Reportaj New York Times despre Securitatea comunistă și traumele sângeroasei revoluții din 1989

Reportaj THE NEW YORK TIMES preluat de Rador Radio România:

Oamenii care mai cer încă dreptate pentru membrii familiilor lor uciși în revolta din 1989 afirmă că funcționarii regimului Ceaușescu au blocat orice legături cu trecutul.

După ce a participat la o ceremonie din luna mai, în memoria fiului său și a altor oameni uciși în timpul revoluției din 1989, o mamă descurajată, adusă la disperare după mai bine de trei decenii de eforturi fără niciun rezultat prin care a încercat să afle cine i-a ucis băiatul în vârstă de 12 ani, a depus ultima sa plângere în fața justiției.

Ea a părăsit parcul din Brașov, un oraș din Transilvania, o regiune românească, unde a avut loc ceremonia și unde a fost înmormântat și fiul ei – conducându-și mai apoi mașina prin munții din afara orașului. Sub un fag, ea și-a turnat benzină și și-a dat foc.

Femeia, Ileana Negru, a murit la puțin timp după sosirea ambulanței.

„Astăzi, pun capăt umilinței, deși asta mă costă viața”, era scris în mesajul găsit lângă trupul ei neînsuflețit. „Revoluția a fost a noastră și ea nu aparține în niciun caz comuniștilor care au furat-o”.

Dintre toate revoluțiile izbucnite în Europa Centrală și de Est în 1989, cea din România a fost cea mai violentă și cea mai tulbure. Ulterior, mulți dintre cei care l-au slujit pe fostul dictator al țării, Nicolae Ceaușescu – executat în Ziua de Crăciun a anului 1989 – nu numai că au rămas la putere, dar s-au bucurat și de șansa de a se îmbogăți, pe ei și familiile lor.

Disperarea care a împins-o pe dna Negru – o văduvă în vârstă de 66 de ani – să se sinucidă se datorează unor forțe care încă mai există în Europa de Est – niște traume nevindecate, lăsate de schimbările survenite cu trei decenii în urmă, când comunismul s-a retras în fața capitalismului, iar dictatura a cedat în fața promisiunilor democrației.

Cătălin Giurcanu, un prieten al dnei Negru, și-a amintit cum, ca tânăr romantic în vârstă de 16 ani, s-a alăturat protestelor împotriva lui Ceaușescu din decembrie 1989 și cum și-a pierdut tatăl, care venise să vadă ce e cu el, împușcat de focul unor oameni rămași necunoscuți, aproape sigur membri ai Securității, serviciul poliției secrete de pe vremea comunismului.

Atunci când, trei zile mai târziu, Ceaușescu a ajuns în fața plutonului de execuție împreună cu soția sa, Elena, în urma unui proces-spectacol, Giurcanu a salutat ceea ce părea a fi un nou început.

„Toată lumea credea că s-a terminat cu comunismul și că totul va porni de la început”, afirmă el. „Dar nu a existat un nou început. Nu a existat o ruptură reală. Și încă mai suportăm consecințele”.

Deși unele instituții de stat încă mai investighează asasinarea protestatarilor din 1989 și caută să sprijine familiile victimelor, mulți dintre slujitorii regimului Ceaușescu, în special ofițeri ai fostei Securități și o vastă rețea de informatori, își mai exercită încă influența.

În iulie, cea mai înaltă instanță din România a achitat doi agenți ai Securității cu privire la moartea lui Gheorghe Ursu, un disident din 1985, care a murit în urma bătăilor la care a fost supus pe când se afla în custodia lor. Un complet format din trei judecători a respins mărturiile unor foști disidenți care susțineau că au fost torturați, dându-le dreptate martorilor serviciilor de securitate, care, contrazicând probele existente, au susținut că deținuți nu au fost niciodată victimele vreunei violențe.

Andrei Ursu, fiul disidentului și autor a două cărți despre revoluția din 1989, afirmă că verdictul este în concordanță cu istoria rescrisă și îndelung promovată de foștii agenți ai Securității, asta ajutându-ne să ne explicăm de ce dna Negru a întâmpinat atâtea piedici ca să-i facă dreptate lui Florin, fiul ei decedat.

Într-un interviu din 2006, filmat într-un documentar românesc, dna Negru își amintea ultima oară când l-a mai văzut în viață pe Florin, fiul său, pe data de 21 decembrie 1989, când, înainte de a pleca la serviciu și temându-se că el s-ar alătura protestelor împotriva lui Ceaușescu, ea i-a lăsat, pe el, și pe sora sa mai mică, în grija bunicului lor.

Atunci când, în Brașov, au început împușcăturile, ea mulțumise lui D-zeu că „copiii sunt în siguranță, la mama mea”. Dar Florin nu era. El a ieșit pe stradă și a dispărut. O zi mai târziu, dna Negru l-a găsit. Zăcea pe o canadiană într-un spital plin de cadavre. „Era cu ochii larg deschiși, zâmbitori, dar reci ca gheața”, își amintește ea. Ea spune că, atunci când s-a aplecat să-l îmbrățișeze, „mâinile mi s-au înfundat în spatele lui”. Șira spinării îi fusese distrusă. „În spate nu mai era nimic”, spune ea. „Era o gaură, o gaură”.

Potrivit afirmațiilor lui Ursu, care a studiat cazul în cadrul cercetărilor sale, natura rănilor lui Florin lăsa să se creadă că băiatul fusese lovit de un glonț dum-dum, un gen de glonț la care numai Securitatea avea acces.

