REPORTAJ Pogromul de la Iași și Trenurile Morții – cel mai mare masacru înfăptuit pe teritoriul actual al României/ Cine sunt românii declarați ”Drepți între Popoare” pentru că și-au riscat viața salvând evrei de la moarte

Autoritățile inaugurează marți, la Iași, Muzeul Pogromului în aceeași clădire unde cu exact 80 de ani în urmă a avut loc un masacru de proporții în care armata și jandarmii au ucis sute de evrei din localitate. A doua zi, în 30 iunie 1941, mai multe mii de bărbați evrei au fost urcați în ceea au devenit cunoscute ca Trenurile Morții, în care au murit mai multe mii în drum spre Podu Iloaiei și Călărași.

Leizer Finkelstein pe atunci ucenic tâmplar, își aduce aminte cum a fost ridicat de acasă împreună cu frații săi.

“Toți cei șase băieți am fost scoși din casă, dar nu-mi amintesc bine cine ne-a scos. Mai degrabă erau derbedei însoțiți de sergenți de stradă. Ne-au adunat pe un deal, până în strada Cucu, pe lângă Biserica Sf. Pantelimon. Femeile, trebuie să recunosc, au fost trimise acasă. Ne-au păstrat numai pe noi bărbații și, cu mâinile ridicate, ne-au dus încolonați până în curtea Chesturii de Poliție”, îmi povestea Leizer Finkelștein într-un interviu realizat pentru un documentar BBC.

“În drum spre Chestură, pe strada Alecsandri, au fost așezați pe două rânduri jandarmi, iar noi treceam ca printre furcile caudine. Ne-au obligat să ținem mâinile în sus și să strigăm ‘Trăiască România Mare’ și cum treceam luam câte un pat de armă după ceafă.” își amintește Marcel Langman.

“Am intrat în curtea Chesturii, am primit ordin să ne culcăm cu fața în jos, precum și avertismentul: cine ridică capul va fi împușcat. Pe la oră două și jumătate a oprit o mașină mare în fața curții centrale a Chesturii și a început să tragă în plin. N-aș putea spune câți oameni au fost secerați atunci, pentru că eram culcat cu fața la pământ. Dimineața, între 4 și 5, supraviețuitorii am fost încolonați și duși la gară. Pe o parte și alta a drumului de la Chestură până la gară, morții erau risipiți parcă erau cartofi” își amintește Marcel Langman.

“Ne-au plimbat de am făcut nouă ore de la Iași la Podu Iloaiei, distanță care de obicei o faci în jumătate de oră. Vă închipuiți cam câți oameni au murit în vagoane, sufocați. Oamenii mureau, cei care reușeau să supraviețuiască se ridicau deasupra. Când au deschis vagoanele din 120 câți am fost încărcați am ajuns în viață la Podu Iloaiei 18. Unii s-au băgat în bălțile de pe marginea căii ferate și cum erau însetați și deshidratați au băut apă cu mâl de acolo și au murit”, povestește Marcel Langman.

“Eu am pierdut un frate, un văr de la o soră a mamei pe care l-am îngropat cu mâinile mele la Podu Iloaiei, și un cumnat al fratelui nostru mai mare pe care tot noi l-am îngropat cu mâinile noastre. Atunci când ne-am întors de la Podu Iloaiei am fost avertizați să nu intrăm toți șase frați în curte deodată ca să nu stârnim invidia celorlalte familii care pierduseră mulți membri. Noi de bine de rău plecaserăm șapte și ne întorsesem șase și asta era ca o a doua minune de la Maglavit”, spune Leizer Finkelștein.

Bilanțul Pogromului și al Trenurilor Morții este menționat în Raportul Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel” în pagina 124 a acestui document: “În total, în timpul pogromului de la Iași au fost uciși 14 850 de evrei. Serviciul Special de Informații (SSI) românesc a făcut cunoscut că 13 266 de evrei au murit, în timp ce cifra avansată de Comunitatea evreiască era de 14 850. În august 1942, armata de la Iași care recruta forță de muncă a raportat că nu a găsit 13 868 de evrei.”

Drepți între Popoare

Pe lângă asasini români, în Pogromul de la Iași și Trenurile Morții au existat și alți români, mult mai puțini, care au salvat evrei, punându-și ei înșiși viața în primejdie. Pentru aceste acte de eroism, trei femei și patru bărbați au primit cea mai înaltă distincție a statului Israel, ordinul Drept între Popoare.

Este cunoscută președinta Crucii Roșii din Roman, Viorica Agarici, care în noaptea de 2 – 3 iulie 1941 a cerut din partea soldaților care păzeau Trenul Morții în gara Roman unde făcea o oprire să deschidă ușile de unde se auzeau strigăte și când au fost deschise a ajutat evreii cu apă și mâncare. Datorită ei numeroși evrei din vagoane au ajuns în viață la Călărași. Viorica Agarici a primit titlul Dreaptă între Popoare post-mortem pe 3 ianuarie 1983.

Mult mai puțin cunoscuți sunt cei șase ieșeni Drepți între Popoare. Profilurile lor sunt prezentate de Yad Vashem – Memorialul Holocaustului de la Ierusalim, instituția care le-a atribuit ordinul.

Dumitru Beceanu, era farmacist la Iași și pe 29 iunie 1941, prima zi a Pogromului și a adăpostit în apartamentul său circa 20 de evrei, printre aceștia farmaciștii Leon și Rebeca Zisu, Simion Caufman cu soția, tâmplarul Rothberg, farmacista Sarina Aizicovici, familia bărbierului Rahmil și vecinii săi, familia Naftul. El a împiedicat percheziționarea de către autorități a farmaciei îmbrăcând uniforma de căpitan al armatei române și a ținut farmacia deschisă pe toată durata masacrelor, în pofida unui ordin al autorităților de a o închide. Pentru faptele sale a fost decorat cu ordinul Drept între Popoare pe 21 octombrie 1987.

