Republica Moldova, după ce Rusia a transmis că ”o ia pe drumul Ucrainei”: ”Ţara noastră a îmbrăţişat cursul european de dezvoltare”
Guvernul de la Chişinău a reacţionat sâmbătă la atacurile şi ameninţările care au venit dinspre Moscova după învestirea premierului Dorin Recean şi cere Rusiei să nu se mai amestece în treburile interne ale Republicii Moldova şi să profereze o „retorică falsă”.
„Reiterăm apelul către partea rusă de a nu admite ingerinţă în treburile interne ale Republicii Moldova. Ţara noastră a îmbrăţişat cursul european de dezvoltare, care implică respectarea unor înalte standarde în domeniul politicii lingvistice, inclusiv respectarea limbii ruse şi ai altor limbi ai minorităţilor etnice pe teritoriul ţării noastre” – a subliniat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, după ce vineri, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, menţiona că ar fi fost puse „limitări” la utilizarea limbii ruse în Republica Moldova.
Rusia nu se aşteaptă ca noul guvern de la Chişinău să-şi schimbe „retorica antirusă” şi consideră că susţinătorii occidentali ai actualei conduceri a Republicii Moldova duc ţara „cu încredere” pe calea Ucrainei, a declarat vineri Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a MAE rus, care a constatat că procesul de învestire a noului guvern de la Chişinău a fost însoţit de o „retorică antirusă fără precedent”.
„Din nou o retorică falsă din partea diplomaţiei ruse făcute în cadrul briefingului din 17 februarie de către reprezentanta oficială a Ministerului Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse, prin care se menţine retorica neconstructivă şi instrumentalizarea subiectului limbii ruse în scopuri de propagandă a Federaţiei Ruse”, a comentat vineri purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chişinău, Daniel Vodă.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
20 comentarii