Dar atunci când dna Negru a înaintat recurs la procuratura din Brașov, în anii ’90, cerând investigații, i s-a spus că „fiul meu era un terorist”, după cum reiese dintr-o declarație apărută ulterior în urma eforturilor de a convinge autoritățile să facă o anchetă completă.

Ea a fost împiedicată din cauza versiunii promovate de Securitate, potrivit căreia revoluția din 1989 era pusă în pericol de teroriștii aflați în serviciul unor puteri străine, fiind salvată ulterior de patrioți din aparatul Securității.

„Au fost niște teroriști. Ei existau” afirmă Ursu. „Dar ei erau agenți ai Securității”. Anul trecut, când a înaintat această ipoteză într-o carte și când a prezentat un documentar și alte probe, el a fost concediat din funcția de director-cercetător la Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989.

„Asasinii au devenit patrioți, apărători ai nației și victime în mâinile teroriștilor”, a declarat el într-o convorbire telefonică de la Chicago, unde locuiește acum.

Dar Mihai Dodu, cel care conduce departamentul guvernamental care vine în ajutorul protestatarilor anticomuniști din 1989 și al familiilor acestora, afirmă că un “amestec de prostie birocratică și de sabotaj deliberat” i-a împiedicat pe dna Negru și pe mulți alții să afle cum le-au murit cei dragi.

În decembrie 1989, aproape 1300 de protestatari au murit, iar peste 3000 au fost răniți. Nimeni nu a fost tras la răspundere nici măcar într-un singur caz de asasinat.

Dodu, al cărui tată a fost omorât în 1989, s-a întâlnit cu dna Negru la București, capitala țării, cu câteva zile înaintea morții acesteia și a ajutat-o să depășească o serie de probleme birocratice. El își amintește că starea ei era “extrem de delicată emoțional”.

“M-am identificat cu ea”, spune Dodu, “În ochii ei am văzut-o pe mama mea. A fost un moment de o tristețe îngrozitoare”, a mai adăugat el. “Mi-a spus că aș fi putut fi copilul ei”.

La fel ca fiul dnei Negru, și tatăl dlui Dodu a fost ucis de același tip de glonț folosit deseori de Securitate în noaptea de 22 decembrie 1989. Temându-se pentru viața lui după ce armata a trecut de partea protestatarilor, Ceaușescu a fugit din București. Succesorii săi, confiscând revoluția de pe străzi, au ajuns să guverneze o perioadă de mari vărsări de sânge puse pe seama „teroriștilor”, în vreme ce ei continuau să se agațe de putere.

Noul lider al României, de după capturarea lui Ceaușescu și execuția acestuia, a fost Ion Iliescu, un membru al ‚aparatcikului’ comunist, care și-a adjudecat două mandate în calitate de președinte al României postcomuniste. El le-a acordat imunitate agenților Securității și a blocat timp de ani de zile desecretizarea arhivelor lor.

După cum afirmă Germina Nagâț, membră a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității – o instituție de stat care strânge documente și dezvăluie crimele din trecut, chiar și după ce dosarele au început să iasă la lumină, Iliescu a asigurat „imunitatea tuturor foștilor agenți ai Securității – el i-a protejat”. „Este o plagă care a pătruns în scheletul unui sistem”, spune ea.

Vasta arhivă, deși departe de a fi completă din cauză că multe documente au fost distruse sau au fost puse departe de mâna arhivarilor, a dezvăluit o serie de români importanți drept informatori ai Securității din era comunistă. Printre ei se numără Dan Voiculescu, un magnat al presei extrem de influent, totodată politician și unul dintre cei mai bogați oameni din România.

Iliescu și-a părăsit funcția în 2004, iar acum are 93 de ani și este bolnav, dar aliații săi încă mai dăinuie prin sistem, în special în justiție și în aparatul Securității.

Sorin Boacă, un brașovean care, în august 1989, a fost interogat pentru opiniile sale anticomuniste și care a participat la niște proteste care au dus la moartea lui Florin Negru, își amintește cum un agent de securitate, care îl interogase în acea perioadă, a devenit mai târziu un oficial municipal influent si a fost declarat erou al revoluției. „Totul s-a întors pe dos”, spune Boacă. „Sistemul s-a prăbușit, dar slujitorii săi supraviețuiesc și răzbat”.

Generalul Iulian Vlad, șeful Securității în 1989, a fost arestat după execuția lui Ceaușescu, fiind, inițial condamnat pentru complicitate la genocid. Dar, după ce acuzațiile s-au redus doar la „favorizarea genocidului”, el a petrecut numai patru ani în închisoare. Niciunul dintre subalternii săi nu a fost închis pentru asasinarea protestatarilor.

Elena Vlase, o prietenă a dnei Negru al cărei fiu, Nicolae, în vârstă de 19 ani, a pierit la Brașov în decembrie 1989, s-a luptat și ea decenii întregi ca să afle adevărul. Cele două femei au stat de vorbă în mai, într-un parc amenajat în onoarea victimelor din 1989, și conveniseră să se întâlnească în dimineața următoare.

„Am tot așteptat, dar ea nu a apărut”, spune dna Vlase. Când ulterior a aflat că dna Negru s-a sinucis, dna Vlase a fost șocată total, dar s-a angajat să-și urmeze Golgota. „N-am să accept niciodată ca acești criminali să nu plătească”, a spus ea.

Refuzându-i-se înmormântarea într-un sector principal dintr-unul dintre cimitirele din Brașov din cauză că Biserica Ortodoxă condamnă sinuciderea, dna Negru este înmormântată în ultimul șir de morminte de la colțul cimitirului. Locul este rezervat păcătoșilor.

Articol de Andrew Higgins. A colaborat Delia Marinescu, din București / Traducerea: Alexandru Danga