G4Media.ro

Reprezentanți ai unor grupuri și sindicate de presă cer eliberarea imediată a…

Sursa foto: Facebook/ Mexico4Julian

Reprezentanți ai unor grupuri și sindicate de presă cer eliberarea imediată a lui Julian Assange

În jur de 15 reprezentanţi ai unor media şi sindicate de presă au cerut miercuri autorităţilor britanice eliberarea ‘imediată şi fără condiţii’ a fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, relatează Agerpres, conform AFP.

‘Cerem ca Julian Assange să fie eliberat, reabilitat şi predat familiei sale, ca să poată în sfârşit să trăiască normal’, a declarat Dominique Pradalié, preşedinta Federaţiei internaţionale a jurnaliştilor (FIJ) – cu 600.000 de membri în peste 140 de ţări – într-o conferinţă de presă la Geneva.

La 17 iunie, guvernul britanic a anunţat că a semnat decretul de extrădare în SUA a australianului în vârstă de 50 ani, încarcerat de trei ani într-o închisoare de înaltă securitate la Belmarsh, lângă Londra.

Assange este urmărit penal în SUA, unde riscă 175 de ani de închisoare pentru că a publicat în 2010 pe site-ul său WikiLeaks peste 700.000 de documente confidenţiale referitoare la activităţile armatei americane, mai ales în Irak şi Afganistan.

‘Prin extrădarea lui Assange, este luată ostatică democraţia. Apelul le cere autorităţilor britanice să-l elibereze imediat şi fără condiţii pe Julian Assange. Această tentativă de a incrimina jurnalismul este gravă’, a subliniat Pierre Ruetschi, directorul Clubului elveţian al presei şi organizator al evenimentului.

‘Aceasta creează un precedent foarte periculos pentru libertatea presei’, a avertizat Mika Beuster, copreşedinte al Asociaţiei jurnaliştilor germani, care numără 30.000 de membri.

Assange a fost inculpat în SUA în mai 2019 pentru ‘spionaj’, în baza unei legi votate în 1917 pentru a împiedica divulgarea de informaţii secrete în timp de război.

Dominique Pradalié, a cărei organizaţie se află ‘în contact permanent’ cu apropiaţii lui Assange, a explicat că acesta şi-a ‘făcut doar meseria de jurnalist, adică a primit informaţii, le-a verificat şi le-a transmis’.

Autorităţile americane, care consideră că Assange că nu este nici jurnalist, nici editor de presă, îl acuză că a pus în pericol agenţi şi surse militare.

Assange a anunţat că va contesta decizia guvernului de la Londra în faţa tribunalelor britanice în termenul legal de două săptămâni, după care, dacă va fi necesar, se va adresa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Fondatorul WikiLeaks fusese arestat de poliţia britanică în 2019, după ce se refugiase timp de şapte ani în sediul ambasadei Ecuadorului la Londra.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. Aoleu, dar chiar va rog, eliberați lepra trădătoare, cârtița rusă, imediat!

  2. Adevărul trebuie pedepsit cu 175 de ani, altfel cum să mai ajungem la el (la adevăr) ?

  3. Cand o sa existe o lege speciala numaipt jurnalisti, atunci sa o invoce. Deocamdata, chiar si jurnalistii sunt muritori de rand care rebuie sa se supuna legii. Daca un angajat al administratiei americane ar fi publicat acele date, ar fi fost condamnat. Atata timp cat publicarea lor aduce prejudicii statului respectiv, e infractiune pt oricine, fie el jurnalist sau popa.

    • cartita asta rusa a participat activ la sustragerea secretelor nu doar la publicare si asta e o crima impardonabila!!!!!

  4. Can Pacepa a fugit din Romania in ’78 toti bosorogii de azi l-au acuzat de mare tradare, acum il gasesc pe Asange e un sfant … avand in vedere ca totul pe aceasta lume este guvernat de bani sa inteleg ca Wikileaks e o organizatie non profit total dedicata libertatii ? :))) … bullshit, informatiile alea costa bani, cine credeti ca a bagat bani in asa ceva ? … va las pe voi, romanii fermecati de Rusia sa raspundeti…