Replică fermă din partea noului șef al CSM, Bogdan Mateescu, cu privire la acțiunea Uniunii Barourilor de a-l susține pe avocatul Robert Mihăiță Roșu: Inacceptabile orice atacuri publice sau particulare față de dispozițiile instanțelor judecătorești
Judecătorul Bogdan Mateescu, proaspăt ales în funcția de preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, condamnă acțiunea publică a Uniuniii Naţionale a Barourilor din România, de susținere a avocatului Robert Mihăiţă Roşu.
„Hotărârea judecătorească este un pilon fundamental al statului de drept. Consideri inacceptabile orice atacuri publice sau particulare față de dispozițiile definitive ale instanțelor judecătorești”, a scris Bogdan Mateescu pe pagina personală de facebook.
Reamintim că Uniunea Naţională a Barourilor din România (UNBR) a reacţionat public după condamnarea avocatului Robert Mihăiţă Roşu, de la casa de avocatură Țuca Zbârcea și Asociații, implicat în dosarul Ferma Băneasa. UNBR a transmis un comunicat de presă în care califică drept „inacceptabilă represiunea de natură penală asupra avocatului pentru consultaţiile şi susţinerile făcute în calitate de reprezentant”.
„Discrepanţa radicală între cele două hotărâri judecătoreşti privindu-l pe avocatul Robert-Mihăiţă Roşu (n.r – cea a Curţii de Apel Braşov şi cea a ICCJ) arată slăbiciunile sistemului, cu consecinţe grave asupra credibilităţii justiţiei”, arată UNBR.
Curtea de Apel Brașov l-a achitat pe avocatul Robert Roșu, însă ÎCCJ i-a dat p sentință de 5 ani de închisoare cu executare pentru 4 infracțiuni: ”constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de influență, în formă continuată, complicitate la spălarea banilor, în formă continuată și complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit cu consecințe deosebit de grave (2 fapte)”, potrivit unui comunicat al DNA.
Uniunea Barorurilor consideră că discrepanţa dintre cele două sentințe ”indică o slăbiciune a sistemului, cu consecinţe asupra credibilităţii justiţiei, atât în rândul avocaţilor, cât şi a publicului larg”.
Sursa Foto: InqquamPhotos/Octav Ganea (Bogdan Mateescu)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
40 comentarii