibil,  pretinzând însă mai mult decât merită. Cam câtă viziune politică are fragmentând singurul partid frecventabil de opoziție, într-un moment atât de dificil pentru democrația românească, aflată în plin proces de militarizare? Și cam ce șanse sunt ca un om cu experiența lui să nu realizeze acest lucru și să propună, pe post de ofertă politică, ”moderație” și soluții constructive, adică un fel de consultant al puterii?

Singura întrebare cu adevărat importantă este dacă Cioloș rupe opoziția la ordin sau pentru că atât l-a dus pe el mintea. Îl vom regăsi mai târziu cățărat în cârca altui partid politic pentru a nu rata un nou mandat de europarlamentar pentru el și micul său grup de susținători sau chiar crede că va deveni un Reper al României, poate chiar președinte, pornind de la zero? Oricare ar fi răspunsurile, din punct de vedere politic, în limbaj de agronom, Cioloș a ajuns să valoreze puțin mai mult decât o ceapă degerată. De Pericei.