Reportaj BBC la Băile Herculane: Tinerii fani ai istoriei României luptă pentru salvarea unei stațiuni balneare imperiale
Adăpostit într-un defileu montan adânc din sud-vestul României, un grup de studenți și tineri arhitecți încearcă să redea viața unei stațiuni balneare aflate în paragină, care a fost cândva locul preferat al elitelor europene.
Stațiunea Băile Herculane, adică Băile lui Hercule, este renumită pentru izvoarele sale cu sulf calde, naturale, dezvoltate inițial de romani și mai târziu de monarhii Imperiului Habsburgic. După o vizită în 1852, împăratul austro-ungar Franz Josef a spus că este „cea mai frumoasă stațiune de pe continent”.
Dar după căderea comunismului în România, în 1989, stațiunea istorică – inclusiv marile sale vechi Băi Neptun, care au fost cândva un punct de atracție pentru elite – a fost abandonată și a ajuns în paragină.
„Stăteam în fața clădirii Băilor Neptun și toți oamenii care treceau deplângeau de starea ei”, spune Oana Chirilă, o arhitectă în vârstă de 26 de ani, din Timișoara. După vizita ca studentă, în 2017, ea a scris pe blog exprimându-și consternarea în fața stării monumentului de secol XIX, de clasă A. „Am simțit o legătură puternică cu locul și clădirea, am fost impresionată de frumusețea ei”, a declarat ea, pentru BBC. „După ce m-am întors acasă, nu m-am putut gândi decât la acea clădire”.
Comentariul ei a atins coarda sensibilă a mii de cititori și a fost inspirată să înființeze un ONG împreună cu prietena și colega ei, arhitecta Cristina Apostol. Împreună au lansat Proiectul Herculane, cu sarcina ambițioasă de a salva istoricul complex termal. Stând în fața structurii impunătoare de 3.000 mp înțelegeți amploarea misiunii cu care se confruntă.
Este o zi rece de iarnă și mirosul înțepător de sulf se ridică din râul de dedesubt, izvoarele sale calde clocotesc ușor, așa cum au făcut-o de milenii. „Intervențiile noastre, care au fost în mare parte la acoperiș, pot fi greu văzute”, spune Chirilă, care lucrează și cu normă întreagă ca manager de proiect la o firmă de dezvoltare imobiliară. „Dar am făcut multe intervenții.”
Echipa de aproximativ 25 de voluntari este formată din studenți la arhitectură, tineri absolvenți, dezvoltatori web și alții. Până acum au strâns în jur de 75.000 de euro (66.000 de lire sterline), dar estimează că ar fi necesare aproximativ 12 milioane de euro pentru restaurarea completă a stațiunii istorice.
De la înființarea proiectului, au adăugat 12 secțiuni de acoperiș, au ridicat suporturi structurale și au protejat diverse părți interioare și exterioare – lucrări importante care au contribuit la conservarea vechii clădiri. „Sigur că părți ale clădirii s-ar fi prăbușit. Este o bătălie dură, dar ne-am asumat conservarea clădirii”, spune Cristina Apostol, 28 de ani. „Unul dintre obiectivele noastre cu adevărat idealiste este să obținem integrarea istoricei stațiuni Băile Herculane în patrimoniul Unesco.”
Băile Neptun se mândresc cu o intrare flancată de stâlpi mari, care se deschide într-un hol mare, boltit, cu fresce, piesa centrală fiind o fântână ceramică decorată, de producție ungară, acum securizată cu un cadru de lemn și acoperită cu o prelată, pentru a o proteja de bucățile de zidărie care cad.
Pe măsură ce ne îndreptăm spre interior, frumusețea uluitoare a clădirii se însuflețește cu sunete ritmice de cărămizi și mortar prăbușindu-se. Zgomotele răsună prin holurile lungi, aproape simetrice, și săli balneare de ambele părți ale holului. „Această arcadă s-ar fi prăbușit”, spune Apostol, arătând spre o zonă mare acoperită acum cu un cadru din lemn de pin și un acoperiș temporar din tablă. Toate lucrările, deocamdată, trebuie să fie reversibile, subliniază ea. „Am intervenit asupra unui perete care s-a prăbușit și, dacă nu am fi făcut-o, ar fi căzut întregul acoperiș”, spune ea.
Marele centru balnear vechi este o parte semnificativă a stațiunii istorice Băile Herculane, care cuprinde un cazinou vechi, o vilă baroc numită după împărăteasa Elisabeta Austriei, soția lui Franz Josef, și o promenadă largă, pietruită, flancată de hoteluri și apărată de o statuie a lui Hercule. „Conceptul era sănătatea și fericirea”, spune Oana Chirilă, în timp ce parcurgem exteriorul clădirii cazinoului, pe partea opusă a râului bogat în sulf.
Este ușor să ne gândim la Băile Herculane ca fiind stațiunea plină de viață, luxoasă, de altădată. Dar contrastul cu zilele sale de glorie este puternic. Astăzi pare în ruină, un nou oraș întins adiacent unui oraș vechi istoric degradat, presărat cu clădiri comuniste în stil brutalist. Clar frustrată de ritmul lent al muncii lor, Chirilă simte responsabilitatea de a lupta mai departe. „E apă cu sulf, sunt resurse și fonduri UE disponibile – este păcat că guvernul nu le accesează”, spune ea. „Acest loc ar putea aduce mulți bani pentru stat și pentru comunitate”.
BBC l-a contactat pe ministrul Culturii din România pentru comentarii, dar acesta nu a răspuns.
Obiectivul pe termen scurt al echipei este de a strânge în jur de 30.000 de euro (26.000 de lire sterline) pentru a asigura Băile Neptun împotriva degradării ireversibile. „Această clădire are nevoie de o întreținere constantă”, spune Chirilă. Dar voluntarii visează la un viitor mai luminos și, în cele din urmă, la o stațiune complet restaurată și funcțională. Cristina Apostol își imaginează centrul balnear dintr-un complex care include un muzeu, o librărie și o cafenea.
Deocamdată, tânăra echipă va trebui să facă față încercând să susțină o clădire importantă, într-o stațiune odinioară plină de farmec. „Există multe resurse în societatea civilă care să ajute, apoi depinde cu adevărat de stat”.
Sursa: BBC / Autor: Stephen McGrath / Traducerea Cristina Zaharia (Rador)
Foto: Băile Herculane / Sursa: Facebook, Herculane Project
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
26 comentarii