G4Media.ro

Fanatik.ro va plăti daune de 60.000 de lei unui om de fotbal…

Fanatik.ro va plăti daune de 60.000 de lei unui om de fotbal pe care îl acuzase de aventuri sexuale. Fanatik, site-ul de presă locală care primește cei mai mulți bani de la guvern

Decizie mai rar întâlnită într-un proces de daune intentat unei publicații. În timpul judecății, reprezentanții site-ului Fanatik.ro au propus reclamantului Adrian Ambrosie, până recent președintele clubului de fotbal Politehnica Iași, să tranșeze disputa printr-o tranzacție la notar, lucru pe care acesta l-a acceptat. Înțelegerea presupune plata unor daune de 60.000 de lei, a cheltuielilor de judecată de 3.000 de euro, precum și ștergerea de pe site a materialului defăimător și publicarea unui interviu reparatoriu. Informații apar în documentele din Hotărârea 236/2020 a Tribunalului București. La proces, Ambrosie ceruse daune de 1 milion de lei.

  • Reporterul G4Media a aflat detaliile tranzacției din sentinta nr.236/15.05.2020 a dosarului intentat de Ambrosie la Tribunalul București, sentință publicată pe portalul rolii.ro la adresa http://rolii.ro/hotarari/5ed1b9c7e490097019000077
  • Site-ul Fanatik.ro, fondat de Horia Ivanovici, are alocați 150.000 de euro de la guvern prin programul de sprijinire a presei în criza economică, potrivit PaginadeMedia.ro, fiind publicația online locală cu cea mai mare sumă programată de guvern pentru derularea unei campanii de informare. Ivanovici a declarat pentru Paginademedia.ro că, deși pe site-ul Guvernului suma aprobată este de 150.000 de euro, contractul a fost încheiat pentru 120.000 de euro (cu TVA inclus).

Totul a pornit de la articolul ”Scandal monstru înainte de meciul cu FCSB! O studentă la Medicină, dezvăluiri picante despre președintele lui Poli Iași: «Am făcut amor în trei cu el și soția lui! Mi-au promis că îmi iau ei un apartament prin ANL»”, publicat de Fanatik.ro în noiembrie 2018.

În material, o tânără care se pretindea a fi studentă la Medicină în Iași susținea că fusese ”agățată” de Ambrosie pe un site de dating, bărbatul invitând-o, apoi, la el acasă unde se afla și soția lui și unde ar fi urmat o aventură sexuală.

Cezara Daria – numele schimbat al tinerei – a justificat faptul că a făcut această dezvăluire deoarece ”M-am simțit folosită. I-am dat mesaj la un moment dat, am avut nevoie de ajutor. Nu m-au luat în seama. Le-am spus că aș avea nevoie de… sunt studentă totuși… M-au dus cu zăhărelul, m-au amânat, că o să vorbim, că au o perioadă mai ocupată, că sunt plecați. Apoi, nu au mai răspuns, nu nimic. (…) Le-am cerut o sumă modestă de bani, nu ceva exagerat. Până în 1500 de lei. Cât să îmi acopere chiria.”

Contactat de Fanatik.ro înainte de publicare, Ambrosie a negat vehement: ”Nu știu de acest site de matrimoniale, nu am intrat vreodată pe el și nu am cont acolo. (…) Martori pentru ceea ce spun îmi sunt Dumnezeu, în primul rând, eu fiind creștin practicant, și apoi colegii de echipă, colegii de școală și un oraș întreg. La fel și fetele de la naționalele Under 17 și Under 19 pe care le-am antrenat. O comunitate întreagă mă cunoaște. Este un păcat din punct de vedere biblic și nu aș face niciodată așa ceva. Și să minți este un păcat, pe care Dumnezeu îl va pedepsi mai devreme sau mai târziu. Este posibil să aibă date generale legate de persoana mea. Dacă a vrut să facă o făcătură, persoana respectivă a făcut-o ca la carte. (…) Aici vreau să pun punct, nu am de gând să comentez toate aberațiile. Este posibil să mă adresez instanțelor abilitate, de judecată, în legătură cu persoana care a spus această poveste”.

Și a făcut-o, procesul fiind închis printr-o tranzacție din februarie 2020, de care judecătorul de la Tribunalul București a luat act pe 15 mai, închizând procesul. În această tranzacție se menționează că ”Toate susținerile din acest articol sunt mincinoase, fără suport probator solid, Fanatik Online SRL și redactorul articolului, dl. Trifan Andrei având culpa de a publica acest interviu fără a face o cercetare/investigație minuțioasă cu privire la cele declarate de sus-numita Cezara Daria, preluând cuvânt cu cuvânt susținerile acesteia, deși reclamanții consideră nereale toate acuzațiile.”

