REPORTAJ Emil, file din poveste

Emil s-a născut în Cluj. Azi a spălat cinci mașini şi a încasat 50 de lei bacșiș. La ora 17:00 a ieşit din tură și-a pornit grăbit să cumpere ceva de mâncare, două piepturi de pui pe care le-a gătit într-o plită, singura pe care o are, împreună cu un sote de legume.

Paul, fiul lui Emil, tocmai s-a întors de la antrenament. Are 17 ani şi joacă fotbal de la 6 ani, dar de o vreme cei doi locuiesc într-o spălătorie auto. E locul de muncă al lui Emil. În urmă cu cinci ani, cei doi au rămas singuri, fiindcă mama lui Paul ajunsese la concluzia că viaţa de familie nu e pentru ea. L-a sunat pe Emil într-o zi oarecare şi i-a spus: Emile, nu mă mai întorc. Emil a răspuns: Ce facem cu copilul? Ea a zis: o să am grijă de el, sunt în Italia. Şi acolo a rămas.

Băieţii locuiau la acea vreme în Borşa, judeţul Maramureş, de unde îi era femeia. Emil era bucătar, unul desăvârşit, spun cei care i-au gustat din bucate. A lucrat din anii 90 în bucătărie, în Cluj, la Nera, apoi la Maestro şi la cantina de la Agronomie, apoi în Maramureş şi încă 18 ani în Costineşti, unde a primit porecla „Ciorbaru”.

Emil, ciorbaru, făcea cele mai bune ciorbe din peşte. Toată lumea îi prinsese faima prin Costineşti. „Erau vremuri nemaipomenite”.

Emil găteşte acum doar de nevoie. În rest, spală maşini pe strada Între Lacuri. „Mâine aş putea fi bucătar, dacă m-aş putea muta de aici”.

Bărbatul urcă câteva trepte din metal şi ajunge în casa ultimilor cinci ani. Trece pe lângă o toaletă, apoi jonglează cu câteva damigene de lichid de parbriz şi ne arată locuinţa, o încăpere de câţiva metri pătraţi.

„Am prins aici postul, după ce am rămas singuri. Nu aveam loc de muncă şi am venit la spălătorie. Aveam două plase mici, o geantă unde erau hainele copilului şi cam atât”.

Emil a încercat şi o chirie în cea mai scumpă piaţa imobiliară din România.

„L-am înscris la liceul sportiv pe Paul, fiindcă visul lui ăsta e, să ajungă fotbalist mare. Am stat cam un an într-o garsonieră din Mănăştur, dar ne-a tot crescut chiria. Stai, omule, am zis, până unde urci? Apoi, lucrând în spălătorie, am primit spaţiul ăsta sus, aici, unde suntem şi unde nu trebuie să plătim. De-atunci suntem aici. Acum, dacă ne mutăm în chirie, ce facem? Iau 2000 de lei pe lună, plus bacşiş. Dau 300 de euro chirie, cheltuieli. Ce mai mâncăm? Iar să mă mut îmi cer garanţie, dai comision şi la agenţie, apoi chiria şi cheltuielile. Din motivul ăsta suntem aici. De ce nu m-am angajat ca bucătar? Pot mâine, dar apoi trebuie să plecăm de aici. Unde stăm, cum, când ne putem muta, cu ce bani, că nu am de unde”.

Paul a ajuns la 17 ani şi face fotbal profesionist. E un bărbat de 1.90 înălţime şi tocmai ce-a venit „acasă” de la sala de forţă. Până recent a fost juniorul celor de la CFR Cluj. „Am terminat tot cu ei, am jucat la juniori la U16, apoi mai puţin la U17, din diverse motive, dar nu vreau să le numesc”.

„Nu era rău deloc, dar nu avea pe nimeni care să-l susţină. Are şi fizic foarte bun. Dar dacă nu ai pe cineva în spate şi nu eşti Messi, şansele sunt mici”, spune un antrenor de la CFR Cluj.

Cum băiatul a făcut în sport totul de unul singur, echipa a prins-o din ce în ce mai rar. Finalmente a semnat rezilierea contractului. De-aici a ajuns la o grupă de juniori de la Universitatea Cluj. Antrenorul l-a ţinut câteva zile şi i-a acordat 15 minute într-un meci. „Apoi m-a trimis acasă”.

Paul a semnat, însă, cu Sporting, o echipă locală care promovează tinere talente. Paul e mijlocaş stânga. „Fac toată banda stângă, îs tehnic şi lovesc mingea bine şi cu dreptul şi cu stângul. Sunt dreptaci, dar mă descurc, sunt eu cu tata”.

Mama lui Paul s-a mutat între timp în Anglia, dar prea bine nu o duce nici acolo. „Ea tot era plecată mereu, ba Italia, Belgia, ba Suedia, apoi Italia, acum e în Anglia. Ei mai vorbesc din când în când. Paul a sunat-o, iar ea i-a spus direct că nu are bani. <<stai, femeie, că nu te-a sunat nimeni să-ţi ceară nimic niciodată>>. El a sunat-o fiindcă-i maică-sa.”

„Vorbim rar, dar vorbim. Noi ne vedem de vieţile noastre. Condiţii nu prea sunt, dar facem noi cumva. Mi-ar plăcea să stăm altundeva, în ceva condiţii, în alte condiţii. Eu trag tare şi fac şi antrenamente suplimentare în sala de forţă, fiindcă e nevoie. Mă ajută foarte mult”, adaugă Paul.

Ce faci dacă nu îţi iese cu fotbalul?, îl întreb.

-Nu există să nu îmi iasă, nu am altă cale. O să vedeţi voi!