G4Media.ro

Reprezentanţi ai farmaciştilor reclamă că Ministerul Sănătăţii nu a ţinut cont de…

Photo 116220075 © Natalia Kostikova | Dreamstime.com

Reprezentanţi ai farmaciştilor reclamă că Ministerul Sănătăţii nu a ţinut cont de toate solicitările lor în privinţa ordinului privind reducerea consumului de antibiotice / Ce spun farmaciştii despre „doza de urgenţă”

Asociaţia Farmaciilor Tradiţionale şi a Practicienilor reclamă că Ministerul Sănătăţii nu a ţinut cont de toate solicitările şi sugestiile lor transmise la singura consultare care a avut loc înaintea publicării ordinului privind eliberarea antibioticelor și antifungicelor în farmacii. Asociaţia precizează, în privinţa „dozei de urgenţă” care poate fi eliberată de farmacist, că acesta nu este un concept nou şi că acordarea dozei de urgenţă dintr-un antibiotic „nu se face la simpla cerere a pacientului, ci în urma anamnezei efectuate de către farmacist”, transmite News.ro.

„Modificările pe care le aduce prezentul ordin influenţează cu precădere modul de prescriere şi de eliberare a medicamentelor din categoria antibiotice şi antifungice de uz sistemic, afectând în principal activitatea furnizorilor, medici şi farmacişti, în legătură cu aceste medicamente. Aşadar, asociaţia noastră va solicita şi clarificări în privinţa aspectelor de ordin administrativ ce afectează activitatea farmaciştilor practicieni, prin obligaţiile suplimentare ce le revin în legătură cu înregistrarea, eliberarea şi raportarea acestor prescripţii”, se arată într-un comunicat dat publicităţii marţi de Asociaţia Farmaciilor Tradiţionale şi a Practicienilor.

Organizația critică modul în care Ministerul Sănătății a comunicat public schimbările care survin odată cu aprobarea Ordinului nr. 63 din 10 ianuarie 2024 privind reglementarea metodologiei de monitorizare a prescrierii şi eliberării la nivel naţional a medicamentelor din categoria antibiotice şi antifungice de uz sistemic. Farmaciştii sunt nemulţumiţi şi de faptul că oficialii ministerului nu au ţinut cont de toate sugestiile lor.

Apreciem ca fiind regretabil faptul că Ministerul Sănătăţii nu a ţinut cont de toate solicitările şi sugestiile noastre transmise la singura consultare care a avut loc înaintea publicării ordinului. La fel de regretabil este şi modul în care a gestionat valul de reacţii ce a urmat publicării în Monitorul Oficial, prin precizările de pe pagina de web oficială din data de 22.01.2024, care au fost în contradicţie cu prevederile noului ordin, dar şi ale legislaţiei în vigoare, ducând astfel în eroare pacienţii. Rolul Ministerului Sănătăţii ar trebui să fie în sensul informării corecte a cetăţenilor cu privire la noile dispoziţii legale, dar şi de elabora programe eficiente de educare a populaţiei cu privire la modul corect şi responsabil de utilizare a antibioticelor. Astfel de acţiuni considerăm că ar avea efecte mult mai bune în combaterea rezistenţei la antibiotice decât simpla adoptare a unor noi reglementări în domeniu”, precizează comunicatul.

Potrivit Asociaţiei Farmaciilor Tradiţionale şi a Practicienilor, „Ordinul vizează doar medicamentele din categoria antibiotice şi antifungice de uz sistemic, nu şi pe cele ce conţin substanţele specificate care se eliberează fără prescripţie medicală (categoria OTC), sau cele de uz topic (administrate topic, cu acţiune locală), şi nici preparatele magistrale (formulele individualizate care se prepară în farmaciile cu receptură)”.

Farmaciştii precizează că doza de urgenţă cu privire la medicamentele ce se eliberează pe bază de prescripţie medicală şi care poate fi eliberată în farmacii nu reprezintă un concept nou, farmaciştii având şi până acum, conform legislaţiei, posibilitatea de a elibera medicamente de tip Rx în lipsa unei prescripţii, în situaţii pe care le identifică drept urgente şi necesare, într-o cantitate aferentă unei doze de urgenţă.

„Acest lucru nu se face la simpla cerere a pacientului, ci în urma anamnezei efectuate de către farmacist care, în calitatea sa de specialist, evaluează situaţia şi eliberează doza de urgenţă dintr-un medicament dacă consideră necesar, alături de recomandarea de a consulta medicul cât mai curând, sau poate lua hotărârea de a nu elibera medicamentul, eventual cu recomandarea consultării cât mai rapide a unui medic, dacă aşa evaluează situaţia, sau nivelul său de expertiză este depăşit”, se mai arată în comunicatul Asociaţiei.

Photo 116220075 © Natalia Kostikova | Dreamstime.com

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Presa a transmis stirea ca si cum farmaciștii ar fi obligați să elibereze la cerere antibiotice fără rețetă! Presa coruptă adică!

  2. In timp ce la bulgari s-a stopat fenomenul prin reteta electronica, la noi loby-ul sistemic pharma a reusit sa elimine reteta. In timp ce conducem la capitolul infectii rezistente la antibiotice si regulile trebuie inasprite… Doctorii de familie prescriu antibiotice oricum ca pe bomboane…

  3. Pai normal ca farmacistii si medicii de fa.ilie nu sunt de acord, pt ca nu semai milogeste pacientul de dumnelor pt 4 pastile pt 2 zile , iar pacientul cu ac nevoie nu se mai duce cu febra, la medicul de familie .
    Li se ia o mica parte din bomboana dupa coliva .
    A fi contra propunerii guvernantilor de eliberare de antibiotic pt 2 zile, fara reteta, este o dorinta de tip fanarot a acestora; care ne reaminteste cea ce scria V Voiculescu in romanul , ,Zahei Orbul”, ca ,,Romania este tara bacsisului si ciubucului „.