Respingere fulger de către Eugen Nicolicea a solicitării președintelui Iohannis de reexaminare a uneia dintre legile justiției
Comisia juridică din Camera Deputaţilor a respins, luni, cererea de reexaminare a preşedintelui referitoare la proiectul pentru modificarea şi completarea Legii 304/2004 privind organizarea judiciară.
Pentru respingerea cererii de reexaminare s-au înregistrat 12 voturi „pentru” şi două voturi „împotrivă”.
Solicitarea de reexaminare a fost trimisă vineri, 15 iunie, Parlamentului de către președintele Klaus Iohannis.
Președintele comisiei speciale care a modificat legile justiției, Florin Iordache, a declarat în aceeași zi că Parlamentul va respinge săptămâna aceasta solicitarea șefului statului.
”Săptămâna viitoare o s-o retrimitem președintelui în aceeași formă și în zece zile va fi obligat să o promulge”, a declarat Florin Iordache.
Președintele Klaus Iohannis a trimis vineri Parlamentului, pentru reexaminare, legea 304/2004 privind organizarea judiciară – una dintre cele trei legi ale Justiției modificate de coaliția PSD – ALDE – UDMR.
“Prin conţinutul lor normativ, unele dintre aceste dispoziţii sunt neclare, lipsite de coerenţă şi previzibilitate, putând afecta exigenţele constituţionale şi standardele europene şi internaţionale în materie de independenţă şi bună funcţionare a sistemului judiciar, motiv pentru care se impune reexaminarea acestora de către Parlament”, arată șeful statului în cererea de reexaminare transmisă preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea.
Klaus Iohannis critică, printre altele, modificări precum:
- posibilitatea infirmării soluțiilor date de către procurorul ierarhic superior nu doar pentru nelegalitate, ci și pentru netemeinicie
- transferul competenței CSM de a solicita ministrului justiției exercitarea controlului asupra procurorilor, de la Plenul acestuia la Secția pentru procurori.
- creșterea vechimii necesare unui procuror sau judecător pentru a putea fi numit într-o funcție de procuror în cadrul DIICOT, de la 6 la 8 ani.
- introducerea avizului conform al Secției pentru procurori a CSM în ceea ce privește revocarea procurorilor numiți în cadrul DNA, în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuțiilor specifice funcției sau în cazul aplicării unei sancțiuni disciplinare.
- înființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție
- eliminarea avizului conform al CSM la stabilirea statelor de funcții și de personal pentru curțile de apel, tribunale, tribunale specializate și judecătorii, în noua formă acestea stabilindu-se prin ordin al ministrului justiției.
- Obligativitatea ca hotărârile judecătorești să fie redactate în termen de cel mult 30 de zile de la data pronunțării.
- Introducerea posibilității de atac a hotărârii de respingere a cererii de înaintare a unei excepții de neconstituționalitate
- introducerea completurilor de doi judecători pentru judecarea contestațiilor împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii de drepturi și libertăți și judecătorii de cameră preliminară de la curțile de apel și Curtea Militară de Apel.
- transferul competenței de înființare a secțiilor curților de apel și ale instanțelor din circumscripția acestora de la Plenul Consiliului Superior al Magistraturii la Secția pentru judecători a acestuia.
- instituirea posibilității ca Secției pentru judecători a CSM de a convoca adunările generale ale instanței, respectiv de a solicita puncte de vedere adunărilor generale ale judecătorilor.
- Introducerea prevederii conform căreia auditarea sistemului de repartizare aleatorie a cauzelor pe complete de judecată se realizează sub conducerea Ministerului Justiției și cu implicarea societății civile și a organizaților profesionale ale magistraților (în prezent „repartizarea cauzelor pe complete de judecată se face în mod aleatoriu, în sistem informatizat”).
Klaus Iohannis a atacat și la Curtea Constituțională legile Justiției, dar judecătorii i-au respins sesizările ca inadmisibile pe motiv că au fost trimise prea târziu.
De asemenea, șeful statului a sesizat și Comisia de la Veneția cu privire la cele trei acte normative, o delegație a forului european venind la începutul acestei săptămâni la București pentru a face o evaluare atât a modificărilor aduse de PSD, ALDE și UDMR legilor justiției, cât și a împrejurărilor și modalității prin care acestea au fost revizuite.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
7 comentarii