Reportaj: Legătura dintre o fostă corporatistă care își caută proiecte cu mai mult sens, plastilina și educația petru non-violență/ „Tindem să ne pese mai mult de ce ne pasă nouă decât de ceilalți” / „Nu mușamalizați, nu ascundeți, nu dați deoparte” (P)

Ce legătură există între violență, plastilină și o tânără care s-a reprofilat în căutarea uoypr activități care sa dea mai mult sens rost? Răspunsul ne este oferit de Elena, o fostă corporatistă, care a decis la un moment dat că viața ei ar avea mai mult sens dacă s-ar dedica educării elevilor. 

Am cunoscut-o pe Elena, președintele Asociației VHL, la Școala nr. 2 din Buftea. M-a condus în bibliotecă, unde Florina, educator voluntar, și Alexandra, specialist educațional, voluntar, erau în toi cu umflatul baloanelor și cu pregătirea lutului ce urma să le servească drept material de lucru copiilor.

Toate trei fac parte din proiectul „Educației pentru non-violență”, unul dintre cele nouă programe câștigătoare ale competiției „Susține un ONG”, finanțată de Fundația Orange. 

Proiectul se adresează unui număr de 572 de elevi și 24 de învățători și diriginți din Mogoșoaia și Buftea (județul Ilfov) și are ca scop reducerea numărului de comportamente violente dintre tineri. 

„Educația pentru non-violență” își propune să schimbe modul cum se raportează copiii unii la ceilalți prin joacă, dar și prin provocări filmate, menite să îi determine la auto-observare, negociere și rezolvarea amiabilă a conflictelor, sub îndrumarea unui psiholog.

„Tindem să ne pese mai mult de ce ne pasă nouă decât de ceilalți”

După ce ne-am instalat cu toții în bibliotecă, apar și elevii din clasa a VII-a B.

Sunt gălăgioși, dar entuziaști, își caută locurile prin bănci și le sugerează celor trei tinere ca data viitoare să vină când au matematică sau fizică, pentru a scăpa de ore.

Se face prezența, apoi elevii își primesc lutul și planșele. Li se explică povestea după care vor modela: este vorba despre o familie care merge la munte și care trece prin tot felul de peripeții ce vor fi ulterior interpretate de copii prin intermediul lutului și al plastilinei. 

După primele minute de acomodare, Elena face o recapitulare pe temele ce le-au discutat în întâlnirile lor anterioare din cadrul celorlalte ateliere. 

„Tindem să ne pese mai mult de ce ne pasă nouă decât de ceilalți”, a spus ea, cerându-le apoi celor din bănci să îi povestească ce au învățat până acum, în celelalte ateliere. 

Atmosfera camerei este una ușor agitată, dată fiind și media de vârstă a participanțior, însă aceștia se prind rapid de cerințele Alexandrei care le explică calm regulile jocului. Un murmur ușor a cuprins sala în momentele de atribuire a personajelor la mese. 

Atât eu, cât și cele trei tinere mentore ne plimbăm prin bibliotecă. Eu pentru a-i „studia” pe copii, iar ele pentru a le verifica progresul și a le răspunde la eventualele întrebări. 

Elevii râd și se distrează, entuziasmați de plastilina din fața lor.

Violența pornește din bullying

„Un lucru este important: cum să comunice non-violent”, mi-a explicat Elena ideea de la care a pornit proiectul, într-o discuție pe care o avem pe băncile din fața școlii, cât timp elevii sunt în plină activitate, una atât de febrilă că se aude de afară. 

Discutăm despre copii, despre modul lor de comunicare, cum îi ajută tipul acesta de activități și de ce sunt necesare, mai ales în contextul în care „le este din ce în ce mai greu să comunice”.

Elena a pornit această asociație după ce a lucrat toată viața în corporații și a ajuns la un soi de burnout. Inițial a lucrat „în familie”, având în casă un bolnav de VHL. Ulterior a căutat și alți oameni diagnosticați cu această boală rară, pe care a vrut să-i ajute. 

Parcursul ei profesional a dus-o prin mai multe domenii, ultimul fiind cel al educației, în special în grădinițe. Acea perioadă a însemnat pentru ea o pauză de la mediul profesional și corporatist. 

Așa a cunoscut-o pe Alexandra, colegă cu care a scris și proiectul câștigător ce le-au adus la Școala 2 din Buftea, unde ne-am întâlnit și noi. Prin lucrul cu copiii au ajuns și la bullying, observând această tendință în rândul lor. 

Așa și-au dat seama că e nevoie să ia problema de la rădăcină. A luat naștere proiectul „Educație prin non-violență”, cu care au ajuns inclusiv la elevi din școlile primare, întrucât copilul „se va familiariza cu niște termeni”. 

