G4Media.ro

REPORTAJ Doi tineri în lupta cu plasticul: O afacere online cu periuțe…

Sursa Foto: Facebook/

REPORTAJ Doi tineri în lupta cu plasticul: O afacere online cu periuțe de dinți fabricate din lemn, dischete demachiante reutilizabile și sticle din oțel inoxidabil

Doi tineri din București s-au hotărât să ajute oamenii să consume mai puțin plastic oferindu-le prin intermediul unui magazin online produse esențiale din materiale naturale.

Diana Gloria Salaoru (27) și Răzvan Andrei Florescu (28) au investit economiile personale, 5,000 de euro, în proiectul cu lucruri esențiale – esennoua.ro. Au început cu 7 produse și au tot lărgit oferta.

În magazinul lor găsești periuțe de dinți din lemn de bambus, cârlige pentru rufe din lemn de fag, dischete demachiante reutilizabile, ață dentară din mătase, paie metalice reutilizabile, sticle din oțel inoxidabil, cupe menstruale și multe alte produse pe care le folosim cu toții, în mod curent.

 

„În general produsele pe care le promovăm trebuie să îndeplinească două condiții: folosirea lui să reducă risipa (în principiu de plastic), și să aducă satisfacție din punct de vedere funcțional și estetic. Ne-am propus să identificăm obiectele din jurul nostru care au o rată de utilizare mare, care contribuie cel mai mult la deșeurile pe care le producem, și să încercăm să găsim alternative sustenabile. Ne focusăm spre soluții care oferă cel puțin același confort de utilizare”, a povestit Diana pentru ENTR.

Magazinul lor este mai mult decât o afacere, este modul lor de educa și de a promova un stil de viață sustenabil.

„Proiectul nostru are ca scop conștientizarea și reducerea risipei de plastic și de produse de unică folosință. Încercăm să promovăm un stil de viață sănătos și conștient. Credem în nevoia de simplitate în viața noastră, de deconectare. Vrem să promovăm conștientizarea lucrurilor pe care le cumpărăm, căutăm modalități de a înlocui plasticul cu produse durabile, încurajăm o dietă sănătoasă, produse cosmetice naturale, evităm să cumpărăm produse și haine de care nu avem nevoie și preferăm să le refolosim și să le cumpărăm la mâna a doua.”

Mai mult decât faptul că pun la dispoziția publicului o selecție de produse sustenabile, cei doi tineri susțin și antreprenorii locali.

„De câte ori este posibil, colaborăm cu artizani locali pentru a reduce emisiile de carbon (transport) și susținem brandurile românești care ne împărtășesc viziunea. Am găsit producători în România pentru destul de multe produse, cum ar fi bureții lufa, cănile ceramice pentru cafea, scrumierele portabile, săculeții textili, creioanele plantabile, cosmetice (săpunuri, șampoane). Cupele menstruale sunt produse în Franța, iar pasta de dinți tablete în Germania.”

Într-un raport al UE, publicat anul acesta, despre dezvoltare sustenabilă, se precizează faptul că CE estimează că 150 000 până la 500 000 de tone de plastic intră în oceanele UE în fiecare an. Iar efectele nocive acestei poluări cu plastic nu sunt deloc de neglijat: în mediul marin, numeroase specii sunt sugrumate sau rămân captive din cauza deșeurilor.

Ministrul Mediului, Barna Tanczos, a anunțat, miercuri, pe Facebook, că draftul actului normativ privind reducerea impactului anumitor produse din plastic asupra mediului se află în circuitul de avizare interministerială şi va fi aprobat în curând de Guvern.

Foto: Arhivă Personală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Dacă n-au pus absorbante reutilizabile, tot degeaba

    • Balonase refolosibile din lemn de tisa, pentru romani puternici.
      Le doresc succes, dar carligele de fag ingalbenesc uneori rufele.

  2. sau China a fost adusa mai aproape de catre cei doi antreprenori?

  3. Foarte dragut materialul! Folosesc paiele metalice, sticla de apa si diferite produse de igiena de foarte mult timp si niciodata nu m-au dezamagit 🙏🏼 Succes pe mai departe!

  4. Bravo copii, datorita voua s-a schimbat planeta. felicitari! ar trebui sa candidati la presedintie!