G4Media.ro

Replica lui Kelemen Hunor după ce președintele Iohannis nu a dat mâna…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Replica lui Kelemen Hunor după ce președintele Iohannis nu a dat mâna cu el: De la un anumit nivel în sus nu cobori sub un anumit nivel

Kelemen Hunor, i-a dat o replică acidă președintelui Klaus Iohannis, care nu a dat mâna cu membrii delegației UDMR la consultările de marți de la Cotroceni.

Întrebat explicit la RFI România despre acest lucru, liderul UDMR a spus: „dați-mi voie să-l parafrazez pe Peter Esterhazy, un scriitor contemporan, a murit acum câţiva ani: ”De la un anumit nivel în sus nu cobori sub un anumit nivel”, potrivit News.ro.

Kelemen Hunor a mai spus că UDMR nu va vota nici pentru, nici împotrivă, la învestirea Guvernului Ciolacu, ci va fi în sală şi va spune: ”Prezent, nu votez, aveţi majoritate, spor la treabă!”

Șeful UDMR a spus că până în 2024 formațiunea sa nu va oferi sprijin parlamentar Executivului PSD-PNL, dar precizează că unele proiecte ar putea fi votate.

„Dacă veţi vedea că noi votăm de exemplu măsurile care au fost adoptate acum trei-patru săptămâni în Guvern, de austeritate, ăsta nu este un sprijin pentru Guvernul Ciolacu, este o consecvenţă a ceea ce am făcut şi o asumare a ceea ce am făcut până azi”, a explicat liderul UDMR la RFI.

Kelemen Hunor spune că UDMR nu va vota Guvernul Ciolacu: „Nu va vota acest Cabinet, n-are cum să voteze. Nici nu putem să votăm împotrivă, că nu suntem ipocriţi. Mâine sigur că începe activitatea acest Cabinet, în care sunt oameni cu care am lucrat până azi foarte bine, deci nu se poate nici să votăm, nici să votăm împotrivă, ar fi cam ilogic ce am face. Deci vom fi în sală şi vom spune: ”Prezent, nu votez, aveţi majoritate, spor la treabă!”.

Întrebat dacă e doar o supărare de moment sau dacă UDMR închide uşa colaborării cu PNL şi PSD pe termen lung, Kelemen Hunor a răspuns: „Sigur că suntem supăraţi, ar fi culmea să spunem că nu suntem supăraţi, dar supărarea trece, rămâne totuşi un gust amar şi rămâne acea neîncredere care s-a instalat în aceste zile, în aceste săptămâni şi este lucrul cel mai grav, fără încredere n-ai ce să faci, n-ai ce să construieşti (…). Nu vorbim aici de termen lung, vorbim de acest mandat al Parlamentului, până în 2024 (…). Pe de altă parte, mai trebuie să vedeţi anumite chestiuni. Sunt multe proiecte de legi şi ordonanţe care au fost date de Guvernul Cîţu şi de Guvernul Ciucă, din care noi am făcut parte şi cu acele ordonanţe am fost de acord când eram în Guvern. Ar fi un semn de ipocrizie totală să nu fim de acord cu acele proiecte în Parlament, când trebuie discutate şi votate. Dacă trebuie îmbunătăţite, vom încerca să le îmbunătăţim, dar cu ceea ce am fost de acord ieri nu o să fiu împotriva acelui lucru poimâine, nu sunt genul de om, nu suntem noi formaţiunea care face astfel de mişcări (…). Deci dacă veţi vedea că noi votăm de exemplu măsurile care au fost adoptate acum trei-patru săptămâni în Guvern, de austeritate, ăsta nu este un sprijin pentru Guvernul Ciolacu, este o consecvenţă a ceea ce am făcut şi o asumare a ceea ce am făcut până azi”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. pnl si udmr sunt cele doua broaste trufase din politica ro pe car psd cu fochistul aur le fierb la foc mic !

  2. Nu sunt deloc un fan al filialei locale a FIDESZ-ului, dar sunt de acord cu citatul mentionat de Kelemen Hunor. Inca un exemplu al caracterului ilustrului nostru presedinte. Iar problema noastra nu este ca presedintelui ii lipsesc cei sapte ani de acasa si se crede superior noua, ci faptul ca a distrus complet ultima noastra speranta ca mai exista cineva in tara aceasta care sa puna interesul cetatenilor si al tarii inaintea interesului personal.

  3. udemere e mult mai toxic pentru romania decat mafia pesede…‼️‼️‼️‼️‼️‼️

  4. Partidul Preş nu mai e la ciolan!