G4Media.ro

Republica Moldova începe de azi vaccinarea cu serul Pfizer primit de la…

Sursa foto: © European Union 2021 - Source : EP/ Genevieve Engel

Republica Moldova începe de azi vaccinarea cu serul Pfizer primit de la donatori internaționali

Procesul de imunizare cu vaccinul Pfizer/BioNTech va începe din 23 martie, transmite Jurnal.md.

Moldova a recepționat pe data de 19 martie 24,570 de doze de vaccin împotriva COVID-19, livrate prin intermediul platformei COVAX, un parteneriat dintre CEPI, Gavi, UNICEF și OMS.

OMS conduce acțiunile de sprijin în pregătirea țării pentru a primi și administra vaccinuri, iar UNICEF își valorifică experiența ca cel mai mare cumpărător unic de vaccinuri din lume și lucrează cu producătorii și partenerii la achiziționarea dozelor de vaccin împotriva COVID-19, precum și la transportul de marfă, logistica și depozitare.

Ministerul Sănătății a semnat dispoziția privind distribuirea a 12 282 doze de vaccin, către Centrele de Sănătate Publice teritoriale, inclusiv în teritoriile din est. Cu aceste doze vor fi vaccinați împotriva COVID-19, lucrătorii medicali, dar și alte categorii de persoane incluse în prima etapă de vaccinare.

Ministerul Sănătății precizează că fiecare persoană va fi imunizată cu două doze de vaccin, administrate la un interval de 21 zile. Toate persoanele vaccinate vor fi înregistrate în registrul electronic de vaccinare COVID-19.

Context

Pe data de  2 martie, în Republica Moldova a început campania de vaccinare anti-COVID în Republica Moldova cu vaccin AstraZeneca, donat de România prin Mecanismul de Protecție Civilă al UE.

Peste 750 de medici moldoveni, din spitalele cu profil COVID, și-au administrat serul în prima zi. Cele 21.600 de doze de vaccin AstraZeneca, oferite de România, gratuit, au fost repartizate în întreaga țară, inclusiv 1810 în regiunea transnistreană și 240 de doze în Autonomia Găgăuză.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...