În consecință, pârâții au acceptat să achite daune morale de 60.000 de lei în tranșe lunare a câte 5.000 de lei/lună, începând cu februarie 2020. De asemenea, s-a convenit publicarea pe site-ul Fanatik.ro a unui interviu ”in extenso cu dl. Adrian Ambrosie, prin intermediul căruia se vor îndrepta toate erorile și acuzațiile aduse în cauză de numita Cezara Daria. (…) în cadrul interviului, pârâții își vor manifesta regretul pentru faptul că investigația / cercetarea n-a fost făcută minuțios, inclusiv regretul că acuzațiile au afectat în plan public familia Ambrosie.” În plus, articolul din noiembrie 2018 ar urma să fie eliminat de pe site, alături de interviul cu Cezara Daria de pe YouTube. În contrapartidă, soții Ambrosie au renunțat la procesul de la Tribunal și la alte posibile pretenții.

În lumea fotbalului, publicarea articolului incriminat a fost legată de situația tensionată de la clubul de fotbal pe care Ambrosie îl conducea la acel moment. Cu câteva luni mai devreme, o parte din frâiele clubului îi fuseseră cedate omului de afaceri băimărean Horia Sabo, care se angajase să aducă investiții de amploare la echipă. În fapt, acesta a consumat banii aflați în conturi dinainte de venirea lui la Iași. Presa locală și un audit au arătat că Sabo a girat salarii mari pentru echipa pe care și-o impusese în club, tatăl său fiind numit director economic. Ulterior, pe fondul unor poziții critice ale lui Ambrosie, cel care era reprezentantul autorităților locale la echipă – Primăria fiind, de facto, patronul clubului – a apărut articolul de pe site-ul Fanatik. În final, echipa Sabo a fost îndepărtată, iar Ambrosie a redevenit numărul 1. El a fost schimbat din funcție în iarna acestui an, în locul lui fiind numit Ciprian Paraschiv. Ambrosie a rămas, însă, în club, ca manager executiv.

Foto: Captură Fanatik

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

8 comentarii

  1. Și uite unde se duc taxele și impozitele noastre, fi-r-ai al naibii organe!

    • Asta-i site-ul insului care nu rata niciun protocol, de la divizia judeteana de fotbal si pana la prima liga, pt a se indopa si pt a pleca cu pachet acasa !

      Insul e celebru pt o „nefacuta” ! A inregistrat un asa- zis interviu cu un oarecare ce l-a ponegrit la greu pe Gigi Becali inventand niste enormitati iar apoi a schimbat viteza de redare zicand ca asa vocea celui care intervieveaza nu poate fi recunoscuta.
      Bineinteles ca in trei minute a fost decodificata ca fiind a lui Ivanovici ! Becali l-a iertat dar insul a continuat sa practice meseria de jurnalist sportiv intre aceleasi coordonate morale si profesionale !

      PS. Deci site-ul astuia e ajutat ! Bravos ! :))))

  2. N-am înțeles deloc de ce guvernul risipește banii publici… Cumpără indulgență, pentru a nu mai fi criticat de presă? Păi, trustul d-lui Voiculescu înjură „la greu” guvernul cu tot cu banii primiți!

    Campania în favoarea purtării măștilor de protecție este cvasiinutilă, deoarece zilnic sunt zeci de emisiuni pe toate canalele TV în care specialiștii în domeniul sănătății spun fix același lucru.

  3. ARTICOLUL ERA EVIDENT FALS, SCOPUL ERA SA SE FACA PUBLICITATE APLICATIEI DE DATING CARE DOAR CE SE LANSASE. APLICATIA A AVUT MII DE DESCARCARI, IVANOVICI SI-A LUAT BANII PT LINSAJ MEDIATIC, VIATA MERGE MAI DEPARTE

  4. Sprijinirea presei de către guvern are darul de a obişnui electoratul că tot ce nu era permis pentru ai lui Dragnea şi Tăriceanu e permis pentru „ai noştri”!

  5. Asta-i site-ul jegului de Horia Ivanovici care nu rata niciun protocol pt a se indopa ca un porc si pt a pleca cu pachet acasa !

    Insul e celebru pt prostia lui ! A inregistrat un asa- zis interviu cu un oarecare ce l-a ponegrit la greu pe Gigi Becali inventand niste enormitati iar apoi a schimbat viteza de redare zicand ca asa vocea celui care intervieveaza nu poate fi recunoscuta.
    Bineinteles ca in trei minute a fost decodificata ca fiind a lui Ivanovici ! Becali l-a iertat dar insul a continuat sa practice meseria de jurnalist sportiv intre aceleasi coordonate morale si profesionale !

    PS. Deci site-ul astuia e ajutat sa insulte, sa calomnieze si sa falsifice realitatea in continuare ! Bravos ! :))))

  6. Interesante si stiri de genul acesta. Prind la un public mai larg. Dar pe noi, ce citim G4 Media din prima zi, ne-ar fi interesat si cateva cuvinte despre rahatul scos ieri de Senat cu mâinile și mințile celor ce l-au votat. Adică cel legat de identitatea de gen.
    Nici un cuvânt pe G4 , nici unul. Hmmmmmm