Replica lui Iohannis la propunerea lui Dăncilă: Ideea de pact este bună dacă vine după o validare
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat sâmbătă, în staţiunea Venus, că intenţia premierului Viorica Dăncilă de a propune partidelor parlamentare semnarea unui pact naţional pentru bunăstarea românilor este o acţiune electorală, ideea de pact fiind bună dacă vine după o validare, transmite Agerpres.
„Vedeţi, acum suntem practic în campanie electorală, chit că formal suntem în campania preelectorală, şi toţi competitorii încearcă să prezinte abordări şi chestiuni atractive pentru electorat. Până aici, nimic rău. Însă, trebuie să înţelegem că ce se face acum cu acest pact, şi au încercat alţii să vină cu tot felul de documente tip pact, sunt acţiuni electorale. Le citim şi trecem mai departe. Însă ideea de înţelegere transpartinică, ideea de pact este bună dacă vine după o validare, şi eu am venit în faţa naţiunii de două ori cu asemenea document”, a spus Iohannis, răspunzând unei întrebări privind respectiva iniţiativă a premierului.
Şeful statului a dat drept exemplu pactul privind Apărarea şi pe cel privind Justiţia.
„Prima dată, imediat după ce am fost ales de peste 6 milioane de români în noiembrie 2014, am venit cu un pact care s-a dovedit a fi extrem de benefic pentru România, vă amintiţi acel pact pentru Apărare, prin care am stabilit să alocăm 2% din PIB pentru Apărare. Un pact care ne-a adus foarte bună vizibilitate şi ne-a dus în centrul atenţiei şi în Uniunea Europeană şi, evident, în NATO. Am venit şi după referendumul din 26 mai cu un astfel de pact, pentru parcursul european, validat fiind de 6,5 milioane de români care au votat Da pentru referendumul pe care l-am propus. Iată că aşa, după o validare prin vot, o înţelegere transpartinică poate să fie benefică, şi după ce câştigăm alegerile, probabil vom veni în faţa românilor cu astfel de înţelegeri care sunt necesare pentru a merge spre o Românie normală”, a afirmat preşedintele ţării.
Klaus Iohannis a participat sâmbătă la Şcoala de Vară a Tineretului Naţional Liberal, eveniment desfăşurat în perioada 12-15 septembrie, în staţiunea Venus.
Viorica Dăncilă a lansat vineri pe Facebook propria sa versiune de acord transpartinic: un Pact național pentru bunăstarea românilor. Candidata PSD la prezidențiale a acuzat partidele de dreapta că vor politici de austeritate și le cere ”o minimă asigurare scrisă din partea întregii clase politice că nu li se vor tăia salariile și pensiile, așa cum s-a făcut în guvernarea 2010-2012”.
Citește integral: Dăncilă propune și ea un acord tuturor partidelor: Pact național pentru bunăstarea românilor cu asigurări că nu li se vor tăia pensiile și salariile
Citește și:
Raluca Turcan despre pactul PSD: Ei au semnat deja un pact pentru bunăstarea pilelor și beizadelelor
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
7 comentarii