G4Media.ro

Reprezentanţii Grupului de la Vișegrad şi cei ai României şi Bulgariei s-au…

Reprezentanţii Grupului de la Vișegrad şi cei ai României şi Bulgariei s-au consultat despre protecţia climei

Reprezentanţii ţărilor Grupului de la Visegrad (Ungaria, Polonia, Cehia şi Slovacia, V4) s-au consultat pe tema „Fit for 55” (Obiectivul 55%), un pachet complex de propuneri al UE privind protecţia climei, a afirmat Attila Steiner, secretar de stat pentru dezvoltarea economiei circulare, energie şi politici climatice în Ministerului Inovaţiei şi Tehnologiei (ITM), la conferinţa de presă care a avut loc marţi, la Budapesta, după consultări. La reuniunea lărgită au participat şi reprezentanţii României şi Bulgariei, pe lângă cei ai ţărilor V4.

Cea mai recentă propunere a Comisiei Europene include aproximativ 17 modificări legislative, această propunere va determina nivelul emisiei de dioxid de carbon care urmează să fie atins până în 2030, a adăugat secretarul de stat, care a subliniat că pachetul Comisiei Europene include o propunere privind extinderea costurilor emisiilor de CO2 şi asupra populaţiei şi sectorului transporturilor, ceea ce ar însemna că şi gospodăriile ar trebui să contribuie şi la finanţarea acestor costuri, ceea ce ar însemna o povară suplimentară semnificativă pentru familiile din Europa şi, prin urmare, pentru familiilor ungare, a mai spus politicianul.

Pentru Guvernul ungar este extrem de important ca aceste costuri să nu fie plătite de familiile ungare, ci de marii poluatori care sunt responsabili pentru emisiile de dioxid de carbon. Această opinie a fost susţinută şi de celelalte ţări din Grupul de la Visegrad, precum şi de România şi Bulgaria. Secretarul de stat a spus că există şanse mari ca poziţia ţărilor V4 să poată fi reprezentată în comun.

Attila Steiner a mai menţionat că celălalt scop principal al reuniunii a fost să se pună de acord şi să se pregătească pentru conferinţa privind schimbările climatice care va avea loc în noiembrie la Glasgow.

Potrivit secretarului de stat, şi aceste consultări au fost eficiente, deoarece există multe puncte comune care leagă ţările din regiune. El a citat ca exemple eliminarea utilizării cărbunelui şi tranziţia echitabilă. Un alt subiect de discuţie a fost dezvoltarea transportului electric. După cum a spus secretarul de stat, discuţiile vor continua în viitor, incluzând şi tema finanţării.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Titlul este putin tendentios. UE (partea de vest) are o politica pentru protectia climei (cu costurile aferente). Grupul asta din EST discuta despre masuri IMPOTRIVA politicii de peotectie a climei