VIDEO Republica Moldova: Curtea Constituțională se reorientează și își anulează toate hotărârile adoptate în urmă cu o săptămână / Dodon: Criza politică și constituțională a fost depășită
UPDATE ora 14.30: Președintele Igor Dodon salută hotărârea Curții Constituționale prin care au fost anulate deciziile luate anterior cu privire la dizolvarea Parlamentului și declararea neconstituțională a Guvernului condus de Maia Sandu.
„Salut Decizia Curții Constituționale de astăzi de revizuire a hotărârilor pronunțate în data de 7-9 iunie 2019. Toate interpretările juridice defectuoase care au dus la instituirea crizei politice și instituționale în Republica Moldova au fost înlăturate. Criza politică și constituțională a fost depășită. Cu Doamne ajută!”, a scris Igor Dodon pe pagina sa de Facebook.
UPDATE ora 14.10: Președintele Curții Constituționale, Mihai Poapelungi, a declarat că CC își revizuiește și anulează hotărârile adoptate în perioada 7-9 iunie.
„Curtea Constituțională hotărăște că se revizuiesc și se anulează decizia CC nr. 83 din 7 iunie, hotărârea CC nr. 13 din 8 iunie, hotărârea CC nr. 14 din 8 iunie, hotărârea CC nr. 15 din 8 iunie, avizul CC nr. 1 din 9 iunie și avizul nr. 2 din 9 iunie. Prezenta hotărâre este definitivă”, a declarat președintele Curții Constituționale, citat de Ziarul de gardă.
Într-un comunicat de presă al Curții Constituționale se precizează că la baza anulării deciziilor a stat situația de fapt din Republica Moldova, în special anunțul transferului de putere către Guvernul Prim-ministrului Maia Sandu și a coaliției formate în Parlamentul Republicii Moldova.
„Hotărârea Curții din 15 iunie 2019 se dorește a fi o sursă a păcii sociale, a menținerii statului de drept, a democrației, precum și a garantării unui cadru adecvat de protecție a drepturilor omului prin combaterea unei instabilități politice de anvergură”, se precizează în comunicatul CC.
Prin anularea actelor Curții din perioada 7-9 iunie, Parlamentul condus de Zinaida Greceanîi dobândește calitatea de Parlament constituțional, fiind revigorate actele normative adoptate de acesta până acum, precum și actele adoptate de Guvernul Republicii Moldova condus de Maia Sandu.
Știrea inițială: Curtea Constituțională a Republicii Moldova se va pronunța, sâmbătă, într-o ședință convocată la ora 14.00, pe o Hotărâre de revizuire a deciziilor sale din perioada 7-9 iunie, cu privire la dizolvarea Parlamentului, scrie Ziarul de gardă.
Informația a fost confirmată de serviciul de presă al Curții Constituționale.
Decizia Curții Constituționale vine la scurt timp după ce PDM a declarat că se retrage în opoziție, iar Igor Dodon a făcut un apel către judecătorii constituțională să își revizuiască hotărârile, or în caz contrar va cere Parlamentului și Guvernului numirea unor judecători noi.
Este vorba despre hotărârile prin care Curtea Constituțională a declarat neconstituțională alegerea conducerii Parlamentului Republicii Moldova și votarea noului Guvern, iar ulterior, a instituit interimatul funcției de președinte, după ce a decis că termenul limită în care putea fi votat un nou Guvern era 7 iunie 2019, nu 9 iunie, așa cum se vehicula în spațiul public. Deciziile respective au trezit mai multe critici, iar la solicitarea secretarului general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, Comisia de la Veneția urma să se exprime săptămâna viitoare asupra hotărârilor luate de Curte.
Citește și: Plahotniuc a părăsit Republica Moldova, partidul lui spune că a plecat pentru câteva zile la familia sa
Sursa foto: Curtea Constituțională a Republicii Moldova
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
25 comentarii