G4Media.ro

ERATĂ Republica Moldova: Stenograme care arată că un oarecare Spînu i-ar fi…

Sursa foto: Marina Tauber / Facebook

ERATĂ Republica Moldova: Stenograme care arată că un oarecare Spînu i-ar fi informat pe unii membri ai Partidului ȘOR că Marina Tauber urma să fie arestată

Erată: În versiunea inițială a articolului era menționat numele vicepremierului Andrei Spînu, conform dezvăluirilor din publicația moldoveană Ziarul de Gardă. Ulterior, sursa inițială a corectat informația eronată. Și G4Media a corectat.

Presa din Republica Moldova publică stenograme din care reiese că un oarecare Spînu – i-ar fi informat pe unii dintre membrii Partidului Politic „ȘOR” că Marina Tauber urma să fie arestată.

Într-o stenogramă din dosarul privind finanțarea ilegală a Partidului Politic „ŞOR”, în posesia căreia a intrat Ziarul de Gardă,  apare un dialog clar în sensul acesta.  De cealaltă parte, vicepremierul a sublinait ferm că nu el este persoana din stenogramă.

„În contextul în care unele surse din cadrul organelor de drept ne-au spus că familia Spînu ar putea fi cea a viceprim-ministrului și ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Ziarul de Gardă l-a contactat pe Andrei Spînu. Acesta a negat informațiile și a declarat că ar fi vorba despre un alt Spînu”, scrie publicația din Republica Moldova.

Potrivit publicației Ziarul de Gardă, informația ar fi fost oferită de un membru al Partidului Politic SOR, Igor Himici, care i-ar fi dezvăluit unui agent aflat sub acoperire al Serviciului de Informații și Securitate (SIS), că aflase de la un oarecare Spînu că Mariana Tauber urmează să fie reținută.

Fragmente ale discuției dintre Himici și agentul SIS:

I. – Tauber a spus că vor să o aresteze. Auzi, (…) am fost acolo, la „Media-show”, Am vorbit așa și așa (…). A explicat toate motivele (…)
A. – Cine?
I. – Spînu a sunat (…).
A. – Cine?
I. – Spînu a sunat.
A. – Spînu? (…).
I. – Da, da.

„Nu, nu este adevărat (…). Prima dată aud așa ceva. Nu, nici nu-l cunosc și nici nu știu cine este (Igor Himici – n.r.). Este un fals. Desigur că este un fals și nu-l cunosc pe domnul deputat Himici sau cum ați spus și nu am discutat cu nimeni din Partidul ȘOR(…). Nu am discutat cu deputați din fracțiunea ȘOR. Este un fals și chiar condamn astfel de lucruri”, a spus Spînu, conform Ziarul de Gardă.

Igor Himici este jurist de profesie și fost deputat al Partidului ȘOR. Înainte de a intra în politică, a fost muzician, fapt pentru care a fost decorat, în 2009, de fostul președinte Vladimir Voronin cu titlul de „Artist Emerit”. Și-a început activitatea politică în 2016, atunci când a devenit consilierul în domeniul cultural al lui Ilan Șor, după ce acesta a câștigat alegerile la Orhei.
În 2021, Ziarul de Gardă a scris că, pentru ultimii doi ani, familia Himici a declarat venituri în valoare de aproximativ un milion de lei. Soția deputatului este angajată la „Avia Invest”, firmă afiliată lui Ilan Șor.

Familia Himici declară că, în ultimii ani, a primit sume generoase la zilele de naștere: circa 314 mii de lei, în total. Familia Himici declară ¼ cotă-parte dintr-un apartament și un automobil Mercedes GLE, fabricat și dobândit în 2020, care valorează circa 1,4 milioane de lei.

Deputata Partidului  „ȘOR”, Marina Tauber, rămasă fără imunitate parlamentară, a fost reținută joi pentru 72 de ore, după ce ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și procurorii anticorupție au efectuat percheziții în biroul de la Parlament al parlamentarei.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. Rizea a fost extradata catre Romania ? Nu ? Atunci despre ce mai vorbim ?