
Republica Moldova vrea să intensifice cooperarea cu Ungaria în domeniul agriculturii
Vicepremierul Vladimir Bolea, ministru al Agriculturii şi Industriei Alimentare (MAIA), şi ministrul Agriculturii din Ungaria, Istvan Nagy, au semnat joi un Memorandum de cooperare. Documentul prevede consolidarea relațiilor bilaterale în domeniul agriculturii şi sectoarele conexe, transmite MOLDPRES, potrivit Rador Radio România.
„Suntem interesaţi ca relaţiile moldo-maghiare să fie cu succes. Am văzut din avion terenuri agricole foarte îngrijite, ceea ne confirmă că Republica Moldova este ţara posibilităţilor. De asemenea, am discutat cu agenţi economici din Ungaria care au afaceri în Moldova, referințele cărora sunt optimiste. Suntem orientaţi spre consolidarea şi extinderea relaţiilor bilaterale moldo-maghiare în domeniul agroindustrial”, a declarat Istvan Nagy, după ceremonia de semnare a memorandumului.
La rândul său, vicepremierul Vladimir Bolea şi-a exprimat ferma convingere că documentul semnat va dinamiza relațiile de cooperare în cadrul programelor și mecanismelor de asistență comune. „Relaţiile noastre au fost întotdeauna în continuă creştere, pe care le putem cataloga de la foarte bune spre excelent, ceea ce ne bucură. Iar cei peste patruzeci de agenţi economici maghiari care activează în ţara noastră vor fi mai siguri de munca care o fac, motivând şi alţi reprezentanţi ai mediului de afaceri din Ungaria să fie interesaţi de investiţii în Republica Moldova”, a relevat oficialul moldovean.
În Republica Moldova activează 44 de companii cu capital maghiar, volumul investițiilor în capitalul social însumând peste 20 de milioane de lei. Mare parte din importurile din Ungaria se referă la ouăle pentru incubaţie, animalele de prăsilă etc. Principala categorie a produselor moldovenești exportate în Ungaria face parte din produse ale regnului vegetal, în special fructe, nuci, cereale, semințe, paie și furaje.
Ungaria a încercat constant să își promoveze interesele politice și comerciale în Republica Moldova. În paralel, oficiali ai guvernului maghiar au menținut relații cu conducerea pro-rusă a regiunii autonome Găgăuzia.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank