REPORTAJ Epidemie-n colonie. Imunizarea în masă din Pata Rât, cea mai mare comunitate de romi din Cluj.  „Umblă liberi că nu-s testați. Câți au de-aici, numai Dumnezeu știe”

La Pata Rât, lângă groapa de gunoi a Clujului, în comunitatea de romi, au fost depistate din primăvară și până acum cinci cazuri oficiale de infecții cu Sars-Cov-2. Oamenii locuiesc și câte 6-7 într-o cameră.

Camerele au câțiva metri pătrați.

Vecinii circulă unii pe la alții. Se întâlnesc, stau de vorbă în grupuri mari. Recent, Florin Stancu, angajat la o firmă de salubritate din oraș ca șofer, a fost testat pozitiv cu Covid-19.  Omul a lucrat săptămâni de zile cu alte persoane fără măști de protecție. Zice că au stat braț la braț, în cabina camionului. Până când s-a trezit într-o dimineață și și-a dat seama că mirosul nu mai e miros. Iar la Pata Rât e rampa de gunoi. Unii chiar glumesc că cei care locuiesc aici sunt primii care își dau seama că au Covid fiindcă nu este cu putință să nu mai simtă deșeurile în putrefacție pe care le miros și-n somn.

Florin s-a trezit așa, fără miros. A gustat pe urmă niște fructe și nici ălora nu prea le-a simțit gustul. Deși turcești, luate din supermarket, tot ar fi trebuit să-i ofere o mică senzație de dulce. Nimic. „Domnule, mi-am dat seama imediat că nu-i bine”, spune din curte, de după un gard.

Bărbatul mai tușește încă, în timp ce vorbește.

Ceilalți de pe tură cu el locuiesc tot la Pata Rât. Niciunul nu s-a testat. Deși s-au carantinat deodată, ceilalți stau cu familiile. Familii care circulă în comunitate.

Florin Stancu tocmai a ieșit din carantină. S-a izolat singur, s-a testat singur, pe banii lui și-a sunat la autorități timp de două săptămâni, o dată și după ambulanță, fiindcă începuse să se sufoce. -Ia paracetamol, domnule. Ce vrei să-ți trimit, Poliția?, i-ar fi spus dispecerul.

-Păi ce să fac, doamnă, cu poliția? Nu pot să respir.

-Nu sunt mașini!, a fost mesajul pe care spune că l-a auzit.

Ambulanțele sunt puse la grea încercare în această perioadă. Dacă la Pata Rât ajungeau greu înainte de pandemie, acum e și mai dificil. Fiindcă serviciul e asaltat din toate părțile.

Florin spune că a ținut legătura în permanență cu medicul de familie. „M-a sunat zilnic că tot băgam paracetamol și mă durea stomacul. M-am dus singur și m-am testat în privat. Nu am reușit să vorbesc cu nimeni de la DSP. Când mi-a venit rezultatul, m-am urcat în mașină și m-am dus la spital la Clujana.  -Uitați, sunt pozitiv, nu-mi faceți niște analize?, i-am întrebat. „Ai febră?”, m-o întrebat o doamnă?

-Nu.

-Du-te acasă!

-Haideți, vă rog eu, ca să știu ce să fac, ce tratament.

Mi-o măsurat nivelul oxigenului din sânge, mi-o făcut un EKG și mi-o zis să iau paracetamol la greu. Am ajuns acasă și apoi mi-o fost rău. Am sunat la ambulanță la 112 că nu aveam aer. O venit după aproape două zile. Pe când o ajuns, eram fresh, am luat singur niște vitamine pentru imunitate și lămâie. M-au certat când au venit, au spus că-i pun pe drumuri degeaba. Păi eu înțeleg că aveți multe, dar eram foarte rău. După două zile ajungeți? își amintește bărbatul.

Unii dintre colegii cu care a lucrat cot la cot locuiesc la câțiva metri în apropiere. Ei nu s-au testat.

Alex Fechete, asistent social care a trăit în comunitatea de romi din Pata Rât, spune că încearcă zi de zi să-i familiarizeze pe oameni cu măsurile de protecție, dar e ca și cum s-ar lupta cu morile de vânt.

„Mulți nu mă cred. Atâta le-am zis: Vedeți că dați și la bătrâni, gândiți-vă la ei și la toți bolnavii.”

Alex spune că pe unii din Pata Rât, contacți direct cu cazuri confirmate, i-a văzut în oraș. Și nu o dată.

„Nu-i testează nimeni, iar ei n-au bani. Ei umblă peste tot. Se urcă pe autobuz, nu poartă nici mască, se duc la cumpărături. Păi dacă s-ar testa lumea de-aici, de pe Platanilor, din Dallas și de pe Cantonului, ar fi dezastru. Sunt 2000  de oameni aici. Stau la grămadă, circulă dintr-un loc în altul, da cred că nu interesează pe nimeni. Eu am anunțat autoritățile, am sunat și la DSP.  Io am văzut din aceeași familie cu cazuri confirmate, care erau prin Cluj. M-am dus și le-am spus să meargă acasă să se închidă. Nu-i verifică nimeni. Anchete epidemiologice aici? Vezi de treabă. Aici? În exilul ăsta? Au fost la un moment dat din DSP și i-au testat pe vreo zece. Nu știu ce fel de teste le-au făcut, dar din aceeași încăpere, lipiți unii de alții, unde stau zi de zi fără măști, o persoană pozitivă și restul de 4 nu? Păi cum?”

Nu departe de locuința lui Florin Stancu locuiește familia Csiki.  Soț și soție, ambii au fost spitalizați 15 zile la Spitalul de Boli Infecțioase. Ei spun că s-au izolat imediat ce-au aflat că-s bolnavi. S-au testat tot pe banii lor. Femeia afirmă că ar fi luat Covid de la o slujbă religioasă.

-De-acolo, mă gândesc eu. De la cine? De unde să știm? Oricum nu se testează nimeni. Cine se testează? Io le-am mai zis și la ăștia care mai îs pe la noi să nu mai iasă din casă, dar s-o mai supărat pe mine. Io am încuiat ușa asta și nimenea n-o mai intrat aci. Și noi n-am fost nicăieri.”

Mai multe persoane cu care au intrat în contact direct nu s-au testat.

La două-trei case distanță locuiesc alții care au fost în contact direct cu Florin Sandu, bărbatul confirmat cu Covid, șofer pe camion la salubrizare.

Oamenii s-au izolat, sunt asimptomatici, dar locuiesc cu familiile în casă. Casă mult spus. Într-o cameră.

Problema cea mare pentru Florin este acum faptul că s-a întors la locul de muncă și nu știe dacă mai are sau nu mai are Covid.

„Am fost acuma în tura de noapte, că alt echipaj e confirmat și o intrat în carantină și îi nevoie de oameni. Mi-i frică să nu-i infectez pe alții. Da io un test am făcut pe banii mei, dar de unde să tot plătesc teste? Păi da atâta să nu se deconteze? Eu plătesc la sănătate 1700 de lei pe lună, atâta-mi ia statul. Io nu știu dacă mai am sau nu, dar trebuia să mă întorc la muncă. Am stat două săptămâni și am sunat de 1000 de ori să văd cum fac cu concediul medical, că doar trebuia să fiu retestat. Acuma ce să fac? Ce, s-o speriat Covidu și-o fugit din mine? Io sper că nu mai am. Am ieșit din carantină după 14 zile în care am băut vitamine și paracetamol. Am încă neliniștea asta că aș putea să-i pun pe alții în pericol. Păstrez distanța, port mască și mă dezinfectez, dar io știu?

-Colegii ce vă spun?

-Păi ce să zică? M-au întrebat ce și cum, erau curioși. Acuma purtăm toți măști.

Pe ulițele improvizate flancate de câteva încăperi  dărăpănate, câțiva copii se joacă cu o minge desumflată. Alții, ceva mai mari, dezmembrează o mașină.  Când se văd, se salută așa cum se salută prietenii în timpuri obișnuite. O strângere fermă de mână. Nimeni nu are mască, iar distanțarea fizică aici e o glumă.

„E imposibil. Îs unii lângă alții, uită-te și tu. Și vezi pe cineva să poarte masca? Prea puțini ascultă”, spune Alex.

Suntem în Cluj, unde autoritățile locale tocmai anunță dezvoltarea unor proiecte de străzi smart, cu bănci de reîncarare usb și tehnologie avansată.

Peste 2000 de persoane trăiesc lângă groapa de gunoi a Clujului. De ani și ani de zile.

E cea mai mare comunitate de romi din regiune.