„Ajung la vârsta la care personalitățile li se schimbă în funcție de mediul social în care trăiesc”, a adăugat Elena. 

Autoevaluare prin filmare

Aceste tipuri de activități, de ateliere prin joacă, ajută foarte mult în inducerea acestor idei, întrucât copiii văd inițial „partea distractivă, de hăhăială”.

Colaborarea cu Fundația Orange a început, într-o discuție despre bullying, o colegă i-a spus Elenei despre această oportunitate. A participat și a câștigat cu acest proiect la concursul „Susține un ONG”. 

În 2023, au fost desemnate 9 proiecte câștigătoare. Programul „Susține un ONG” este un fond care oferă finanțare pentru proiecte de filantropie propuse de angajații Orange și dezvoltate alături de o organizație non-profit, pentru ca ei să învețe să coordoneze un proiect, să învețe să caute resurse alternative de finanțare pentru proiectele în care cred, să învețe să comunice un proiect, să dezvolte capacitatea de identificare de soluții la probleme sociale elementare, să crească gradul de satisfacție personală.

Ultima idee pe care am discutat-o cu Elena a fost cea a filmării elevilor în contexte provocate, pentru a vedea cum reacționează. Ulterior le sunt prezentate și micuților filmările, pentru a se putea observa pe sine și a învăța ceva din asta. 

„Copiii sunt mega încântați să se vadă”. După câteva sesiuni de râs, elevii discută despre cum se raportează la sine și unii la alții. 

Imposibilitatea de a gestiona conflictele

Este unul dintre aspectele pe care le-a observat Alexandra în lucrul cu elevii, așa că le-a aplicat în proiect, „din dorința de a le da câteva instrumente pe care să le aplice ei”. 

Este conștientă că aceasta este o muncă ce necesită foarte multă repetiție, sugerând și că activitățile de acest tip ar trebui făcute „câte o oră pe săptămână”. 

Alexandra se folosește și de puterea exemplului, folosind filmulețe de pe YouTube ce prezintă diverse situații sociale cu ajutorul cărora elevii să se pună în locul personajelor. 

După vizionare, aceasta face cu ei un exercițiu prin care îi îndeamnă să spună cum ar fi reacționat într-un mod non-violent la situația prezentată. 

„E ca o sămânță”, mai spune Alexandra, în ideea că dacă acești copii se familiarizează de mici cu termenii și conceptul de educație prin non-violență, când vor avea alte probleme în viețile lor se vor gândi și la comunicarea non-violentă și „o vor căuta singuri să o pună în practică”. 

Chiar dacă acest proiect nu li se adresează direct părinților, aceștia sunt totuși parte din viețile beneficiarilor proiectului și văd și ei rezultatele. 

Ce ar trebui să facă totuși părinții pentru a maximiza efectele acestor ateliere?

Termeni precum „deschidere”, „comunicare”, „timp petrecut” au fost printre cei mai des enumerați de Alexandra. Însă cea mai importantă „deschidere față de orice problemă cu care vine copilul”.

 „Nu mușamalizați, nu ascundeți, nu dați deoparte, nu o tratați cu indiferență.”

În același timp, Alexandra îi încurajează pe cei mici să se destăinuie oricărui adult cu care se simt confortabil. 

Înapoi în bibliotecă

După discuțiile cu Alexandra și Elena, am mers înapoi în bibliotecă să văd creațiile finale ale elevilor, puse pe o planșă din polistiren. 

Pe lângă copii, personalul didactic este și el foarte încântat. Cel puțin asta reiese din dialogul pe care l-am avut cu directorul Școlii nr. 2 din Buftea, unde s-a ținut atelierul. Acesta a spus că ar accepta cu cea mai mare plăcere și alte activități extrașcolare. 

Mare problemă, deocamdată, este integrarea lor în programul și așa încărcat al elevilor. Dacă sunt în timpul orelor de curs există riscul de a rămâne în urmă cu materia, iar dacă sunt în afară, există riscul de obosi sau de a nu veni copiii. 

„La un elev de clasa a VII- a să ai 31 de ore de curs și apoi să mai adaugi și o activitate extrașcolară e destul de dificil […] Dacă pui 7 ore de curs plus 2-3 ore ca să poată să-și facă tema… unde să mai bagi și activitățile extrașcolare?”  

Directorul a mai ridicat și problema de spațiu, spunând că în mai multe școli nu sunt multe spații în care să poți să desfășori activități extrașcolare. 

În bibliotecă intră o altă clasă, iar responsabilele au luat-o de la capăt, răbdătoare împart plastilina și reiau regulile și explicațiile, cu un entuziasm ca și cum era pentru prima dată când fac asta.

Pentru că ele știu că munca lor va da roade. Nu se poate altfel.