ReporterIS: Primarul din Iași s-a mutat într-o vilă nouă. Mihai Chirica: În imobilul anterior s-a locuit până la finalizarea reparațiilor din actualul imobil
Primarul din Iași, Mihai Chirica, s-a mutat de curând într-o nouă vilă de lux din cartierul Galata, dezvăluie publicația locală ReporterIS. Este cea de-a cincea proprietate a primarului verificat de Agenția Națională de Integritate.
Vila nouă în care s-a mutat Chirica este în imediata vecinătate a vechii sale locuințe din același cartier, potrivit ReporterIS.
UPDATE: Primarul Mihai Chirica arată într-un comunicat că ”ambele imobile aparțin aceluiași proprietar, o persoană juridică, iar în imobilul anterior s-a locuit până la finalizarea reparațiilor din actualul imobil, plătindu-se rate și pe perioada lucrărilor, cheltuieli de întreținere și lucrările executate”.
Reacția completă a primarului de Iași:
În cursul zilei de azi, presa de șantaj m-a mai îmbogățit cu o vilă: a cincea!
Deși am declarat că refuz să mai intru în dispute cu „ziariștii” care au transformat minciuna într-o armă de intimidare, așa cum este domnul Gabriel Gachi, mă văd silit să fac unele precizări, din respect pentru ieșeni.
De data aceasta voi fi mult mai concis pentru a mă face mai ușor de înțeles!
Ca și data trecută se încearcă așezarea mea într-o lumină proastă, legându-mi-se în mod mincinos cariera politică de acumularea unei presupuse averi colosale formate în special din case!
Repet ce am mai spus: de peste 12 ani, toate bunurile mele sunt trecute în declarațiile de avere aflate la îndemâna oricui dorește sa le studieze! De altfel, ar fi o mare naivitate să creadă cineva că o persoană publică așa cum sunt eu ar putea ascunde astfel de proprietăți! În plus, cum s-ar putea gândi cineva că după ce aș fi cumpărat o jumătate de casă, m-aș fi putut gândi să cumpăr încă o jumătate, dar nu cea lipită, ci peste gard?!
Povestea cu „cea de-a cincea vilă” este complet falsă, ca și cu a patra, a treia, a doua etc.
În prezent locuiesc într-o jumătate de casă duplex care aparține unei persoane juridice, de la care se cumpără în rate anuale imobilul, urmând ca trecerea în proprietate să se facă după plata ultimei rate. Imobilul are plățile la zi, iar toate lucrările de reparații sunt plătite separat pe baza de contract și situații de lucrări!
Între casa în care am locuit până de curând și acest din urmă imobil nu este nicio relație de proprietate. Ambele aparțin aceluiași proprietar, o persoană juridică, iar în imobilul anterior s-a locuit până la finalizarea reparațiilor din actualul imobil, plătindu-se rate și pe perioada lucrărilor, cheltuieli de întreținere și lucrările executate!
Conform contractului cu persoana juridică respectivă, contract care este o promisiune de vânzare în viitor cu plata în rate anuale, în perioada cât s-au executat lucrări de reparații la imobilul în care ne-am mutat recent, persoana juridică a trebuit să asigure un spațiu de locuit similar. În toată această perioadă au fost plătite rate pentru imobilul aflat în reparații. Mai mult, aceste reparații au făcut obiectul unui contract suplimentar față de valoarea imobilului care este plătit în rate și s-au achitat costurile de întreținere pentru imobilul în care s-a locuit.
În fine, nu există nicio relație contractuală între mine și actualul proprietar, vânzarea în rate se face către doamna Maria Popa, mama soției mele, care va deveni și proprietar după plata ultimei rate!
În altă ordine de idei, nu au fost solicitate documente aferente acestor contracte de către niciuna dintre instituțiile abilitate ale statului, aceasta fiind o altă mare minciună lansată de domnul Gabriel Gachi.
Iată de ce consider că sunt supus în continuare la un linșaj mediatic, în mod sigur coordonat din interiorul conducerii PSD Iași împreună cu oponentul personal din PNL Iași, respectiv Marius Bodea!.
Context. Agenția Națională de Integritate (ANI) a început verificarea averii lui Mihai Chirica, primarul municipiului Iași, după ce ReporterIS a publicat o serie de anchete privind afacerile imobiliare ale familiei acestuia, au declarat pentru G4Media.ro surse din instituție. Investigația a început în urma unei autosesizări.
Mihai Chirica este beneficiarul unei tranzacții imobiliare de 250.000 de euro făcute pe numele copilului său de 11 luni, reprezentat de bunica pensionară. Familia primarului a cumpărat un teren de 836 mp în cartierul ieșean Sărărie, la 100 m de Bolta Rece.
Tranzacția s-a făcut pe numele fiului său, care la acea dată avea 11 luni. Curator a fost mama primarului, de 74 de ani, și care are o pensie cumulată cu soțul său de 500 de euro. Achizițiile imobiliare din ultimul deceniu ale lui Mihai Chirica se ridică la o valoare reală, în momentul achizițiilor de aproape 700.000 de euro. În tot acest timp, veniturile primarului au fost de 10 ori mai mici, mai arată investigația citată.
Primarul Mihai Chirica a declarat că ”sumele necesare pentru achiziția unui teren în valoare de 250.000 de euro provin, pe de o parte, din vânzarea unui teren deținut de 11 ani de părinții mei în zona Copou, teren care a fost vândut, urmând procedurile legale, pentru suma de 100.000 de euro. Diferența de bani a fost pusă de familia mea din sumele deținute conform Declarației de Avere din anul 2018 și anii anteriori, declarații care sunt publice și afișate pe site-ul Primăriei Municipiului Iași, în conformitate cu legislația în vigoare”.
Foto: Mihai Chirica (Contul personal de Facebook)
Citește tot articolul pe ReporterIS
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
10 comentarii