Reportaj din satele din Constanța în care n-a intrat niciun ban european. „Triunghiul sărăciei” și primarul Gâscanu în funcție din 1989

De la intrarea României în UE, acum 12 ani, localitatea Independența nu a beneficiat până în ziua de astăzi de niciun euro din fonduri europene. Comuna de circa 3000 de locuitori se află la doar o oră distanță de municipiul Constanța, aproape de granița cu Bulgaria, și se învecinează cu alte două localități care nu au văzut fonduri europene din 2007 încoace, Dobromir și Cerchezu. Din punct de vedere social, cele trei comune formează practic „triunghiul sărăciei” din județul de la malul mării. Cei mai mulți dintre localnici trăiesc de azi pe mâine, pe multe ulițe nu a ajuns nici măcar piatra, darămite asfaltul, oamenii își cară apa în gospodării din fântânile satelor, iar în unele bordeie nu a intrat vreodată curentul electric.

Pe prima pagină a site-ului din dotare, Primăria Independența anunță că „acest portal a fost creat pentru a vă familiariza cu realitățile economice, sociale, turistice și culturale ale comunei, proiectele sale viitoare și aspirațiile comunității locale”. Puțin mai jos, aceeași primărie anunță că pagina lor web este o „modernă și eficientă modalitate de comunicare între cetățenii comunei și primărie” și că reprezintă calea prin care „pot fi cunoscute, în țară și străinătate, oportunitățile oferite de localitatea noastră”.

Realitatea nu are nicio legătură cu sintagmele folosite în mediul virtual.

Două dintre satele comunei Independența arată exact așa. Îți dai seama că intri în localitate doar pentru că începi să vezi câte-o vacă sau vreun cal pe marginea drumului și, puțin mai încolo, câteva acoperișuri ascunse sub fumul care iese din sobe. Este satul Tufani, primul care îți iese în cale când vii dinspre Constanța, nesemnalizat cu vreun indicator rutier, de parcă și oamenii ar vrea să uite că trăiesc acolo.

Alături de Tufani, alte patru sate compun localitatea Independența: Movila Verde, Fântâna Mare, Olteni și Independența.

Dacă plouă, Tufani arată ca o mare nesfârșită de noroi, iar dacă e secetă, se transformă într-o întindere neterminată de uscăciune și praf.

Unele gospodării arată mai degrabă ca niște bordeie, altele sunt părăsite și pe una scrie „de vânzare”, dar nu răspunde nimeni la numărul însemnat cu vopsea albă pe o bucată de lemn scorojit. Multe case arată decent, iar în ogrăzi mișună orătăniile murdare.

Când am ajuns în Tufani era puțin după prânz, iar oamenii începeau să iasă din curți. Toți purtau găleți colorate după ei, alții dirijau căruțele pline cu canistre care bălăngăneau când caii o apucau prin hârtoape.

Oamenii se întâlnesc la cișmea și fac politică. Zâmbesc în fața aparatului de fotografiat și înțeleg imediat ce caută jurnaliștii la ei în sat:

„Hai, Mărine, ia zi tu la domni cum e viața aici, că ție ți-a plăcut Gâscan. Tu l-ai votat”, începe discuția un bărbat cu o figură veselă, trecut de 50 de ani, aplecat spre robinetul cișmelei.

„Nu l-am mai votat acum, mă…”, îi răspunde cumva rușinat Marin.

Amândoi poartă cizme înalte de cauciuc și niște combinezoane ponosite care le protejează „hainele bune” de noroiul parcă endemic al satului.

Primarul ales din 1989

Cristea Gâscan le-a fost primar încă din 1989. Pe 22 decembrie, când Ceaușescu fugea cu elicopterul și comunismul cădea de facto în România, Gâscan era pus primar. Avea 32 de ani și era inginer zootehnist. De-atunci a fost ales de localnici – cu o singură excepție, în 1996, atunci când a pierdut la diferență de 17 voturi –, fie că a candidat pentru FSN, Partidul Democrat Agrar, PD, PNL sau PSD, al cărui membru fidel i-a rămas din 2004.

„«Dacă ies și a șaptea oară, vă pun apă în Tufani și Fântâna Mare», așa ne spunea în 2016. Dar nu l-a mai crezut nimeni, că așa ne spunea din 90”, ne povestește un localnic.

„Acum, ultima dată, ne-a promis că ne dă și câte-o vacă la fiecare”, completează altul.

În 2016, același primar declara în presa locală că are de gând să amenajeze un muzeu în aer liber în Fântâna Mare, un sat care arată la fel de rău ca Tufani, uitat între șesurile locuite altădată de otomani. De fapt, se spune că și astăzi Fântâna Mare este singurul sat din România locuit 100% de populație musulmană. Și aici oamenii cară apa cu gălețile sau cu bidoanele și își mână caii, gâștele și rațele la cișmea, căci nu e chip să le astâmpere setea altfel după ce plouă. În Fântâna Mare, nici roțile căruțelor nu răzbat prin noroaie, ci doar călcătura puternică de turc dobrogean.

Celelalte sate, Movila Verde, Olteni și Independența, sunt puse la punct mai bine: cei mai mulți dintre oameni au apă în gospodării, unele ulițe sunt acoperite cu pietriș, iar trotuarul din fața primăriei este acoperit cu pavele.

Polul sărăciei

Așa cum arată, comuna Independența este mai dezvoltată decât vecinele ei. La liceul tehnologic din localitate vin să învețe aproximativ 500 de copii, cei mai mulți din satele dimprejur, care aparțin de Dobromir, Dumbrăveni și Cerchezu, alte comune în care nu s-au derulat proiecte cu finanțare europeană.

Acest articol a fost publicat pe PressHub.ro și Info Sud-Est în cadrul proiectului “Cohesion Policy: Better Understanding, Reporting, Dissemination”, cofinanțat de UE prin DG Regio.

Foto: Cristian Leonte

Citește tot articolul pe Presshub.ro