Elisabeta Nicopoi Strul, lucrătoare textilistă în Iași, a avertizat pe colegul ei Marcus Strul și familia sa din cartierul ieșean Podul Roșu că imobilul în care locuiau urma să fie ținta unei razii a jandarmilor și a unităților militare române și germane. Ea a ascuns circa 20 de persoane, inclusiv familia Strul, într-o debara timp de două săptămâni, dându-le mâncare în tot acest timp. După război, în 1949, Elisabeta s-a căsătorit cu Marcus Strul și cuplul a emigrat în Israel în 1963, unde decedând în 2013 la Haifa. Elisabeta Nicopoi Strul a primit titlul de Dreaptă între Popoare pe 19 martie 1987.

Nona Pântea era avocată și locuia într-o garsonieră pe strada Brătianu din Iași. Ea a ascuns șase evrei în locuința sa: Carol Schoenfeld, Nathan Brill, Maier Knoll, Filip Knoll, Şloim Mendel Morghenstein și Jack Mathes. Ea s-a așezat pe un scaun la intrarea în apartament și când o patrulă a cerut să percheziționeze apartamentul, Nona a reușit să-i convingă că acesta fusese deja percheziționat de o altă patrulă. Nona Pântea a primit titlul de Dreaptă între Popoare pe 8 septembrie 1986.

Grigore Profir era directorul morii de grâu Dacia din Iași unde evreii prestau muncă forțată potrivit legislației antonesciene. În timpul Pogromului militari români și germani au venit la moară să ridice muncitorii evrei, dar Profir s-a împotrivit, punându-i să descarce saci dintr-un tren, iar alții s-au ascuns printre saci în moară. Un soldat l-a bătut pe Profir și l-a amenințat că-l împușcă dacă nu permite ridicarea evreilor, dar acesta nu a cedat și datorită lui circa 100 de evrei au fost salvați. Grigore Profir a fost declarat Drept între Popoare pe 13 noiembrie 1991.

Constantin Simionescu era avocat și decanul Baroului din Iași și i-a salvat de la moarte pe evreii Sara Spiegel, Ella Spiegel Ma’ayan, Paula Spiegel Be’eri, Reuven Spiegel Ma’ayan, Alfred Spiegel Ma’ayan, Sali Şapira, Herman Şapira, Beartrice Şapira Rokah, Estera Siegler și Amalia Perla Siegler Soil, asigurându-le supraviețuirea pe toată durata războiului. Constantin Simionescu a primit titlul de Drept între Popoare pe 16 aprilie 1991.

Mircea Petru Sion, era avocat și se trăgea dintr-o familie de aristocrați români. El a ascuns 18 evrei în casa sa din Iași și în calitate de avocat a apărat în timpul războiului numeroși evrei trimiși în judecată în fața tribunalelor militare. El a reușit de asemenea să obțină îmbunătățirea condițiilor în lagărele de muncă pentru evrei din Moldova, precum și eliberarea unor evrei bătrâni și bolnavi. Mircea Petru Sion a fost declarat Drept între Popoare pe 19 iunie 1986.

Pogromul de la Iași – începutul crimei în masă

„Antonescu are un rol major, prin faptul că a contribuit escaladarea atmosferei și prin faptul că în noaptea de 28 spre 29 iunie a emis un ordin vag din punct de vedere operativ și imposibil de pus în aplicare din punct de vedere logistic. În primul rând a cerut evacuarea întregii populații evreiești din Iași într-un termen foarte scurt, adică 45.000 de oameni, fără a spune cum este posibil: cu ce trenuri, cu ce forțe, cu ce organizare„, spune directorul Centrului pentru Studierea Istoriei Evreilor din România (CSIER), Adrian Cioflâncă într-un interviu la RFI în 2018.

„În al doilea rând, el a cerut să fie executați toți cei care trag împotriva armatei române, care era o chestiune extrem de vagă și care în teren vedem cum a fost interpretată, practic orice formă de suspiciuni, antipatii, zvonuri, avea efecte criminale, pentru că practic se dădea undă verde pentru execuții sumare, bătăi, abuzuri de tot felul. Iar asta se vede la scara a mii de oameni care au povestit după război ce s-a întâmplat, au fost acuzați că erau comuniști deși nu aveau nicio treabă cu asta, că s-au dedat la acte ostile împotriva armatei române, deși nu exista nicio dovadă în sprijinul acestei acuzații și pentru acest motiv au fost bătuți, umiliți, jefuiți, au fost violuri, au fost decapitări„, adaugă Adrian Cioflâncă.

Dar ce rol a jucat Pogromul de la Iași în economia, în sens larg, a Holocaustului din România?

„Este un moment de escaladare, în mod evident, e momentul în care cei care participă la crimă observă că pot face anumite lucruri fără să plătească un preț. Atmosfera de impunitate are un efect devastator, pentru că unii dintre cei care participă la crime în Iași merg mai departe și continuă să facă același lucru în Basarabia și la o scară mult mai mare. Deci e un caz test care contribuie la radicalizarea atmosferei„, spune Adrian Cioflâncă.

„Este momentul în care teroarea se răspândește inconturabil în lumea evreiască, acesta este momentul în care lumea începe să realizeze că se întâmplă ceva foarte grav. Nu mai suntem în lumea persecuțiilor informale sau formale precum decizii administrative sau legi, de până atunci, suntem într-o altă zonă de violență fizică directă și crimă în masă„, conchide el.